Moştenire de şmecher
Cum nu se mai gãseşte de lucru şi majoritatea pleacã
din ţarã pentru a lucra, întâlnirea atunci când se întorc este
motiv de sãrbãtoare. Astfel, un grup reunit de prieteni ciocnesc
câte o halbã în cinstea fericitului eveniment.
- Hai noroc, Costicã !
- Noroc, Miticã !
- Sã trãieşti, Georgicã !
- Ce mai faceţi, bã bãieţi, de când nu v-am mai vãzut ?
- Ce sã facem, Costicã ... e ... uite şi noi, am fost la muncã prin
strãinãtate, de-aia nu ne-am mai întâlnit.
- Da, da şi eu la fel.
- Da, bã bãieţi, am vãzut multe locuri.
- Frumos p-acolo, ce sã zic !
- Bã, muncã, muncã, da’ ... am mai fãcut şi noi un ban, am
vãzut locuri noi.
- Da, bã bãiete !
- Hai, la mai mare !
- Sã trãiţi, bã, bãieţi !
- Mult noroc şi sãnãtate !
Ciocnesc şi beau toţi pe nerãsuflate. Apoi trântesc
halbele pe masã şi rãmân îngânduraţi. Ocazia de a vedea
alte ţãri le-a schimbat mentalitatea, le-a creat o nouã
perspectivã asupra lumii.
- Bã, bãiete, e frumos pe acolo, începe sã vorbeascã Costicã.
- Da, bã ! aprobã Miticã.
- Aşa-i ! e de acord şi Georgicã.
Beau din halbe privind în gol.
- Da, bã ... da’ noi aicea e şmecheri, sare Costicã.
- Da, bã, noi s’tem şmecheri, intervine şi Miticã.
- Aşa-i, sã vã spun eu ... cã am fost în Anglia la muncã.
- Aşa ?!
- Pãi, o datã, c-am fost în Londra ... aşa ... era un drum închis,
nu ştiu de ce, dar era un indicator, drum închis.
- Probabil se lucra ceva ?!
- Da, probabil ... e, bã bãiete, nimeni nu trecea p-acolo.
- Ai numai spune !
- Dacã-ţi spun !
- Chiar aşa ?
- Bã, nimeni nu trecea şi era numai un semn.
- Bã, ce proşti englejii, ãştia.
- Da, proşti !
- Pãi, la noi, a pus un semn ...
- Mai multe semne, nu unu’.
- Da, mai multe, a pus şi nişte garduri de fier ...
- Şi când a venit unu’ cu maşina, a împins gardurile şi-a trecut.
- Pãi, da, bã, şmecheri, nu ca ãia proşti.
- Şi dupã vreo orã nici gardurile nu mai era.
- Nu ?!
- Nu, le vânduse la fier vechi.
- E, cine ?
- Cum, cine ? Şmecherii !
Nici unul nu mai zice nimic, cad pe gânduri. Beau rar
cu înghiţituri mari şi se gândesc fiecare la momentele petrecute
în strãinãtate.
La un momente dat Georgicã rupe tãcerea.
- Şi strãzile ... fãrã gropi, fãrã şanturi ...
- Fãrã denivelãri, continuã Costicã.
- Fãrãr valuri, completeazã Miticã.
- Da, pãi, am fost în Germania.
- Şi ?!
- Şi, ãia, avea drumurile bune, toţi mergea frumos unu’ dupã altu’,
sta la semafoare, şi, bã bãiete, dacã-ţi spun.
- E ?!
- Ãia, da prioritate şi în intersecţiiile fãrã semafor.
- Cine, mã, nemţii ?
- Da !
- Bã bãiete, cred cã-i zice prioritate de dreapta.
- Ce, mã, şi la nemţii e cu prioritãţi, cu d-astea ?
- Da, cred, cã am auzit eu ceva, acu’ cinşpe ani când am învãţat
pentru carnetu’ de conducere, cred cã am auzit.
- Bã, eu, n-am învãţat nici când am dat examenu’ de conducere,
da’ acu’ dupã douãş’ de ani ... bã, io-s smecher.
- Aşa-i, cum sã dau eu prioritate, nu pot, cã-s şmecher.
- Pãi, da ... ãia-s proşti.
- Sigur, sã nu ştii tu sã ocoleţti o groapã, sã te bagi sã-i tai faţa.
- Fac slalom cu maşina, mai ceva ca la examenu’ de conducere.
