chiar meritã sã aştepţi o viaţã
întâmplãri mai presus de orice tristeţe
cartea pe noptierã, muzica în surdinã, chei
o memorie capabilã sã ruleze continuu
ecuaţii diofantice: când zero, când unu?
între pereţii obişnuiţi sã rezoneze hazardul
verbe, corzi fãrã înţeles pentru altcineva
degete atingând realitatea cu tact, sã nu
doarã
nici nu ar avea cum sã fie altfel într-un vis
merg prin anotimpuri sculptate în ramuri de
cireş
dimineţile, ştiu cã plouã sau ninge cu soare
te voi întâlni undeva, vibreazã destinul
dacã nu te întâlnesc, vor mai fi mirãri
ochii tãi negri sau verzi – zi, întuneric
ne oprim uneori şi-mi spui încântãri
mi-a fost dor – recunosc, şi mie
cum ard trandafirii…, zâmbeşti visãtor
ai cei mai frumoşi ochi albaştri din lume
e doar întâmplare, puteau fi oricum
aşa, cu braţele încãrcate de cer, râd
ziua va trece în amintirea timpului plinã
poezia e încrustaţie pe genele literelor
proza, drum şerpuind pe sub castani
perseverenţa în creaţie, necesitate demnã
dacã baţi pasul pe loc, devii inert
şi tu şi eu am scris cândva, pe un colţ de
cerere
nu dorinţe carnale, nu descompunere
existenţialã
trecerea sufletului în trupul lumânãrii
luminã - doi paşi înainte, ne rotim
ritm de vals, reverenţã, mulţumesc, zâmbeşti
la sfârşitul zilei, senin, un anotimp de
fericire
poate cel mai real
