Într-o lume nebunã în care scara valorilor morale, etice ºi religioase este rãsturnatã spre negativism, trãim printre bucurii vacarmul ºi mizeria zilei de astãzi. Ne trãim vieþile conturate de fascinaþie într-o lume nereceptibilã ºi insensibilã la tot ceea ce înseamnã frumos, atmosferã de vis, fericire.
Am sã patrund în continuare în interiorul obscuritaþii sufletului prin tristeþea si post-modernismul din inima lumii. Ajung într-o dimensiune amplã în ruginiul asfinþit, acolo unde dansul solar îmi dã viaþã, apoi am coborât pe scãrile adânc sãpate ale subzistenþei pânã la seninãtatea gândului tremurat de idei. Acum mã simt ºi declar cu cea mai mare bucurie în suflet: sunt om !
ªi aripile pot zbura dacã ai imaginaþia bogatã în speranþe ºi vise puternice. În jurul meu, speranþa valseazã pe un dans în jurul anilor risipiþi bizar ce curg prin viaþã. Cum sã valseze speranþele într-un dans pe un fir de aþã perfect întins? E imposibil… Valseazã în inimi, gânduri ºi prin suflete rãspândind luminã. ªtiu doar cã speranþa aceasta sentimentalã prin conþinutul ei mi-a zâmbit ºi m-a rugat sã vã amintesc cã încã existã. Îmi dã puterea de a merge cât mai departe, dincolo de imposibil, nemurire, subconºtient. Hai spre cotloanele gândirii ºi încearcã sã vezi paºii de dans uluitori ai speranþei. Ori de câte ori am sperat la o altã viaþã am dorit sã rãtãcim spre calea absolutului, prin locuri ireale, imateriale ºi inefabile, pierduþi pentru totdeauna în contemplare. Poate cã în aceste sacre momente ne încãrcãm cu o energie pozitivã aparte, care sperãm sã ne ajute adesea sã trecem peste greutãþile crude ale vieþii. Ar trebui sã ne prefacem mãcar cã ne gândim la speranþele care creioneazã mii de imagini sugestive, sã eliberãm sentimente vii din noi, sã levitãm spre calea intensã a fericirii, alãturi de un sentimentalism aparte ce ne dã putere sã mergem tot înainte. Un zâmbet în loc de alinare aduce durere. O dulce ºi amarã durere.
Scrisul este o armã uºoarã ca vântul ºi puternic ca un trãsnet. Scriu cum vorbesc ºi vorbesc ca toþi ceilalþi oameni. Acesta e principiul pe care l-au adoptat cei mai mulþi dintre scriitorii noºtri contemporani. ªi, dacã stãruim cu tot dinadinsul asupra acestui principiu, limba nu atârnã de cei care scriu ci de cei care citesc. Dacã omul are vocea sa ºi natura o are pe a sa, evenimentele au de asemenea o voce a lor. Misiunea poetului este de a topi într-o singurã formã cântecele acestor trei glasuri care conþin o triplã povaþã: prima se adreseazã inimii, a doua sufletului ºi a treia spritului. O pot numi trilogia existenþialã.
Acest spirit care viseazã, spritul de poet este o melodie care încântã ºi trãieºte totul ca într-o visare. El nu a primit sfaturi decât de la sentimente, naturã, de la adevãr ºi speranþe, incertitudini ºi clipe de nostalgie ºi nu în ultimul rând de la inspiraþie. Poezia este o metaforã, un absolut cinic al vieþii. Poezia se naºte din meditaþie ºi inspiraþie. Meditaþia este o însuºire, inspiraþia este un talent. Mulþi oameni pot sã mediteze, dar puþini sunt inspiraþi.
Este greu sã gãsim cuvinte mai potrivite pentru descrierea sufleteascã decât o pot face versurile care ne caracterizeazã ºi lasã a ieºi la ivealã acel eu pur. Nu vreau sã par a fi altcineva decât ceea ce sunt. Pot sã scriu despre sentimentul care mi-a predominat viaþa cel mai puternic ºi m-a înãlþat spiritual cel mai aprape de visuri transformate zi de zi în mii realitãþi pe care am urcat mereu treaptã cu treaptã. Viaþa nu ne oferã mereu doar trandafiri ºi visãri, ne oferã însã posibilitãþi ºi drumuri care ne pot înãlþa sau ne pot coborâ. Nu este uºor sã te înalþi în momentele în care simþi cã aripile îþi sunt prea slãbite pentru a mai putea zbura, dar este minunat sã simþi cum aripile primesc puterea din interiorul tãu, în momentul în care începi sã vezi ºi sã asculþi în orice clipã inima ºi sufletul. Nu sunt nebun dupã poezie, nu pot fi numit scriitor, poate am sã mai scriu…
