- Hai noroc! Ce faci, mai, Nelule? il
intreba surprins placut de revederea bunului
sau prieten, un barbat intre doua varste,
usor adus de spate. Te-ai intors din "State"?
- Da, raspunse dezarmant de sec, cel
interpelat, un tanar a carui osificatie,
releva, mai degraba, aspectul unui barbat
macinat de trecerea timpului.
- Prost esti, ma! Da’ prost facut
gramada. Pai eu… Pfaa..!
- Prost esti tu, ca n-am avut incotro.
- Cum asa?
- Acolo, nu stiu daca stii, am fost la
cumnata-meu care este gunoier-sef la Chicago?
- Mi-ai spus cand ai plecat ca el
castiga cat prim-ministrul Romaniei, plus
prima de pasti a ministrului agriculturii din
Germania si prima de joc a lui Nicolita de la
meciul cu Real de la Madrid.
- Adevar graiesti, fiule. Ei bine,
intr-o zi de duminica americana, am mers la
pescuit pe marginea unui lac mare de tot, se
vedea ca este american de la o posta, cu un
nume imposibil de pronuntat. Cumnata-meu era
la masina, o masina suta la suta americana,
descarca sculele, si ele tot americanesti,
iar eu cautam un loc bun de dat la peste,
cand… il vad pe unu’ care inota intr-un stil
de te-apuca rasul si-l aud cum incepe sa tipe
la mine. Am realizat, sau am crezut, nu-mi
mai dau seama din cauza starii speciale prin
care treceam, doar eram in "state", ca ala
era paznicul si-am luat-o la fuga. Nu m-am
oprit pana la cumnata-meu, pe care l-am luat
de o aripa, l-am urcat in masina si am
demarat in tromba.
In cinci minute ne-au reperat cu elicopterul
si in alte zece eram incercuiti si cu fata la
pamant, cumnata-meu imi zice: "Ba, da’ de
ce-am fugit, ca eu am permis pentru lacul
Bilowmustwheredingchakatoonga lake?!"
- Denumire pe care tu nici macar nu
poti sa o rostesti. Si?
- Si pe urma am aflat, cand politia ma
conducea la aeroport pentru expulzare, ca ala
strigase: "help".
- Si?
- Asa am spus si eu: "si?"
- Help si mai cum?
- Nu, ca help la ei inseamna ajutor. Si
s-a inecat.
- Idiotu’, dupa ce ca nici nu stia sa
inoate! Americanii astia sunt taaare aiuriti.
Si ti-ai adus si tu ceva de pe-acolo? Ceva misto!
- Daaaa. Am adus ceva pentru nevasta-mea.
- Cred ca s-a bucurat enorm!
- 'Ei, stii cum sunt femeile!? La
inceput nu prea. Fite. Minora, deh!
- Un fel de Monica
Gabor-Columbofileanu. Ma rog, si ce i-ai adus?
- I-am adus niste leucoplast, da moare
lumea.
- Leucoplast!!!
- Leucoplast, roz-somon fÃşme.
- Leucoplast! Somon?! Si ce sa faci cu el?
- Nevasta-mea vorbeste-ntruna…
- Despre ce?
- Ea stie!
- Si-acum?
- Acum, spuse, privindu-si ceasul de la
mana, mare cat ceasul de la gara centrala,
cred ca este la spital.
- Cum asa?
- Lasa, ma, asta! Sa-ti vorbesc despre
leucoplast. N-ai vazut asa ceva de cand esti!
Este unul special, de unica folosinta. De
fapt un fel de banda adeziva care, in
America, se foloseste la imbinarea usilor si
ferestrelor. Cu doar un centimetru...
- La imbinarea usilor si… Ma, tu esti
sanatos?
- In ultimul timp nu prea.
- Si daca te da in judecata?
- Cine? Americanul? E mort, taticu’. Am
interdictie zece ani in America.
- Nevasta-ta, idiotule.
- Pentru ce?
- Cum "pentru ce"? Pentru leucoplast.
- Ast-ar fi culmea. Cu cadoul asta
chiar ca i-am inchis gura.
- Pai, vezi? Tocmai de aia. I-ai inchis
gura si acum este la spital. Iar politia, iar
necazuri, iar interdictie.
- Interdictie pentru Romania?! Ei nu,
ca asta ar fi culmea. Pentru ce? Am eu fata
lui Haysam, sa ma roage "baietii" sa plec in
liniste?!
- Pentru leucoplastul de unica
folosinta pe care i l-ai aplicat pe gu- ra
nevesti-ti, cum "pentru ce?" I-ai imbinat buzele.
- Cine ti-a spus ca i-am imbinat…
- Tu. N-ai spus ca vorbea intruna?
- Ba da. Si tocmai de aceea am adus
cincizeci de kilograme de le- ucoplast, din
asta special, pe care l-am vandut unei firme
de constructii si, cu banii luati, i-am
cumparat un Mercedes sa se duca la piata cu
el. Cu asta chiar i-am inchis gura.
