« Filosofia este unicul mod de a depãşi
condiţia de muritor şi chiar de a o
transforma în nemurire «
(Seneca â€ŢDe brevitate vitae")
Eminescu,eternul Eminescu…
Eminescul nostru cel de toate zilele
şi din toate locurile…Peste tot unde au
trecut paşii Luceafãrului,au lãsat urme din
pulbere de stele. Nenuritorule,Eminescu,dã-
mi aceastã onoare sã-ţi vorbesc câteva
clipe.Iertate fie-mi modestele mele
încercãri…
Au trecut peste o sutã şaisprezece
ani de când Eminescu pare a nu scrie.Multe
dintre manuscrisele sale încã n-au ajuns la
tipar.O revelaţie e Eminescu în continuã
desfãşurare.Atât din adâncul de frumuseţi
incontestabile ale textelor,cât şi din
comoara ce încã mai stã ascunsã în caietele
sale-vreo 9000 de pagini-donate de Titu
Maiorescu Academiei Române în 1902.De la
Eminescu orice rând,orice gând poate ascunde
o scânteie de cer!"Dumnezeul geniului m-a
sorbit din popor cum soarele soarbe un nour
de aur din marea de amar…"Oare care alte
cuvinte reflectã mai bine întreaga existenţã
a geniului neînţeles,a marelui nostru poet
naţional?
Au trecut peste o sutã şaisprezece
ani de când Eminescu nu mai trece â€Ţpe lângã
plopii fãrã soţ".Atunci când trecea,cine nu
îl cunoştea,draga lui iubitã,azi,dacã ar
trece,n-ar mai fi om din neamul lui sã nu îl
cunoascã…De ce?Pentru cã Mihai Eminescu este
numitorul comun al sufletului poetic al
neamului românesc.Eminescu e nãscãtorul
nostru de gânduri care ne-a învãţat un grai
al minunii:"limba Eminescu",fãrã de care
multe ar fi rãmas şi ar rãmâne neînţelese şi
bucuria adâncurilor din om n-ar fi ajuns
niciodatã sã iasã la lumina pãmântului.
Au trecut peste o sutã şaisprezece
ani de când,dupã ce şi-a revãrsat toatã
comoara de scântei ale minţii lui
nepereche,peste lume,lui Eminescu i s-a
îndeplinit dorul de a trece dincoloâ€Ţîn
liniştea serii".Dar de atunci,în loc sã se
odihneascã undeva,"la marginea mãrii"în
tihnã rãsare noapte de noapte pe bolta
culturii române,întocând în strãlucire toate
stelele.Nu are parte de repaus şi e bine.E
soarta nemuritorilor.
Au trecut peste o sutã şaisprezece
ani de cãnd respirãm Eminescu şi fruntea ne-
a crescut ca a lui pe când îl citim,creştem
cu Eminescu şi vom mai creşte mii de ani,dar
nici unul dintre noi nu va ajunge la
înãlţimea lui,acolo sus,"a Luceafãrului".El
va rãmâne în
veci .Unicul."Luceafãrul".Eminescu e darul
Providenţei fãcut românilor.Pentru miile de
uşi ale miilor de ani ce vor mai
veni,românii au o cheie cu care
vor â€Ţdeschide" veacurile şi vor intra în ele
cu fruntea sus,cu frunte de â€Ţluceafãr".Avem
în Eminescu paşaportul fãrã datã de expirare
al românlor,spre viitor!Peste tot unde au
trecut paşii Luceafãrului,au lãsat urme din
pulbere de stele.
Studiat chiar şi in literatura
universalã,elogiat de critici ca cel mai
mare poet romantic al tuturor
timpurilor,Eminescu nu va putea fi apreciat
la adevãrata sa valuare pe durata vieţii,iar
de înţelegere nu va avea parte decât de la
prea puţini dintre contemporanii sãi.
