Totul e pârjolit, sunt arse toate hotarele
Si cuvintele sunt prefãcute în pulbere
Vântul mortii alunecã peste fata pãmântului
Si nu are ce sã înghitã, sã spulbere.
Nu mai existã nimic peste toatã întinderea,
Nici amintirea lucrurilor care au fost
Doar Duhul lui Dumnezeu pluteste deasupra
apelor
Si nu gãseste nicãieri nici un rost.
Doar lumina în care erai îmbrãcatã
E la fel de intensã si la fel de purã
Si urletul meu, ca o flacãrã în cenusã
Atingându-te pe stern, pe umeri, pe gurã.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Imi place din nou, deschiderea, dorinta de a merge mai departe, absenta finalului iremediabil. Contrastul parca accentueaza asta...
Serban Stanescu
