Gãina ucigaşã
de IBMartin
Lucrasem la Evenimentul Zilei,
ziar, pe-atunci, condus de Ion Cristoiu şi
încã îmi mai era vie în memorie gogoriţa-
ştire cu gãina care naşte pui vii! Deh, ca
dupã o revoluţie!!
Tocmai de aceea nota venitã pe fax,
de la primarul unei comune din judeţul
Botoşani, în care se fãcea vorbire despre o
gãinã... ucigaşã, pãrea neverosimilã.
Ţineam fax-ul în mânã şi mã amuzam în sinea
mea, cam cum ar suna titlul articolului
despre gãina ucigaşã: â€ŢGãina botoşãneanã
ucide din nou!!" sau â€ŢGãina ucigaşã a mai
fãcut o victimã", dar cred cã mai nimerit
ar fi fost: â€ŢÎn sfârşit, monstrul galinaceu
a fost capturat." Sau â€ŢDupã o luptã
înverşunatã forţele DIAS au reuşit sã...!",
ãsta titlu. Mare, pe prima paginã.
Bineînţeles cã nu am luat-o în
serios, vreo glumã proastã de-a vreunui
coleg... Când am scos hârtia din fax nu am
spus nimãnui, nu pãrea ceva credibil. Da,
dar noaptea aveam coşmaruri, îmi apãrea în
vis o gãinã mare roşie cu nişte gheare
lungi cât cuţitele de mãcelãrie. Mã sculam
transpirat, mã duceam la bucãtãrie, îmi
fãceam o cafea şi stãteam ca proasta cu
ochii pe grilajul de la geam pânã se trezea
nevastã-mea.
Începusem sã am probleme şi ziua,
atunci când eram la volan şi trebuia sã
stau cu ochii mari deschişi, mi s-a
întâmplat la o intersecţie, semaforul era
pe culoarea roşie, iar eu trebuia sã
frânez, nu sã accelerez! Noroc cã pietonul
care încerca sã traverseze a avut prezenţã
de spirit şi a sãrit în tufişul de pe
scuarul dintre liniile de tramvai. Ţi-ar
gãina a dracului, mi-am spus în gând, era
sã omor omul.
Fax-ul cu gãina ucigaşã nu-mi dãdea
pace de loc. Dar dacã... Cum, naiba,
domnule, sã fim serioşi! Haida-de! O gãinã
care sã ucidã!? Pasãrea aceea blândã şi
proastã! Cine a mai vãzut şi a auzit aşa
ceva!? Bine, dar dacã... şi uite-aşa, cât
era ziua de lungã...
A cincea zi de la primirea acestei
informaţii m-am hotãrât sã sun la primarul
comunei. Mai ştii! Dacã era o gãinã... mai
nãstruşnicã, mai agitatã, mai agresivã.
Chiar asa! O mutaţie geneticã, o
încrucişare idioatã. A prins-o vreun vultur
pe demoazela galinacee la înghesuialã, printre uluci, şi
gata... oul mutant!
Imposibil! Dar dacã... Ce-ar fi!
Ştirea ar face înconjurul lumii. Aş apãrea
la CNN, NBC, BBC. Premiul Pulitzer!
Am pus mâna pe telefon şi am sunat.
Mi-a rãspuns chiar primarul care mi-a
adeverit întru totul fax-ul cu gãina
ucigaşã â€ŢDomnule ziarist, am vãzut-o cu
ochii mei, acum o ţine legatã cu lanţul.
Face prãpãd prin curte". L-am rugat sã nu
mai spunã la nimeni.
A doua zi dimineaţã eram în tren.
La garã m-a aşteptat
viceprimarul, care m-a luat cu maşina-
i â€Ţproprie şi personalã", cum avea sã-mi
repete de peste o sutã de ori pânã la
punctul terminus.
