Cu ochelarii negri îmi încep ziua, abia apoi
mã uit la ceas.
Fruntea mea verde priveşte în oglinzi oarbe.
M-aş bãrbieri,
o toartã fierbinte mã trage-ntr-o parte.
Asearã am ştiut cã iarba creşte doar în
pãmânt.
Acum e prea târziu sã mai ştiu asta. E
devreme încã sã aflu altele.
O toarta fierbinte mã-mpinge din pernã.
Am lãsat geamul deschi se vede.
Prea zboarã ciocuri prin camerã, în faţa
mesei stã un cuib sintetic,
Sub pomul lui papuci de casã lenevesc
patetic.
Pene plouã prin aer, au trecut stoluri, îmi
spun, migreazã, sã fi venit deja toamna?
Nu cred: e devreme. Ori m-am culcat prea
târziu?
Un saxofon deschide radioul
încet
mã întorc de pe o parte pe alta şi aşez
cinci degete sutien peste tine,
întinsã pe pat, cafea te-aş bea, o mâna pe
şold tu, toarta mea.