Creaţia sa literarã incomparabilã
este cea care îi va conferi nemurirea,deşi
destinul i-a negat posibilitatea de a avea
privilegiul unei vieţii lungi. "Ars
longa,vita brevis"cãci în cazul lui
Eminescu dictonul lui Hipocrat se
potriveşte perfect.Statutul pe care l-a
dobândit în literaturã se datoreazã
talentului sãu deosebit,dar şi vastelor sale
cunoştiinţe din multiple domenii.Pasionat de
filosofie,îi va studia neobosit pe
Shopenhauer si Kant la universitaţiile din
Viena si Berlin,a cãror operã o citeste pe
nerãsuflate.Economia
politicã,ştiinţele ,artele şi istoria sunt
doar o parte din domeniile
aprofundate.Dobândeşte
cunoştiinţe remarcabile din literaturile
clasice,devenind specializat în operele
marilor scriitori latini.Cel mai mult îl
apeciazã pe Horatiu,iar Ovidiu-marele poet
latin exilat la Tomis-are o influenţã
importantã asupra artei sale
poetice.Eminescu citeşte întreaga operã
ovidianã,descoperind valuarea inestimabila
a "Tristelor"şi "Ponticelor",a elegiilor
scrise de "Poetul iubirii"pe parcursul
exilului sãu pe tãrâmurile Dobrogei de azi.
Alãturi de studiul aprofundat al
literaturii latine,Eminescu cunoştea în cel
mai mic amãnunt şi operele marilor scriitori
greci.Îl admira pe Homer,poetul orb care a
cântat în versurile sale rãzboiul troian şi
ispraviile neînfricatului Ulise,lãsând
posteritãţii adevãrate comori literare în
epopeile sale "Iliada"şi"Odisea",atât din
punct de vedere literar,cât şi
istoric.Aceste douã opere reprezentative
pentru cultura elinã ne furnizeazã singurele
informaţii despre intervalul cunoscut în
istorie sub denumirea de "perioada anilor
întunecaţi"despre care nu avem alte
informaţii.Operele marilor tragici greci şi
a filosofilor elini sunt studiate de poet
chiar in original,cunoscând limba greaca şi
preferând sã nu recurgã la
traducere."Oricare traducãtor este un
trãdãtor",fiind una dintre devizele sale în
aprofundarea literaturii.
Din literatura universalã,pentru
marele romantic,literatura germanã rãmâne o
mare pasiune.Pe perioada studiilor fãcute la
Berlin Eminescu este de-a dreptul fascinat
de Schiller şi Goethe.Le citeşte operele pe
nerãsuflate,iar pretutindeni în creaţia sa
se pot gãsi conexiuni între literatuta
germanã şi operele eminesciene.Gemanofil
încã din anii adolescenţei,poetul va aprecia
cultura germanã chiar din vremea petrecutã
la Ipoteşti şi Cernãuţi.Trãind într-un mediu
germanic,va învãţa cu uşurinţã limba a cãrei
muzicalitate îl atragea încã din anii
copilãriei.Existã dovezi clare,printre care
şi scrisorile tatãlui sãu,conform cãrora în
familie se folosea aceastã limbã.Copil
fiind,micuţul Mihai citea literaturã
fantasticã şi sentimentalã fãrã mare valuare
artisticã,dobîndind vaste cunoştiinţe de
limba germanã,ce îi vor fi de mare folos la
Berlin,unde va fi mult mai apreciat datoritã
cunoaşterii limbii oficiale.Fiind
familiarizat cu universul şi cultura
germanã,Eminescu va fi acceptat mult mai
repede decât alţi studenţi strãini şi se va
acomoda mai uşor.Studiul literaturii germane
şi cunoaşterea culturii nemţeşti îi vor
influenţa universul poetic,aşezându-i opera
pe o treaptã superioarã comparativ cu a
altor poeţi,dar influenţa germanicã nu a
reuşit sã îi schimbe structura
poeticã.,Eminescu va rãmâne acelaşi
romantic,etenul îndrãgostit de ideea de a fi
îndrãgostit.Mereu predominã în opera sa
peisaje nocturne,dominate de razele lunii
nelipsite dintr-un cadru feeric.La Eminescu
întotdeauna frumuseţea naturii se îmbinã cu
dragostea neîmplinitã. Din literatura
germanã împrumutã motivul florii
albastre,simbolizând dorul nemãrginit.Preia
şi valorificarea folclorului,pentru care
demonstreazã o adevãratã stimã.Încã din
vremea copilãriei,era fascinat de basmele
auzite la bãtrânii satului,poveşti cu Feţi-
Frumoşi şi Ilene Cosânzene care I-au
îndulcit cei mai frumoşi ani,când era vrãjit
de farmecul basmelor şi jocurilor
copilãriei.Aproape toate poeziile sale au
motive şi influenţe populare,dovedindu-se şi
un pasionat culegãtor de texte
populare.Pasiunea pentru valuarea
inestimabilã a folclorului îl va duce la
conceperea unor opere de
excepţie,precum"Cãlin-file din poveste"ce
are la bazã basmul popular "Cãlin
Nebunul"cules de însuşi Eminescu.