Am ajuns la destinaţie:
Comuna Broscãuţi, â€Ţlocul unde s-a nãscut
matematicianul şi academicianul Dimitrie
Pompeiu", m-a informat cu mândrie vicele, l-
am felicitat ca şi când ar fi fost meritul
sãu. Am oprit în faţa ultimei case de de pe
o uliţã strâmbã. O casã veche, cu un zid
sprijint de o bucatã de şinã de cale
feratã.
- Bunã ziua, nea Vasile, îl bãgã în
seamã vicele pe bãtrânul care ne ieşi în
întâmpinare. Domnul este ziarist şi a venit
de la Bucureşti.
- Bini ai hinit, baieti, au eşti
fatã, cu pãrul aista!?
- Sunt bãrbat, bade!
- Amu, îi bini.
- Am venit pentru gãina dumitale,
bade! Domnul vrea sã scrie despre ea.
- Apãi, sã scrie, sã scrie! Ce, nu-l
las io!? Sã scrii cum te-a duce capu pi
matali! Da sã scrii frumos, cã io am ţânut
la dânsa.
- Acum nu o mai iubeşti, bade?
- Iote, parcã de dragoste îi vorba,
vorba îi cã nu sã mai poate!
- Aşa este, am auzit cã e rea.
- A fost, domnişorule.
- Acum s-a cuminţit?!
- Daaa. S-a cuminţit di tot.
- Bade, domnul ziarist ar vrea sã o
vadã, sã-i facã şi-o pozã. O sã ajungi
celebru...
- Numa din atâta, bre? Bini, dacî
zâci, mata, haide sã vi-o prezentez, dar
pozã nu ştiu dacã...
- Dar ce are bade, e ruşinoasã,
încearcã sã glumeascã vicele.
Bãtrânul ne luã pe dupã casã şi,
acolo, îşi îndreptã degetul arãtãtor cãtre
o oalã.
- Pozaţi-o, amu dânsa nu mai cârîie
di loc! Doarme pi leuştean.
- Ce-ai fãcut, bade, ai omorât-o, se
arãtã iritat vicele.
- Pãi şi ce-ai fi vrut, dom primare,
s-o-mpãiez? Ete-a boalii!
- Omul ãsta avenit de la Bucureşti ca
sã...
- Na, cã numa bini c-a veni, sã-l
invitez la masã, de-a pofti.
- Bade, lasã, încerc eu sã aplanez
conflictul care pãrea sã izbucneascã. Bade,
mai bine spune-mi, de unde pânã unde,
povestea asta cu gãina ucigaşã...
- Da, fişioru meu. A fost tare rea. A
mai rea dân curte, nici cucoşu nu si baga
piste dânsa. Anşa sã-mi ştii! Eu am urmãrit-
o cu ochii mei, am numãrat toate orãtãniile
omorâte di dânsa, le am pi carnãţãl. Un
minut n-am scãpat-o din ochi. Dacã vreţi...
- Lasã, bade, te credem pe cuvânt, ia zi!
- Pãi cum sã fie, de când nu a mai
pus ciocul pi malai, o dat gata 400 di
gãrgãriţe, 1076 di gândaci de Culuradu,
700 â€Ţboii-pochii", 159 muşte di grajd, 99
di libeluli, 2000 de pãduchii di lemn şî,
aicia-e-aicea: 5000 râmi di gunoi di grajd
şî di pamânt... Târâtoari, brie!
- Auzi, bade, dar cum ai avut mata
timp sã te uiţi dupã toate prostiile astea,
sã le numeri... Ne iei în balon? Sunã a
banc prost.
- Tinere ziarist, altã treabã n-aveam
şi stãteam du pi târtiţa dânşii. A fost ca
o pasiune sau cum îi spuneţi la Bucureşti:
obi.
- Hobby mare, tataie. Ne-ai stricat
toatã ştirea, dânsul venise pregãtit sã
facã un interviu...
- Cu gãina!? Doamne pãzeşti, dar nu
zâcea o vorbã, dom ziarist. Ea doar dãdea
cu ciocul. Mare criminalã, a omorât atâtea
şi atâtea.