- A, şi strada Frunzelor, aia de a asfaltat-o acu’, ai vãzut e numai
valuri.
- Zici cã e pistã de încercãri de maşini.
- Aici la noi sã înveţi conduci, devi şmecher.
- Nu la ãia, strada bunã, toţi conduc frumos, ãia e proşti
- Noi suntem şmecheri !
- Ãia de proşti ce sunt, nici accidente nu ştiu sã facã.
- Da, pãi, ce şmecheri ca noi, sã vezi ce accidente catastrofale
suntem în stare sã facem.
- A, apropo de spitale.
- Aşa !
- Am fost în Franţa, la muncã.
- Aşa, şi ?
- Într-o zi, cum lucram eu pe un şantier, m-am împiedicat şi-am
cãzut.
- Aoleo !
- E, n-am avut nimic, o micã juliturã, dar ãia nu, m-a dus la
spital.
- Cum pentru atâta lucru, ce proşti.
- Bã, m-a ţinut sub observaţie douãşpatru de ore. Mi-a fãcut
o mie de radiografi şi analize.
- Dar chiar proşti ãia.
- Pãi, acum câteva zile, i-sa fãcut rãu lu’ soacrã-mea. N-am
chemat salvarea, am dus-o eu cu maşina, am zis cã poate
ajung prea târziu.
- Şi-ai ajuns ?
- De ajuns, am ajuns, dar era nu prea târziu.
- Daca-i mers ca şmecheru’, repede.
- Da, da’ la semafoare m-am mai oprit.
- Cum, stai la semafor ?
- Nu, bã, stau la verde.
- De ce la verde ?
- Pãi, sã treacã, şmecherii, pe roşu din partea cealaltã.
- A, aşa !
- Da !
- Şi ?
- Ãştia la spital la noi, şmecheri.
- Da, nu ca franţuzii.
- Ãia, v-am zis analize peste analize, o valizã de radiografii
aveam, auzi !
- Şi la noi ?
- La noi, a luat-o pe soacrã-mea, i-a dat un pahar de
apã chioarã ...
- A, bun !
- I-a pus un plasture, şi ãla era deja folosit cã nu se mai
lipea, sta atârnat aşa, şi a dat-o ...
- E, ce i-a dat ?
- A dat-o afarã, şmecheri !
- Da, bã , ce şmecheri !
- Asta înseamnã sã fii şmecher, nu ca ãia proşti, analize,
radiografi, la noi meserie, în trei secunde ai rezolvat
pacientu’.
- Da, dar treb’e sã ai grijã sã-i iei adresa.
- De ce ?
- Sã ştii unde-l gãseşti, când moare, sã te invite rudele la
pomanã.
- Nu-i mâncare ca pomana !
- Ce-a mai gustoasã masã, pomana !
- Am avut un unchi, şmecher tare.
- Ai lasã-mã !
- Da ... o viaţã a mâncat numai pe la pomeni.
- Da, bã bãiete, nu ca ãia proştii prin UE, sã te duci la
magazin, la piaţã, sã cumperi, sã cari sacoşe.
- Şi când te gândeşti cã treb’e sã te şi munceşti ca sã
ai bani.
- Aoleo, lasã-mã !
- Pãi, eu ... muncesc trei luni la negru prin Anglia,
Germania şi apoi tot restu’ anului trãiesc ca
şmecheru’ p-aici.
- Pãi doar n-o sã munceşti o viaţã ca prostu’.
- Când poţi sã furi ca şmecheru’.
- Pãi, ãia proşti, avea magazin mare şi doar o fatã la casã,
mamã, ce mai luam ... degeaba adicã.
- Da, pãi, şi eu, ieşeam cu buzunarele pline şi plãteam
doar un pachet de ţigãri, şmecher.
- Ãia nişte proşti, odatã, ne-am pus şi noi nişte muzicã,
stai unde eram ... da, în Spania.
- Şi ?
- Şi, a chemat, vecinii, poliţia.
- De ce, cã aţi pus muzicã ?
- Da !
- Ce proşti !
- Pãi, acasã, când dau muzica la maxim, pune şi Vasile
de la doi şi el la maxim, pune şi Grigore, are ãsta nişte
boxe, îţi cade tencuiala.
- La mine-n bloc, am pe unu’ la parter, a lu’ Tãvãlealã,
îl ştiţi şi voi, scoate ãsta boxele pe geam şi când dã
drumu’ la muzicã, ţi-se usucã rufele pe balcon de
vibraţii, c-are nişte boxe de şmecher.
