Autor:	Mariana Fulger ( marianafulger ) - [ PROZA ]
Titlu:	Paşii tãi pe nisip, pagini de roman…

Dimineaţã de sfârşit de varã... Întâmplãtor, suntem în acelaşi timp pe plajã, sub un cer de poezie, tu cu pantalonii uşor suflecaţi, ducând în mânã pantofii şi o carte, pe drumul dinspre plaja Modern spre bulevard, eu, pe drumul meu, croit puţin în zig-zag, dupã orientarea urmelor tale. Îţi spun în gând â€ŢBunã dimineaţa.", nu mi-am scos pantofii... nisipul umed e o cãptuşealã rece. Încerc sã te ajung. Fusta, lungã, petrecutã, mã împiedicã la mers, atunci când nu se desface, silindu-mã s-o aşez la loc şi s-o ţin cu mâna. Rãsãritul la ţãrm de mare: nori deşiraţi, cãpãtând nuanţe aurii în evantai; soarele la orizont - un ochi de foc; cerul umplându-se de culori; obiectele de pe ţãrm - mogâldeţe negre uitate afarã; pescãruşii împletindu-şi zborurile în zare; marea dezintegrând cu precizie atomii de dig; întunericul furişându-se printre clãdiri, spre oraş, ca un fugar; sirenele vapoarelor trimiţând mesaje la cãpitãnie; Eminescu, strângându-şi iubita la piept, cu certitudine, poate singura; Ovidiu, meditând la trecerea timpului între pãmântul sciţilor şi capitala bãtrânului Imperiu; luminile artificiale, apãrând ca la un semn în blocurile din depãrtare, pentru ca dupã o orã, când soarele a urcat pe cer, sã se stingã, în acelaşi ritm – toate reprezintã o parte dintr-un spectacol mereu impresionant. Ajuns la capãtul scãrilor, te opreşti pe o bancã şi-ţi cureţi tãlpile de nisip. Reuşesc sã te ajung şi spun, un pic obositã de urcuş, dar râzând, cã eşti un bun alergãtor. Strecurând un picior în ciorap, îmi spui, zâmbind, â€ŢBunã dimineaţa." Întreb dacã e ocupat şi spui cã nu mai e, a plecat, de mult… Mã aşez şi-mi curãţ picioarele de nisip, pe rând, şi pantofii. â€ŢFrumoasã dimineaţã." â€ŢDa, într-adevãr frumoasã… rãcoarea a mai domolit arşiţa verii. Vine toamna." â€ŢEşti de mult pe plajã?" Probabil cã nu ai un rãspuns… Nu ştiu de ce îţi lãcrimeazã un ochi, celãlalt râde. â€ŢTe-am vãzut… acolo, pe ţãrm. Te urmãresc de mult. Îţi place rãsãritul? Ar trebui sã dormi la ora asta." â€ŢAveam nevoie sã fiu aici, sã stau la cinci dimineaţa pe plajã şi vãd cum viaţa o ia de la capãt. E un exerciţiu uimitor. Viaţa, în ansamblu, e de invidiat cum îşi priveşte cerul şi cum îşi spune cã e timp de trãit." â€ŢOamenii sunt doar o parte a spectacolului. Rãsãritul e motiv de bucurie pentru toate fibrele acestui spaţiu binecuvântat de hazard. Creatorul a legat înţelept elementele Universului între ele şi n-a dat niciunuia posibilitatea sã trãiascã veşnic." â€ŢCondiţionând viaţa noastrã de viaţa soarelui, în primul rând, i-a dat un farmec mereu tragic." â€ŢDacã ai ştii cã trãieşti veşnic, n-ar mai avea nici un haz." Te-aş întreba dacã ne întoarcem acasã pe jos, dar asta ar însemna sã depãşesc limitele visului. Îţi spun în gând cã-mi eşti drag, aşa, cu pantalonii încã suflecaţi, legându-ţi şireturile şi privind visãtor în zare când nu trebuie sã dai un rãspuns. â€ŢFiecare galaxie din Univers, în continuã fugã faţã de galaxiile din jur, cuprinde circa o sutã de miliarde de stele. Asta mã duce cu gândul la formarea continentelor – dispunerea materiei într-un fel de echilibru pe sferã, sub acţiunea gravitaţiei şi a forţei electromagnetice. Multã mãreţie în dinamica materiei. Se pare cã acum 13 miliarde de ani toatã materia era adunatã într-un singur loc, adicã cei 4,4 % din masa Universului. Singurele elemente chimice existente atunci erau hidrogenul, heliul şi litiul. Stelele s-au format cam dupã 200 milioane de ani de la explozia iniţialã şi au consumat elementele existente, producând elemente mai grele. Explodând, au împrãştiat în Univers elementele vieţii, carbonul şi oxigenul. Prin condensare s-au format noi stele, planetele. Aceasta se pare cã a fost scena pe care a apãrut primul mugure al vieţii." â€ŢGravitaţia pare sã fie creaţia materiei negre şi, împreunã cu celelalte forţe, e responsabilã de rãspândirea materiei în Univers, dar şi de pãstrarea ei într-un anumit echilibru". â€ŢDacã Universul ar fi finit, am reuşi, probabil, sã înţelegem, cumva, ce formã are, ce e în interiorul lui şi, la fel ca acum, ne-am întreba ce e dincolo de el. Am ajuns tot la noţiunea de întreg, pe care doar topologii o vor înţelege, probabil, pânã la urmã. Se pune tot mai mult accentul pe studiul formelor geometrice. Rezolvarea conjecturii lui Poincaré este un pas important - orice varietate compactã închisã de dimensiune trei, simplu conectatã (un fel gogoaşã circularã) este echivalentã topologic cu o sferã de dimensiune trei." â€ŢAsta ar însemna într-un viitor îndepãrtat o apropiere de înţelegerea formei Universului? S-ar putea ca Universul sã fie plat şi sã se comporte ca o sferã? Şi, prin extensie, materia sã se rarefieze pânã când va ajunge la un echilibru, aşa cum continentele cautã sã ajungã la un echilibru perfect? â€ŢÎncearcã omul sã strãbatã cu gândul acolo unde doar lumina poate ajunge, şi sunetul. Oare cum se aude din Cosmos muzica Pãmântului? Oamenii cântã atât de frumos… şi pãsãrile, şi arborii, şi frunzele, şi florile, şi insectele, şi multe alte vieţuitoare, şi aerul, şi stânca, şi muntele, şi marea… şi poetul… şi rãsãritul. " Bibliografie: Scientific American http://www.fortunecity.com/: Eugene Samuel, â€ŢWhat Lies Beneath"; E. J. Borowski, J. M. Borwein, â€ŢMathematics"- The Harper Collins Dictionary

Nr

Comentarii

Comentatori

[ Comentează! ]

[ Texte ]

[ Autori ]

[ HOME ]