Sunt un punct pe o linie frântă
Asistând la dansul sufletelor oarbe
Ce muşcă din lumină
Ca dintr-o carne fragedă;
Sunt doar ceea ce văd în oglindă,
O bucată de praf
Ce se sfârşeşte prin picioarele timpului
Intr-o dimineaţă târzie
A cafelelor trântite între noi;
Căci fiecare val ce se sparge într-un vis
Aruncă-n mine doar regrete
Intr-o apoplexie a uşilor de sticlă
Ce-mi produc hemoragii,
Si sângerez mult mai des
Cu fiecare respiraţie
Ce-ncerc s-o ignor
Intr-o mască a mişcărilor solare;
mi-arunc privirea
în cafeaua ce stă între noi
ca o graniţă pe care n-o mai pot trece
deşi pielea ta mă cheamă
ca-ntr-o plasă a iluziilor de-o noapte
ce sfârşesc
prin trenuri personale
rămase între gânduri…
