Ţi s-a fãcut foame, în întuneric, şi ţi-am
spus:
crengile nu cresc acolo unde tu vrei sã
paşti. Nu m-ai crezut.
Nu m-ai crezut şi ai zis: ai vãzut tu
bicicletã fãrã coarne, fãrã şa?
Nu vãzusem, ce-i drept, dar ploaia prea
curge din sertarele goale.
Umeraşe subţiri mi-ai întins şi mi-am aşezat
umbrela pe ele.
Mereu te uitai cum strâng luni întregi între
perdele şi mã certai:
ai grijã, ai sã le umpli de praf.
Limbile ticãiau toate prin camerã, ca
nisipul.
Elefanţi întregi ieşeau din pãrut tãu gri.
Mi-ai spus:
am auzit cã eşti braconier. Te-am crezut şi
ţi-am închis ochii;
oja ta se ridica încet sã prindã firul
poveştii.
Acum, ne ştim de ceva vreme şi citim noaptea
înainte sã adormim.
Cine ştie la ce paginã am ajuns, ce
conteazã, mãcar.
Avem grijã zi de zi sã lãsãm semn.
Am ascultat Bobby Darin şi m-am bucurat cã a
murit în urechile mele.
Am ascultat ghemuit, pe un strop de casã.
Tu tãiai buzunare în haina mea nouã şi
coseai nasturi la cea de anul trecut.
Când a fost cazul, acul tãu a cãzut şi,
elefantã, ai cântat odatã cu el:
World, don’t tell me not to fly, I simply
got to!