- De unde are ãsta aşa boxe de şmecher ?
- Zice cã le-a furat de la nu ştiu ce magazin de electronice,
de prin Italia, pe la Roma, e şmecher.
- Şi cu ce le-a adus, şmecheru’ ?
- Zice, cã cu maşina !
- Şmecher, ce sã mai ...
- Da, şi ãia proşti, n-ai vãzut ce maşini au.
- Pãi, da !
- Auzi, sã schimbi tu maşina la doi sau la trei ani, sau
când a apãrut un model nou.
- Da, ce proşti, pãi, ale e maşini.
- Da’ ce-au ?
- Dacã le schimbã aşa des înseamã cã au ceva.
- Pãi, maşina treb’e sã ţinã mulţi ani, nu aşa la cãţiva
ani sã o schimbi.
- Bã, ãia e aşa proşti cã atât timp cât ţine o maşinã, nici
nu-i dechide capota.
- E, nu ?!
- Nu, bã, îi pune benzinã şi atât.
- Chiar e proşti, pãi, sã nu desfaci tu motoru’, sã nu
schimbi tu în fiecare sãptãmânã bucşe, rulmenţi.
- Bã, io-s aşa şmecher, sâmbãtã am schimbat rulmenţii
şi-s aşa de şmecher cã sâmbãta care vine schimb şi
pivoţii.
- Da, şi eu sunt şmecher, în fiecare sâmbãtã dimineaţa
sunt la maşinã, trebuie sã repar ceva.
- Şi, ãia-s atât de proşti cã dacã se stricã ceva la maşinã
o duce sã i-o repare.
- Da, şi dacã face naveta cu maşina la mulţi kilometri ...
- Aşa ?!
- Le plãteşte statu’ sau primãria sau cine le-o plãtii
despãgubiri, le dã scutiri la impozit.
- La impozite ?!
- Nu, la ãia e impozit, cã e proşti, la noi e impozite cã
suntem şmecheri.
- Pãi, io-s aşa de şmecher, cã dupã ce am rupt o roatã-n
gropile primãriei, tot eu plãtesc şi reparaţiile şi taxele şi
impozitele.
- Bã, da ştiu cã eşti şmecher.
- Da, şi de şmecher ce sunt, îmi mai mãreşte şi impozitu’.
- De ce ?
- Pãi, dacã plãtesc atâtea, sunt şmecher am bani, e,
atunci am de unde plãtii, şi-mi pune impozit de şmecher,
mai mare.
- Da, nu ca proştii ãia de afarã, care cu cât are maşina
mai micã plãtesc mai puţin.
- Dacã eşti şmecher, plãteşti tot.
- Şi ce maşini sunt alea, alea nu-s maşini.
- Nu ?!
- Pãi, nu ... i-a uite ce maşinã de şmecher am eu.
- Care, mã, rabla aia ?
- Care rablã, bã, maşina aia a folosit-o socru-meu, ca
şmecheru’, o viaţã.
- Da, o viaţã a avut o singurã maşinã, chiar cã a fost
şmecher.
- Dupã care mi-a lãsat-o mie.
- Tot de şmecher ?
- Tot de şmecher !
- Pãi, ca proştii ãia, am fost la muncã în Elveţia ...
- Ai numai spune !
- Da, şi-am stat la o familie, el era muncitor, ea
caseriţã.
- Şi ?
- Şi avea el maşina lui, ea maşina ei şi bunica avea
maşina ei.
- Ce proşti, plãtea fiecare separat la atâtea maşini.
- Chiar cã-i proşti, pãi, eu de şmecher ce sunt, ţin
maşina-n parcare şi merg cu nevastã-mea cu
tramvaiu’.
- Având aşa multe maşini ãia pe acolo, nici nu ştii pe
care o laşi la copii, moştenire.
- Nu ştii ?
- Pãi, pe care, pe a lu’ ta-su, pe a lu’ mã-sa sau pe
a lu’ baba ?
- Pe a lu’ nici unu’, cã le vinde, n-apucã sã le mai
dea moştenire.
- Aşa-i !
- Nu se comparã cu noi, noi s’tem şmecheri.
- Pãi, da, noi avem maşini serioase, bune.
- Da, cum v-am spus, eu o am de la socru-meu.
- Da !
- Am folosit-o şi eu.
- Da !
- Şi de şmecher ce sunt, o las la copii,
moştenire ... de şmecher.
|
