Începuse sã plângã cu lacrimi de cearã,
le simţea firbinţi pe piept şi pe braţe
dar flacara ardea nevãzutã.
A mai ramas o lumânare în formã de om,
care zâmbeşte, se-ncruntã, chiar cascã,
uitând c-a-ncetat sã existe.
Inerţia îi e şi inimã şi splinã,
doar cã miroase a suflet ars.
Oare mai ştie de lacrimi sãrate?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Nu sunt ironic:e mare evolutia ta poetica.M-as fi bucurat doar, ca odata ce te-am descoperit pe site-ul acesta, sa te descopar cu versuri mai calde.In rest, versurile-ti sunt de mare sensibilitate.