Pe parcursul studiilor sale de la
Viena şi Berlin şi nu numai,"luceafãrul
poeziei româneţi"îşi va descoperi o altã
mare pasiune,alãturi de literaturã:filosofia
care reprezintã o influenţã atât asupra
operei sale,atât asupra artei sale
poetice,dar mai ales asupra stilului
universitaţiile din Viena si Berlin,a cãror
operã o citeste pe
nerãsuflate.Asemenea â€ŢSãrmanului
Dionis",care nu reprezintã altceva decât un
alter ego al geniului ne
neînţeles,Eminescu suferã amar pentru cã o
viaţa omeneascã este mult prea scurtã pentru
a putea asimila întreaga înţelepciune a
lumii,pentru a putea citi totalitatea
cãrţilor existente in bibliotecile
lumii.Deşi studiazã neobosit zi şi
noapte,avevãrata sa culturã se datoreazã
lungilor lecturi.Existã mãrturii ale
contemporanilor sãi care îşi amintesc despre
marele poet şi despre pasiunea sa pentru
înţelepciunea ce se poate gãsi doar în
plãcerea adusã de citirea unei cãrţi.Pe
parcursul studiilor din strãinãtate,îndatã
ce primea bani din ţarã,de la tatãl
sãu,primul lucru pe care se grãbea sã îl
facã era sã-şi cumpere cãrţi.Le citea pe
nerãsuflate,nemaiavând nevoie nici de
mâncare,nici de apã.Cunoscuţii sãi afirmã cã
dupã ce primea banii şi cumpãra
cãrţile,Eminescu nu mai putea fi vãzut
nicãieri.Nu mai iesea nicãieri,nu îl mai
întâlnea nimeni.Citea încontinuu,fãrã sã îi
mai pese de nimic altceva,iar când le
termina şi rãmânea fãrã resurse monetare, le
revindea la anticariate.Lectura a
reprezentat o mare pasiune încã din vremea
adolescenţei.Biblioteca lui Aron Pumnul,
profesor de limba românã si indrumatorul sau
spiritulal,era cunoscutã în
întregime,Eminescu citind toate cãrţiile
mentorului sãu.Pedagog şi om de litere
deosebit,Aron Pumnul va avea o influenţã
remarcabilã asupra marelui poet.Descoperindu-
i talentul inconfundabil,îi încurajeazã sã
scrie versuri şi sã se afirme în
literaturã.Eminescu va rãmâne chiar în gazdã
la el pe durata studiilor.Îl admirã foarte
mult,dar Aron Pumnul nu va putea fi multã
vreme alãturi de el,acesta suferind de o
boalã incurabilã.Eminescu va deplânge
moartea îndrumãtorului sãu,compunând
elegia"La mormântul lui Aron Pumnul".
