Locuri de muncã
S-a creat confuzie, lumea numai ştie dacã este
sãrãcie sau nu. Televiziunile prezintã într-un reportaj cum
cartiere întregi se debranşeazã şi în alt reportaj, cum foarte
multã lume se înghesuie prin magazine la cumpãrãturi.
Pentru elucidarea acestei dileme, un reporter
porneşte prin magazine, încercând sã afle ce se întâmplã.
Reporterul vede un cuplu care impinge din greu la un
cãrucior plin, se apropie şi îi întreabã :
- Cumpãraţi ?
- Da, cumpãrãm ! rãspunde grav bãrbatul.
- Nu vã supãraţi, continuã reporterul, aş vrea sã fac un
reportaj, vã puteţi opri un pic din cumpãrat pentru a vã
pune câteva întrebãri.
- Da, desigur ! rãspunde veselã femeia.
- Deci, cumpãraţi !
- Da, cumpãrãm.
- Asta înseamnã cã aveţi bani.
- Bineînţeles, pãi, altfel cum am putea sã cumpãrãm.
- Aveţi ?
- Avem !
- Unde lucraţi ?
- Nu lucrãm !
- Cum, nu lucraţi ?
- Da, nu lucrãm, n-avem servici.
- Atunci, de unde aveţi bani ?
- A, pãi, asta-i altã poveste.
- Ce poveste ?
- Sã vã povestim.
- Aşa, spuneţi !
- Noi, lucram la o fabricã, acolo ne-am cunoscut, ne-am
luat şi am trãit noi aşa, pânã ...
- Pânã ?! se mirã reporterul.
- A dat democraţia peste noi.
- Aşa, şi ?
- Şi ne-a închis fabrica.
- Aoleo !
- Da ! ... Ce era sã facem, la început am gãsit de lucru
la o fãbricuţã, mai mult era atelier, a venit un neamţ
şi şi-a fãcut o fãbricuţã micã la noi în localitate.
- A, bun, şi aţi trãit ...
- Ce sã trãim, cã sãrmanu’ neamţ a închis repede.
- Aoleo ! De ce, ce s-a întâmplat ?
- L-au terminat ai noştrii, schimbã certificatu’ãla, l-ai
schimbat, schimbã-l iar, stai la cozii sã depui declaraţii,
l-au rupt cu amenzile.
- Cine, dom’le ?
- Cum, cine, garda !
- Garda ?!
- Pãi, da, odatã i-a tras o amendã, da’ mare, c-au vãzut
o muscã ...
- A, era cu alimentaţie publicã ?
- Nici o alimentaţie publicã, dom’le, era fabricã cu fiare.
- Cu fierãtanii, cu oţel, cu şpan, cu de-astea ?
- Da !
- Pãi, şi musca unde a vãzut-o garda ?
- Între şuruburi !
- Între ... şuruburi ?! se mirã reporterul cu voce gâtuitã.
- Da, dom’le, era o muscã între şuruburi.
- Dom’le, eu am mai auzit de musca-n lapte, dar de
musca-n şuruburi, sincer, n-am prea auzit.
- Nici neamţu’ nu auzise, dar, de plãtit a plãtit.
- Pentru o muscã-n şuruburi ?!
- Pãi, da !
- Se dã amendã şi pentru aşa ceva ? întreabã reporterul
nedumerit.
- Dom’le, crezi cã vilele, alea, rãsar aşa singure, nu conteazã
pentru ce motiv iei banii, ideea e sã fie vila cât mai mare.
- A, deci, garda care i-a dat amenda, fãceau controale ...
corecte ?
- Pãi, cum altfel, cã doar neamţu’ din muncã cinstitã ... a
dat faliment.
- Şi ce a fãcut ?
- S-a dus la el acasã.
- Şi dumneavoastrã ?
- Noi am rãmas.
- Nu, vroiam sã zic, dumneavoastrã ce aţi fãcut ?
- A, noi, ca toatã lumea.
- Adicã ?!
- Ne-am dus în Spania.
- A, deci, aţi lucrat în Spania.
- Da !
- De-aia aveţi bani sã cumpãraţi ?
- Da, dom’le, am muncit şi noi ca toatã lumea la negru, în
Spania, acum am venit acasã şi cumpãrãm, cã avem bani.
- Din Spania ?
- Da, m-am lãmurit, vã mulţumesc pentru timpul acordat.
Cei doi îşi împing coşul încãrcat, iar reporterul
îşi cautã un alt interlocutor. Se apropie de o femeie care
citeşte cu mare atenţie etichetele.
- Bunã ziua ! salutã respectuos reporterul.
- A ! ... M-aţi speriat !
- Mã scuzaţi !
- Ce doreşti, dom’le ?
- Sunt reporter şi aş vrea sã vã întreb câteva lucuri.
- Vai, sunteţi de la televiziune, de la reviste, da ?
- De unde vreţi, dumneavoastrã.
- Vai, ce bine, mã dã la televizor.
- Da, n-avem camerã de filmat, dar, vã dãm cumva şi la
televizor. Aşa, ce vroiam sã vã întreb.
- Spuneţi !
- Vãd cã aţi cumpãrat ...
- Da, sigur, cumpãr !
- Deci, aveţi bani.
- Bine-nţeles !
- Unde lucraţi ?
- Ce face ?
