Indiferent de câte ori va tãia strada
trotuare prin mine,
felinarele or sã sã aprindã noaptea, bãncile
vor citi ziare ori vor creşte nepoţi.
Am citit prin crengi lumina soarelui
strecuratã prin ploaie
şi nu m-a crezut nimeni, niciodatã;
le spuneam cã bufniţele închid alţi ochi în
fiecare zi,
cã dacã nu vor nu trebuie sã asculte muzicã,
ajunge doar sã tacã,
le spuneam despre mine cã-s eu şi despre ei
cã sunt mulţi
şi nimeni nu m-a crezut, nimeni nu m-a ştiut.
Indiferent de câte ori casele vor închide
cheile şi se vor obloni
douã lucarne vor folosi tot aceiaşi batistã,
arcadele vor face cort peste priviri
aruncate.
Ascuns între douã ferestre, îmi strâng bine
cremonul,
prea înauntru, prea în afarã,
citesc printre rame şi nimeni nu vede ori
nimeni nu crede:
indiferent de câte ori veţi trece prin
mine,degetele mele vor ciupi genunchii
pãmântului iar nopţile mele vor trece,
înzorite,
peste glumele vântului.
