Magister ludi m-a condus pânã la marginea
pasarelei
Se vedea orizontul, si în el pluteau trenuri,
Se auzea ceasul catedralei anuntând schimbul
de noapte
La fabrica de trinitrotoluenetilmetametan,
Se vedeau tramvaiele, ca berbecii, izbind
unele într-altele, rosii de sânge,
Se vedeau biciclistii cu faruri aprinse,
purtând semnul pãcii si al rãzboiului
Atunci Magister ludi mi-a arãtat moartea,
moartea înmiresmatã
Ridicându-se ca un dirijabil luminiscent
Cu blana ca fosforul, lucind ca display-
urile cu plasmã
Era înspãimântãtor de frumoasã si ne privea
Mângâia mielul ucis, îi lingea blana cruntã
de sânge.
Acum poti pleca, spuse Magister ludi, acum
poti pleca, mi-a zis.
