Prin ochii mei, patrunde-o lume infinita
si-ajunge inauntrul meu.
La inceput, nu faceam decat sa simt.
Dar erau prea multe care nu se potriveau:
bicicleta mea cu cadru,
pe care nu puteam incaleca;
patinele cu rotile,
care-mi faceau picioarele sa fuga
nitel cam ciudat;
podul pe cabluri de peste Jiu,
care se balansa magnific.
Asta, pana era sa cad de la 5 metri
altitudine
fara echipament de zbor:
picaj / vrie.
Dupa care, urma lectia de pedagogie:
centura de politai,
cu catarama de alama
si tinte fest.
Lectia se asimila in circa 48 de ore.
Confuzie.
Playback.
Pedagogie.
Rewind.
Apoi, unii mi-au spus: cap ai, minte ce-ti
mai trebuie?
si-atunci, am inceput sa gandesc.
Aha! Asta era!
Gandesc.
Adica exist.
si-n clipa asta
mi-a scapat momentul de balans.
Am cazut de pe pod.
Nu in Jiu. Era prea simplu; as fi putut
inota.
Pe pietre.
Atunci secventa s-a rupt: am ramas la
Confuzie.
No playback.
Cineva s-a aplecat intr-un tarziu
si mi-a soptit la ureche:
Nu mai gandi, simti!
Abia atunci
am simtit
ca pot sa ma ridic si sa vad exact ce vreau.
Sa gandesc ce vreau. Cand vreau. Cum vreau.
Cum simt.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Cred ca de tare ce mi-a placut m-am grabit sa mananc litere; Am vrut sa zic puterea de a simti.