Un mentor la fel de important
pentru activitatea sa literarã este şi Titu
Maiorescu,preşedintele â€ŢJunimii",omul din
umbrã care coordona întreaga viaţa a
scriitorilor.Pentru Eminescu,reprezintã,în
primul rând,un foarte bun prieten care îl va
ajuta sã se afirme în â€ŢConvorbiri
literare",iar apoi sã facã parte
din â€ŢJunimea".Este alãturi de poet şi îl
apãrã împotriva ofensivelor lansate de
contemporanii sãi.Mãrturisirea lui Titu
Maiorescu cu privire la Eminescu trebuie
luatã,în primul rând,ca un omagiu,cel mai
mare care i s-ar putea aduce poetului
român.Maiorescu intieşte faptul cã Eminescu
este un geniu pentru cã semnele
caracteristice,versificate prin
personalitãţii poetului,sunt ale geniului.Un
element esenţial pentru menirea vârstei
geniului este acela de a rãspunde nu unei
sorţi particulare,ci sorţii omenirii în
general.
Referindu-se la puternica
personalitate eminescianã,Petre Ţuţea l-a
numit pe Eminescu â€Ţsumã liricã de mari
voievozi".Numele lui rãsunã pânã unde
sufletul îngheaţã şi fiinţa se sfarmã.El a
recuperat fiinţa identitãţii noastre
noastre.El n-a uitat,în primul
rând,niciodatã biserica neamului sãu.La
conacul Eminovicilor de la Ipoteşti
sãrbãtorile erau ţinute cu mare
sfinţenie.Orice zi care aminteşte de
Eminescu,aminteşte de sufletul românulul,de
limba românã,de noi în faţa noastrã şi în
faţa lumii întregi.El a dat suflare unui nou
timp al poeziei,a dãruit cuvântului
intimitate,a aşteptat mereu noul,Învierea
noului neam.Rãsfoim în poezia eminescianã
urmele scripturilor bãtrâne,un sensibil joc
de cuvinte.Îl regãsim pe Eminescu un
vindecãtor,prin poezie şi un inovator,prin
credinţã.
Despre
influenţa â€Ţluceafãrului"asupra
contemporanilor,se poate afirma cu
certitudine cã Eminescu,prin talentul sãu
literar şi vastele sale cunoştiinţe,i-a
eclipsat pe
mulţi alţi poeţi,care nu au putut fi
apreciaţi fãrã a fi comparaţi cu el.Un bun
exemplu în acest sens este Vasile
Alecsandri.Poet deosebit,rãmas cumoscut şi
apreciat cu un mare pastelist,capabil sã
zugrãveascã în cuvinte peisaje feerice,a
rãmas mereu în umbra
marelui poet pe care nu a putut sã îl
egaleze.Pastelurile sale sunt mereu
comparate cu idilele lui Eminescu.
Aceeaşi influenţã asupra
contemporanilor se va continua şi dupã
moartea sa,urmând ca şi viitorii poeţi sã
fie mereu apreciaţi în comparaţie cu
Eminescu.Dar oare va putea cineva vreodatã
reuşi sã creeze o operã superioarã celei
eminesciene?Doar timpul are rãspunsul la
aceastã întrebare,dar â€Ţpentru tot ce-i
etern,timpul nu existã".
Eminescu n-a fost în America!Pe
vremea aceea ,America era departe de noi din
toate punctele de vedere,dar în bibliotecile
americane,Eminescu se afla în traduceri
fãcute de români şi nu numai atât.La
începutul mileniului al treilea,Eminescu se
recitã la Detroit,la simpozioane importante
de la Michigan University şi în multe alte
pãrţi pe planetã,de la Bucureşti la Tokio,de
la Berlin,Paris,la Buenos Aires.Eminescu n-a
fost în Uniunea Europeanã!Dar ne
place,nouã,românilor,sã-l auzim rostit în
atâtea limbi ale Europei,de la tinerele
generaţii,tot mai doritoare de schimbãri şi
frumuseţi.Deşi,pentru noi,romãnii,fie
vorba,în nici o limbã Eminescu nu sunã ca în
româneste.Sã sperãm cã într-o zi,un Eminescu
tot atât de melodios va suna şi în englezã
şi în danezã şi în francezã.Cu cãt Eminescu
va fi al tuturora,va fi mai mult al
nostru,şi mai mare,şi mai mare."The greatest
Romanian poet",cum scria pe afişele celor
douã simpozioane americane.Un geniu nu are
hotare.El se scrie în inimi.El se
scrijeleazã în suflete.Spre nemurire.Spre
neuitare…
