cineva, nu ştiu cine
a trecut atât de aproape de mine
încât i-am auzit bãtãile inimii
a fost, probabil, gândul
dacã ai fi fost tu, te-ai fi oprit
mi-ai fi atins fruntea gânditor
şi-ai fi spus cã sunt la fel de visãtoare
e în trecerea soarelui pe boltã
un înţeles pe care doar noaptea îl ştie
undeva, într-o dimineaţã împreunã
deschid fereastra şi întind braţele spre cer
mã cuprinzi cu grijã şi mã înalţi
sunt un pic lebãdã, aşa în cãmaşã albã
aripile mi se zbat în adânc dureros
aş vrea sã mã avânt din mine
mã cobori temãtor şi şopteşti
â€ŢUnde vrei sã pleci, pasãre-luminã?"
nu ştiu ce sã rãspund – simt un dor strãin
îmi spun cã am puterea sã zbor
cã vreau sã fiu cu tine
susţii cã am fruntea fierbinte
când mã liniştesc, îmi aduc aminte
spre tine voiam sã zbor