Io i-am zis primarului sã trimitã
povestea asta la vreo gazetã. Poate intrãm
şî noi în Cartea Recorzilor, aia, pen cã
vãz io cã la dumneavostrã, la Bucureşti,
ãsta de-i primare amu, numa di aiasta sî
ocuopî.
- Tataie, asta e, oricum, eu nu
luasem în serios informaţia, aşa cã am
venit mai mult din curiozitate.
- Nu guşti o liacã di zamã?
- Trebuie sã prind trenul, bade.
- Bini, atunşia, cã mã zoresc sã merg
la îmormântare la ultima ei victimã.
- Cum, bade, faceţi inmormântare la
lighioane?
- Ce lighioane, domnu ziarist!? Baba
Filofteia, Dumnezeu s-o ierte, era femeie
la locul ei. Dacã nu-i sãrea gãina în spate
s-o sparie şî s-alunece dupã scarã şî sã
cazã taman în cap era ş-acuma pintre noi.
- Deci, gãina are şi victime umane?
- Opt, fişiouru taichii.
- Pãi aşa zi, bre, tataie! Cã domnu
ziarist vroia sã plece. Spune cum a fost!
- Pãi, cum sã fie! Toate or fost
muieri.
- Aşa este cã în ultimul timp am avut
opt femei singure şi în vârstã care au
murit.
- Aşa, vezi cã io nu minţesc. S-o dai
la recorduri, dom ziarist. Mai întâi a fost
tuşa Neaga, pe urmã ţaţa Vasilica, tuşa
Frusina, vãduva lu Miticã â€ŢCeaun"
Amititeloaiei, baba Stanca, a mai fost şi
Maria lu Cojãnel, Mariţa, aia lu Ailincãi
dân Broscãuţii Vechi şi cu aiasta de-amu,
Filofteia, opt.
- Fantastic! Ţi cum s-au întâmplat
toate acestea?
- Ai d-ãla di registrat?
- E pornit de la început.
- Bravo! Cum sã hie, le urmãream pe
câte una, sara, când ziua mijea cu noaptea,
când trãbãluia pân curte şi când nu erau
atente intram peste ele, le aruncam gãina
în spati, alea sã spariau şi cãdeau late.
Filofteia a fost cea mai tare, s-a prãvãlit
di sus, di pi scarî. Nici Sergiu Nicolescu
nu putea s-o înscenineze mai bini.
- Aoleu, bre, pãi mata eşti ucigaşul
femeilor ãstora...
- Nu io, bre! Gaina...
- Alo, alo Poliţia, veniţi repede cu
maşina cã avem pe cineva de ridicat şi de
dus la post. Sa veniţi repede, da, un
crimnal. Arma? Corpul delict? Eeee... e în
oalã. Fierbe. Cum sã fiarbã cuţitul!? Le
omora cu gãina. Nu, domnule, nu sunt beat,
sunt eu viceprimarul... Mi-a închis
telefonul, idiotul. Tataie, mergi cu mine,
cã te duc eu la post, merge şi domnul
ziarist.
- Da mã daşi la ştiri?
- Acuma, nu mai ai încotro, o sã fii
peste tot.
- Eu aş vrea la OTV, tataie.
- De ce, întreb eu, reuşind sã-mi mai
revin din uimire.
- Pãi, la OTV mai vin curvili alea şi
dansezã pi masî, bre. Mai vãz şî io un
jupon, o dantielî.
- Domnule ziarist, ce noroc am cu
dumneata cã ai înregistrat toatã chestia
asta. Coroboratã cu declaraţia moşului...
- Mda, dar eu cred cã e senil, scapã
de puşcãrie.
- Scapã, dar mãcar nu mai este liber,
cã ãsta e în stare sã îmi omoare toatã comuna.
- Nu mai are cu ce, corpul delict
este la oalã.
- Nu, bre, cã aveam pregãtitã o gãinî
nouî, brie, una porumbacî.
- Tataie, hai la maşinã cã avem
treabã!
