Edi?ia II, rev?zut? ?i ad?ugit?, Mi, 21
decembrie 2005.
Publicat pe:
http://www.serban.stanescu.home.ro
Am g?sit într-o arhiv? din anul 2003,
ceva interesant:
Gândul anului 2003:
Tot ceea ce iube?te omul pe lume,
pierde, cu o singur? excep?ie: pe Dumnezeu.
Cine iube?te pe Dumnezeu, prime?te pe toate
celelalte!
Reflec?ia pare amar? ?i poate, într-o
anumit? m?sur?, chiar este. Depinde de unde
este privit?.
Experien?a pe care am acumulat-o în
perioada care a trecut de atunci (anul
2003), dovede?te c? nu m-am în?elat.
E vorba de ata?amentul fa?? de diferite
forme ale Manifest?rii.
Tot ceea ce înseamn? Manifestare (lumea
fizic?, material?, palpabil? ?i nu numai),
este supus transform?rii, evolu?iei. A?adar,
este vremelnic.
A te lega foarte mult de ceva
vremelnic, conduce la durere, ca urmare a
pierderii acelui ceva.
Pentru c? ne transform?m continuu ---
cel de ieri moare ?i las? loc celui de azi
--- ?i pentru c? undeva, în zonele obscure
ale memoriei, tr?im convingerea c? acel ceva
este ve?nic ?i de neschimbat.
Aceast? fals? opinie, genereaz?
durerea.
Ne na?tem.
Un bo? de carne, aproape inform? ---
dac? facem abstrac?ie de forma umanoid?.
Nu suntem altceva decât un poten?ial
om. Pentru a deveni altceva, este nevoie s?
cre?tem, s? înv???m s? vorbim, apoi s?
mergem; apoi ?coala, liceul, unii merg chiar
mai departe.
Ce sunt toate acestea altceva decât o
continu? transformare?
Ne-am obi?nuit îns? atât de mult cu
acest spectacol, încât sc?p?m din vedere
esen?ialul acestuia: faptul c? totul se
schimb?, inclusiv noi.
Mai grav este c? nu suntem con?tien?i
c? noi în?ine a?tept?m aceast? schimbare ?i
chiar ne-o dorim.
Mama a?teapt? ca bebelu?ul s? spun?
unul, apoi dou? cuvinte; bebelu?ul devenit
omule?, a?teapt? "s? se fac? mare" pentru a
putea riposta nedrept??ilor pe care le fac
cei mari fa?? de el. A?a trece timpul ?i
într-o zi, descoperim c? am ajuns la o
vârst? oarecare, c? nu mai suntem copii,
adolescen?i, tineri...
La cei mai mul?i dintre noi, aceast?
descoperire produce ruptura ?i apare revolta
fa?? de ceea ce este pân? la urm? acela?i
proces natural pe care cândva îl iubeam:
cre?terea.
Cre?tem. Din p?cate, undeva, pe acest
drum, pierdem ceva. Pierdem acea inocen??,
acea seriozitate ?i responsabilitate pe care
copilul o are în timp ce se joac?.
N-am v?zut în cei patruzeci ?i ?ase de
ani de via?? niciodat? un copil care s? se
joace în b?taie de joc.
To?i copii sunt foarte serio?i atunci
când se joac?. Totu?i --- ?i asta este
foarte important --- ei ?tiu c? se joac?!
La asta se referea Isus când spunea
"L?sa?i copii s? vin? la mine, c?ci cine nu
va fi ca ei, nu va ajunge în împ?r??ia
Tat?lui meu".
Isus ne atr?gea aten?ia c? trebuie s?
fim nevinova?i, serio?i ?i responsabili
pentru ceea ce gândim, pentru ceea ce spunem
?i pentru ceea ce facem.
Mult? lume confund? vârsta ?i anii, cu
acele calit??i presupuse a fi specifice
vârstei:
Mi-au pl?cut copii de când m? ?tiu. Se
pare c? m? ?i în?eleg bine cu ei. Unii
"oameni mari" mi-au spus c? m? cobor la
mintea lor. Ba chiar unii c? "am dat în
mintea copiilor".
Nu! Pur ?i simplu, m-am zb?tut din
r?sputeri de-a lungul vie?ii, s? nu ucid
copilul din mine. A?a încât, nu m? cobor la
mintea copiilor. Las copilul din mine s? se
joace cu cei de vârsa lui! Asta e tot! E
chiar a?a de complicat?
Privitor la calit??ile vârstei, am
descoperit c? educa?ia pe care o primim, ne
face s? devenim perver?i. Unii mai mult,
al?ii mai pu?in.
Suntem pedepsi?i în copil?rie atunci
când "cei mari" consider? c? am gre?it.
Am descoperit c? sunt extrem de rare
cazurile când "cei mari" au cu adev?rat
dreptate. De cele mai multe ori, e vorba de
neputin?ele lor, de ambi?iile lor de?arte,
de prejudec??ile însu?ite ?i ridicate la
rang de lege, care sunt într-un fel sau
altul lovite ?i din acest motiv, "p?c?tosul"
trebuie pedepsit. Subiectivism...
De ce "trebuie"? Chiar trebuie?
Spre exemplu, tati are chef s? fumeze,
dar îi e lene s?-?i cumpere ?ig?ri. ?i
atunci îl trimite pe "?l mic", chipurile "s?
se-nve?e cu munca".
Eu zic: s? se înve?e cu nedreptatea, cu
arbitrariul, cu toanele celui puternic, care
î?i m?soar? puterea cu cel slab,.
Pentru c? în fapt, cel care
supravie?uie?te, este cel puternic cu
adev?rat.
Cel care este slujit, a murit pu?in, cu
fiecare serviciu care i s-a f?cut. De
fiecare dat? când a fost c?rat în spinare...
Chiar a?a de greu ar fi s? explic?m
celor mici c? via?a e f?cut? din
compromisuri care pot fi f?cute ?i din
compromisuri inacceptabile?
C? totul se pl?te?te, mai devreme sau
mai târziu? C? p?rin?i fiind, e firesc s?
cerem copiilor s? pl?teasc? cu mici servicii
efortul nostru de a îi cre?te.
Nu pentru c? ar fi datori, ci pentru a
se obi?nui cu faptul c? totul se pl?te?te. E
chiar atât de greu s? le cerem bun?voin?a de
a face ceea ce nu le place, recunoscând c?
am obosit, c? nu ne sim?im în stare, sau
orice alt motiv ar fi?
E chiar atât de greu s? le explic?m c?
micile nedrept??i pe care li le facem au de
cele mai multe ori rolul de a îi obi?nui s?
fie toleran?i, s? supravie?uiasc??
E chiar atât de greu s? nu îi frângem
folosind for?a ?i ?antajul?
De ce? Pentru c? ?i pe noi cândva,
cineva ne-a frânt?
?i atunci m? întreb eu: când se va rupe
acest lan? al r?zbun?rilor?
Unde va duce aceast? vendetta f?r?
sfâr?it?
Eu am încercat altfel.
Am ajuns la concluzia c? a explica, a
încerca s? fii ca ei pe din?untru, e o cale
mai eficient? decât for?a, oricât de bine
camuflat? ar fi aceast? for??, în dosul
vorbelor mieroase...
Sigur, nu sunt expert. Gre?esc ?i eu
pentru c? ?i eu evoluez.
Dar am avut succesele mele ?i cred în
aceast? idee, pe care am verificat-o în
practic?.
Prietenelor mele --- Antonina "Anto"
M?rg?rita Florea, Florina "Flori" Lavinia
Florea ?i Ioana "Jana" Iordan, cu dragoste
?i respect,