- Unde lucraţi ?
- Cine sã lucreze, dom’le ?
- Dumneavoastrã, dacã aveţi bani sã cumpãraţi,
înseamnã cã aveţi salariu, lucraţi undeva.
- Undeva am lucrat, da, da’ acu’ gata.
- Pãi, şi bani, de unde ?
- A, dupã ce s-a închis mai tot pe la noi, cum n-aveam din ce
trãi, soţu’, a plecat şi el cu ceilalţi în Germania.
- Deci, soţul este la muncã în Germania ?
- Da, a gãsit prin cineva de muncã la negru şi a plecat în Germania.
- Şi nu-i este greu printre strãini ?
- Care strãini, dom’le ?
- Pãi, în Germania.
- Ai, dom’le, fii serios, pãi, juma’ de cartier şi mai bine, e acolo.
- Mai bine de jumãtate din populaţia cartierului dumneavoastrã e
în Germania.
- Da, acolo în zona unde e soţu’ meu, cã aşa şi-au gãsit de lucru,
s-au tras unu’ pe altu’.
- Deci, dumneavoastrã aveţi bani trimişi de soţul care lucreazã în
Germania.
- Sigur, altfel cum sã trãim şi noi.
- Vã mulţumesc !
- Deci, mã dã la televizor ?
- Sigur, de mai multe ori chiar, încearcã sã scape reporterul.
- Foarte bine, o sã mã uit şi la reluãri.
Reporterul se desparte grãbit de femeie pentru a nu
fi obligat sã îi mai dea explicaţii despre televiziune şi se opreşte
lângã un tânãr plin de lanţuri de aur.
- Bunã ziua ! salutã reporterul.
- Hai, sã trãieşti, frãţie ! rãspunde tânãrul vesel.
- Aş putea sã vã pun câteva întrebãri ?
- Îu, eşti de la ãia cu paza ?
- Nu, nu, sunt reporter, fac un reportaj.
- A, aşa ?!
- Da !
- Ia zi !
- Vãd cã aţi cumpãrat câte ceva, spune reporterul arãtând spre
coşul tânãrului.
- Frãţie, cumpãr, cã am banu’ pe mine.
- Unde lucraţi ?
- Îu, ţi-am zis eu cã eşti de la pazã sau de la poliţie.
- Nu, sunt reporter, mã intereseazã cum mai trãieşte lumea ...
- Da, trãiesc, da’ nu spun cu cine.
- Bine, nu asta mã interesa, eu vreau sã ştiu ce slujbe şi pe unde se
mai lucreazã.
- A, eu lucrez în Anglia.
- În Anglia ?!
- Da, frãţie, ce te miri aşa.
- A, e foarte bine.
- Sigur cã e bine, sar ãia cu banu’, grupa mare.
- Şi acum aţi venit acasã.
- Da, sã mai vãd şi eu familia, pãrinţii, prietenii, da’ plec înapoi.
- Vreţi sã vã întoarceţi în Anglia ?
- Frãţie, la ce bani dau, ãia, mã duc şi înot.
- Foarte bine, drum bun !
- Mulţumesc !
Cei doi se despart cu strîngeri de mâini. Reporterul se
opreşte lângã un bãrbat care consultã o listã lungã.
- Aveţi o listã lungã de cumpãrãturi ?
- Da, rãspunde bãrbatul, nevastã-mea a trecut tot aici, numai pe
soacrã-mea n-a pus-o.
- Deci, cumpãraţi ?
- Ha, ha ! Nu vezi, la greu.
- Aveţi bani ?
- Altfel nu cumpãram ! ... Auzi, da’ ... dumneata cine eşti, dom’le ?
- Sunt reporter şi vreau sã vã întreb despre cum lucraţi, unde lucraţi.
- Aşa zi, dom’le, deci, reporter.
- Da !
- Şi vreţi sã mã întrebaţi ce cumpãr şi cât cumpãr ?
- Da !
- Pãi, la ce listã mi-a dat nevastã-mea trebuie o cãruţã de bani.
- Asta e, deci, unde lucraţi ?
- În Italia !
- Şi dumneavoastrã ?
- Pãi, şi eu, dacã s-au dus în Italia şi verii şi unchii şi naşu’ şi ... şi n-a
mai rãmas nimeni acasã, decât bãtrânii şi copii.
- Aţi plecat şi dumneavoastrã ?
- Ce era sã fac, sã trag mâţa de coadã, m-am dus şi eu cu neamu’ la
muncã-n Italia, pentru copilaşi.
- Şi acum cumparaţi.
- Pãi, cum v-am spus, copilaşii, mai vin pe acasã, rar, dar vin, sã mai
vãd copiii, le mai cumpãr câte ceva.
- Şi acum cumpãraţi cu banii pe care i-aţi câştigat în Italia ?
- Pãi, alţi bani de unde, şi eu ca omu’, muncesc în Italia pentru copii.
- Bravo ! Sã vã trãiascã !
- Mulţumesc !
Bãrbatul se adânceşte în lectura listei de cumpãrãturi, timp în care
reporterul gândeşte cu voce tare.
- Dupã ce s-au închis fabricile, întreprinderile, mulţi s-au speriat cã nu
vor mai avea unde sã lucreze, dar ţara noastrã oferã încã multe locuri
de muncã în ... în strãinãtate.
|