Incredibil! Mare tãrãşenie
cu bãtrânul ãsta. Aşa ceva chiar cã nu am
mai auzit. Aveam o ştire tare, beton. Mã şi
vedeam invitat la Realitatea Tv, trei zile
numai despre asta vorbind. Aveam şi o copie
a înregistrãrii. Fãrã 5000 de Euro nici nu
mã gândeam s-o dau. Mi-am ocupat locul în
compartiment şi îmi propusesem ca pânã la
Bucureşti sã trag un pui de somn...
Aţipisem, cred, când simt nişte gheare cã
mi se prind de obraji şi nişte aripi care
îmi fâlfâie în dreptul ochilor. În faţa mea
un domn cu pãlãrie de paie pe cap dãdea din
mâni agitat. Mãi, cînd i-am tras un pumn
ãluia, direct sub banchetã l-am trântit.
Nesimţitul, cred cã era o modã în zonã, sã
mã sperie, sã fac infarct şi sã mor.
A ieşit belea mare, au venit
conductorul, SMURD-ul, Poliţia, mai lipseau
mascaţii! În garã la Adjud mi-au pus
cãtuşele. Degeaba le spuneam despre gãina
ucigaşã şi despre cele opt victime ale
sale: tuşa Neaga, ţaţa Vasilica, tuşa
Frusina, vãduva lu Miticã â€ŢCeaun"
Amititeloaiei, baba Stanca, Maria lu
Cojãnel, Mariţa a lu Ailincãi dân
Broscãuţii Vechi...
În aceaşi searã eram la Spitalul de
Psihiatrie şi pentru Mãsuri de Siguranţã
din Sãpoca. În cãmaşã de forţã.
Careva le-a dat pontul, adica
informaţia a plecat â€Ţpe surse". Ştiam şi eu
cum era asta cu sursele. Toate
televiziunile erau la Sãpoca sã de ştirea
cu ziaristul bãtãuş. Trei zile am stat
numai pe Realitatea şi pe Antena 3, noroc
cã la urmã s-a gãsit înregistrarea, a venit
şi vicele... Mi s-a dat o amendã
usturãtoare şi am fost externat. Încã eram
normal.
Ce ştire sã mai dau cu moşul meu?
Rãsuflase. S-au dus 5000 de Euro, unde mai
pui cã un realizator a spus cã eu fac parte
dintr-un complot mediatic, care a avut
drept scop abaterea atenţiei publice de la
adevãratele subiecte ale zilei, mã rog, la
el este constant doar unul: Traian Bãsescu!
Eu şi Bãse!? Eu, care sunt total
apolitic!
Pânã unde a ajuns paranoia asta
atunci când eşti trompeta patronului de trust!
Ajuns acasã nevastã-mea, draga de
ea, m-a primit cu braţele deschise spunându-
mi cã mi-a pregãtit o ciorbiţã de gãinã de ţarã.
â€ŢGãina ucigaşã", am ţipat eu, â€Ţce
cautã la noi în casã?" Am luat oala şi am
aruncat-o cu totul de la balcon.
Acum, când scriu aceste rânduri, mã
aflu în arest perventiv la Secţia 13 de
Poliţie, cu Cãtãlin Smãrãndescu, bodyguard-
ul lui Becali şi aştept sã-mi vinã avocatul.
Chestie de ghinion, oala cu ciorbã
a cãzut în capul unui poliţist comunitar
provocându-i, conform certificatului
legist: â€Ţtraumatism cerebral cranian acut
închis şi echimozã temporalã stângã cu
escoriaţii la nivelul comisurii ochiului
drept".
Şi iatã cum gãina a mai fãcut o
victimã, ce-a de-a zecea.
Stau ca prosta şi mã uit la
gratiile geamului, neputând sã-mi dau seama
ce rasã a fost gãina aia? Acest aspect este
foarte imoprtant pentru cã ar putea sã-mi
aducã o eliberare condiţionatã sub control
judiciar! Pentru cã gãina asta nu a venit
ea chiar aşa, singurã, de capul ei...
Cineva, de undeva...
|
