Martie 2005 - Iulie 2006, Editia II,
revizuita si adaugita
Publicat pe:
http://www.serban.stanescu.home.ro
Am tot cugetat la viata mea, la mine,
la oamenii care au ocupat un loc în viata
mea.
Am ajuns la o concluzie, fondata pe
ceea ce am ajuns sa cunosc din mine, pe
faptele vietii mele si pe experienta de
viata pe care am acumulat-o.
Sunt un tip încet. Oricât de putin
mi-ar place, la mine totul trebuie sa mearga
încet pentru a iesi bine. De ce sunt asa
greoi, nu stiu. Nici macar nu stiu daca mai
are vreo importanta. Asa sunt si desi am
încercat sa fac ceva, singurul lucru pe care
l-am reusit a fost sa fac tâmpenii mai mari
decât era cazul.
E adevarat ca înauntrul meu,
activitatea e vulcanica. Nici aici n-am
putut face nimic. Desi mi s-a atras atentia
--- vezi Maria Kant, caseta --- n-am reusit
sa fac nimic notabil.
Ceea ce s-a petrecut de fiecare data
când am încercat sa trec cumva peste aceasta
realitate, a fost caderea într-o extrema.
Finalul, de fiecare data, a fost un
fiasco, mai mare sau mai mic, dar tot un
fiasco se cheama ca a fost. Nu stiu daca
scara, dimensiunea unui insucces conteaza.
Ceea ce conteaza este faptul ca s-a produs
si nu trebuie sa se mai întâmple. Trebuie sa
ma obisnuiesc cu ideea ca asa sunt si ca
trebuie sa transform aceasta încetineala,
din dezavantaj, în avantaj.
De aici, "testoasa si Iepurele"
Nici testoasa, nici Iepurele nu sunt
nici mai bune, nici mai rele.
Depinde ce obiective îti alegi. Fiecare
este potrivit pentru altceva.
Daca vrei sa ajungi departe, atunci
testoasa este mai potrivita. Merge încet,
dar traieste foarte mult si viteza nu mai
conteaza.
Pe de alta parte, Iepurele se misca
foarte repede. Asadar, daca vrei sa ajungi
repede, atunci trebuie sa fii Iepure. Dar
Iepurele traieste putin.
Prin urmare, ce pot eu sa fac?
Nu stiu cât voi trai, deci nu stiu cu
certitudine nici daca pot fi Iepure sau
testoasa, ca sa stiu precis ce obiective
sa-mi aleg.
Pe de alta parte, Adevarul meu, mic,
dar desprins din viata mea, îmi arata ca
m-am miscat ca o testoasa si ca nu ma pot
misca asemeni unui Iepure.
În aceste conditii, de vreme ce de la
Dumnezeu nu am zestre de Iepure, n-ar fi mai
întelept daca as accepta ca s-ar putea ca si
anii pe care mi i-a îngaduit Dumnezeu sa fie
foarte multi de acum înainte, pentru a
compensa încetineala?
si daca este asa, atunci daca am sa tot
pierd timpul asteptând sa devin mai rapid,
nu irosesc sansa testoasei?
Mai rapid, vad ca nu sunt în stare sa
fiu. Sunt mai mult testoasa decât Iepure.
Daca asa stau lucrurile, nu-mi ramâne
decât sa ma împac cu mine însumi, sa nu ma
mai chinui reprosându-mi ceea ce nu pot face
si sa fac ceea ce pot.
Cam asa au stat lucrurile si cu femeia,
cu fiinta alaturi de care am trait 21 de
ani. Am încercat sa fiu altceva decât am
putut. Ea e mai curând un Iepure. Totul la
ea a fost agitatie, pe care eu n-am
înteles-o si nu o pot întelege. Poate ca nu
am zestrea necesara. Poate ca nici macar
n-am stiut ce i-ar trebui ca sa fie fericita
si din cauza asta, am facut-o nefericita.
Poate. Poate ca si la ea e la fel. Poate ca
n-a înteles ca nu pot mai repede si am
dezamagit-o prin asta. Dar ce e mai rau este
ca m-am amagit singur ani de zile,
chinuindu-ma sa ma conving ca ne potrivim.
Nu ne-am potrivit niciodata. Eu sunt încet
si ea e nervoasa.