- Esti neserios. Si eu care credeam…
De nimic nu esti bun si mai esti si mort pe
deasupra. Uita-te si tu, ce fata n-ai!
- Asa este, bai. Uitasem ca suntem pe
lumea ailalta. Fabulam si eu sa mai treaca-un
strop din vesnicie. Apropo, ca stam de-atata
timp impreuna si nu te-am intrebat, tu cum ai
ajuns aici?
- Eram la birou cand ma suna vecinul meu
de palier, care tocmai se intorsese dintr-o
delegatie, sa-mi spuna ca l-a vazut pe unu’
care intra la nevasta-mea.
- Si?
- Am luat primul taxi si fuga acasa.
Aici, enervat, am intors toata casa cu
fundul in sus. Nimic. Si-ntr-un acces de
furie am luat lada ei de zestre, pe care o
avea din mosi-stramosi, si am aruncat-o de la
sapte. Din cauza efortului am facut un "atac"
si iata-ma stand de vorba cu tine. Dar tu?
- Din cauza inspiratiei idioate a
amantei mele, si i-am spus sa nu ma bage in
lada aia de zestre mancata de carii.
- Cariile aduc intotdeauna ghinion. Ce
faci diseara, nu vii sa ne uitam la televizor?
- Ce se da?
- Nu stii? E telenovela aia cu Adam si
Eva care se inmultesc, si se inmultesc…
- …si se inmultesc.
- Pana ajung la episodul sapte mii
de milioane de miliarde, cand noi doi semnam
contractul cu Sfantul Petru.
- Asa distributie mai proasta n-am
vazut niciodata.
- Ce vrei, este coproductie? Asta au,
asta dau.
- Mai bine hai sa bem un sprit!
- M-am saturat de aghiasma cu
busuioc. Inainte mai serveau si ei un
tulburel cu smirna si tamaie.
- Pai, atunci ce facem, ca ma
plictisesc de moarte?
- Deja!? Hai sa spunem bancuri politice!
- Esti nebun? Vrei sa ne trimita iar pe
pamant. Nevasta-mea s-a maritat, intretinerea
s-a triplat, benzina s-a scumpit. Ce-s tampit!?
- Ai dreptate. Hai sa mergem la
"Comitetul Central de Lansare a Minunilor "
sa aranjam inca o candidatura pentru
tovarasul mirean Ion Iliescu.
- Cea de-a cincea, spuse in timp ce radea
si-si freca palmele stravezii de un nor rosu,
galben si albastru. Sa vezi ce distractie o
sa fieeee!!!
Fie-fie-fie…
Ecoul prelua ultimul cuvant pe
care-l multiplica zgomotos spre disperarea
Sfantului Petru care, dupa ce ca suferea cu
prostata, lua masa cu Albert Einstein.
Albert Einstein care, de cand s-a mutat in
Rai, enerveaza pe toata lumea cu aerele sale
de om de stiinta. Mai nou, a descoperit,
impreuna cu Arhimede, ca Angelina Jolie nu
este cea mai frumoasa femeie de pe pamant.
Sfantul Petru, mare admirator al Angelinei,
s-a suparat de cele auzite chiar la masa si
hotari pe loc distribuirea celor doi in
Bucurestiul prafuit al anului de gratie 2007.
De mare gratie. Altfel spus si scris: In anno
Domini 2007.
In urma lor ecoul imprastie in eter
strigatul de disperare: Help-help-help… La
care Sfantul Petru intreba candid:
- Help si mai cum?
- Helpstein, striga disperat fizicianul,
in timp ce se pregatea sa evite, la
aterizare, o taraba plina cu tomate rosii din
Piata Obor.
- Cut! Cut! Taiati! Nu-mi place! Nimic
nu-mi place! Nici scenariul si nici cum ati
intrat in pielea personajelor. Nu-mi place
nici regimul asta cu telina, pe care-l urmez
de peste zece ani, nu-mi place ca prietenii
mei securistii incep sa iasa de la putere,
nu-mi place...
- Dar, domnule Sergiu Ni...
- Nu vreau sa aud nimic! Aici este vorba
despre un film abstract, un film de
avantgarda post-decembrista, un film in care
as fi putut juca toate rolurile, asa cum
faceam mai demult, dar nu mi s-a dat voie,
iar soacra-mea numai..., ma rog!
In primul rand, domnule Florin Calinescu te
rog sa stai mai aproape de domnul Marcel
Iures pentru ca, altfel, cadrul iese prea
labartat. Reluam! Motor!
- Cadru’ douamiioptsute, scena sapte!,
rosti o asistenta de platou si se retrase in
graba, dupa tacanitul clachetei,
impiedicandu-se de bastonul maestrului.
- Hai noroc! Ce faci, mai, Nelule?...
- E bine! E foarte bine, deja este
altceva! Continuati, ca ma duc sa dau un
telefon, sa fac pisu!
