Intrãm in acea lume plinã de poveste.
Fãrã sã vrem, nimeni nu ne cere,
Intrãm fãrã voinţã şi cea mai micã pãrere.
Nu e nici cãdere, nu e nici prostie,
E visul ce vine când nimeni nu ştie,
Sau simte.
Dar sincer, nu mai am cuvinte
Pentru motive de neînţeles.
(...)
Cand totul merge pe dos,
Mã frãmântã şi mã încântã.
Ea îl doreşte din puţin şi ispitã.
El se pierde tãcut şi o cheamã spre
neştiinţã.
Ea e mult prea naivã, cãutând doar plãcere.
N-are nicio pãrere de ce-a fost sau urmeazã,
Zilele trec, dar ea tot le sfideazã.
Un sãrut n-o trãdeazã;
Nici nu vor fi foarte multe;
Va fi doar durere, dar nu vrea sã asculte.
Ea nu îl iubeşte,
Ea doar îl distruge.
Şi nici n-o sã vinã,
Distanţa-i prea mare,
Şi în sufletul ei, nicio schimbare.
Doar nepãsare.
Nu-i milã pe-alocuri,
Nici rost de minciunã.
Nu-i nici adormitã dar el o crede nebunã.
El o iubeşte printre mii de suspine
Pentru oricine
Ar crede invers,
Sãrut din cuvinte este tot ce-şi doresc.
Şi toate se petrec într-o zi cu soare.
El moare. Ea îi aduce o floare
Pentru zile trecute fãrã niciun sens,
Pentru clipe uitate.
Pentru el îi destinul, ea vede doar o floare.
El nu se mai vede şi nici nu mai doare.
Totul a fost un nimic, prea scurt, prea
discret
Deşi în sufletul lui pare prea mãreţ.
El a lãsat totul, ea s-a ales cu o floare.
Îl va uita, el se va face uitare.
Nu plânge, nu te fã nici tãcutã...
(El vine încet şi buzele-i le sãrutã)
Între ei este tot ce n-ar fi putut sã fie.
N-o simte nici caldã, n-o simte nici vie.
Iubire n-a fost, dar acum o sã fie,
Iubire ce-i milã,
Gânduri ce-s regrete
Ce-au stat în umbrã fãrã foame sau sete.