Mie îmi trebuie una înceata ca mine,
blânda, dragastoasa, visatoare, dulcica,
pupacioasa, vesela, înteleapta, rabdatoare,
tenace, muncitoare cât cuprinde, toleranta
peste masura asa cum sunt si eu si ---
culmea --- nici macar nu-mi pare rau ca sunt
excesiv de tolerant.
Isus era si mai tolerant si altul mai
bun, n-am gasit, afara de Dumnezeu în
totalitatea Lui. Dar eu sunt greoi si ma
ridic greu la înaltimea lui Dumnezeu. Poate
ca nu ar trebui sa fiu asa. Nu stiu ce sa
fac sa fiu altfel si atunci, ce sa fac? Sa
fiu în nici un fel? Mai bine testoasa decât
nici una nici alta.
Un alt fapt amar: m-am tot legat de
performanta din timpul facultatii, dar nu
m-am gândit niciodata la costurile reale ale
acesteia...
Am muncit patru ani într-un ritm
infernal. Am obtinut rezultate foarte bune.
Consecinta însa în timp, a fost ca mi-au
trebuit sAISPREZECE ANI DE ODIHNa.
Cum altfel as putea caracteriza anii de
dupa facultate, comparativ cu cei din timpul
acesteia?
Abia de anul trecut, am început sa ma
dezmortesc.
N-am decât sa merg asa încet, cum pot
eu. Acum nu ma mai grabeste nimeni si nici
nu ma mai atrag toate sclipiciurile. Asta
sunt, asta pot si nu am ce face. Am luptat
prea mult împotriva mea si nu m-am ales
decât cu cucuie si bube.
N-are decât sa zica oricine ce-o vrea.
Daca am sa-mi vad eu de treburile mele,
într-o buna zi, am sa ajung, asa încet cum
sunt eu, acolo unde vreau. Atunci vom vedea
si vom putea analiza. Asta e!
Nici macar nu-mi dau seama la ce ar mai
folosi sa-mi pun cenusa în cap pentru
casnicie, pentru facultatea pe care am
facut-o prea târziu si nu tocmai cum as fi
putut. Am gresit destul, am platit destul. E
vremea sa ma misc asa cum pot si sa fac ce
pot, ca sa nu-mi para rau într-o zi ca am
trait mai mult decât credeam eu si am facut
mai putin decât puteam sa fi facut. Înca nu
e prea târziu pentru multe.
Am o casa, de care pot sa ma ocup si în
care mai trebuie multe.
Am o firma, care e la început, dar pe
care pot sa o duc departe. Nu am nevoie sa
ma grabesc. M-am luat dupa cei care merg
repede si am pierdut.
De când am divortat, am început sa
redevin eu însumi.
Poate ca tot asa, încet, am sa corectez
si greselile care pot fi corectate. si stiu
ca se poate. Am mai facut si alta data
lucruri mari, importante, dar nu repede.
Încet.
Pâna la urma, conteaza rezultatele, nu
viteza. Eu nu sunt facut pentru viteza.
Poate ca m-am sugestionat gresit
luându-ma dupa zodie. Pâna la urma, viteza
lui Mercur, poate consta în multe alte
aspecte, nu neaparat în viteza de miscare
fizica.
Înauntru ma misc mult prea repde fata
de altii. Poate ca de fapt la asta se refera
influenta lui Mercur asupra mea.
Poate ca soarta mea este sa cresc mai
repede înauntru si mai încet în afara.
Oricum, copilaria în natura, m-a
învatat ca peste tot exista anumite forme de
ECHILIBRU. Poate ca tocmai aceasta a fost
greseala vietii mele, repetata zi de zi,
luna de luna, an de an, pâna astazi poate:
m-am luptat sa-mi distrug singur echilibrul,
încercând sa fiu mai încet pe dinauntru si
mai rapid pe afara. N-am tinut cont de
faptul ca trebuie sa ai o anume zestre,
pentru orice "rol". Am încercat sa joc alt
rol, în alta piesa si nu mi s-au potrivit
nici rolul, nici piesa.
Ce se mai poate face acum, decât sa
merg mai departe, jucând rolul corect, în
piesa corecta? E cazul sa pierd mai departe
persistând în greseala? Poate ca
acceptându-ma asa cum sunt, voi descoperi ca
pot recupera ce am pierdut. Poate ca voi
descoperi chiar ca pot face mai mult decât
sa recuperez: sa iau avansul pe care îl
visez de ani de zile.
si mi-e chiar teama ca asa stau
lucrurile. Parca simt chiar asta.
