Si someri si bolnavi
Vecinii în fata blocului.
Cicoare : Au, au, au !
Dulie : Da’ ce te vaiti asa ?
Bulboacã : Doare ... lenea, asta, ceva de
speriat.
Pipea : Nu-mi mai aduceti aminte cã mã ia si
pe mine.
Zavate : Ce lene, dom’le, asta e, suntem
bolnavi, grav !
Cicoare : Asta asa e, nu putem sã muncim
deloc.
Pipea : Mie îmi spui.
Zavate : Cum sã mã angajez, dom’le, sunt
bolnav rãu, nu pot. Soacrã-mea vroia sã
mã trimitã sã lucrez în Spania.
Cicoare : Femeie bãtrânã si nebunã.
Dulie : Stie ea ce înseamnã sã tragi ca
animalu’ în Spania ?
Bulboacã : Ai, vecine, ai fost în Spania ?
Dulie : Nu !
Pipea : Da’ atunci de unde sti cum e ?
Dulie : Nu stiu, am auzit si eu.
Zavate : Asa e !
Cicoare : Mai ales cum era, ãia, cu culesu’.
Dulie : Cu culesu’ ?
Cicoare : Da !
Bulboacã : Ce culesu’ ?
Pipea : Ãia ... cu culesu’ de cãpsuni.
Cicoare : Pãi, cum aveam probleme cu
mijlocu’.
Dulie : Cum sã te apleci dupã cãpsuni.
Zavate : N-are minte deloc. Pãi ce, eu sunt
om de muncã la câmp.
Pipea : Vecine, nu te supãra, da ... esti
intelectual ?
Zavate : Nu stiu, nici eu ! Oi fi, n-oi fi.
Am fãcut scoala profesionalã, eram frezor.
Dulie : Vecine, nu mã tunzi si pe mine, pe
datorie ?
Zavate : Nu frizer, vecine !
Dulie : Pãi, hotãrãste-te !
Zavate : Fre ... zor !
Dulie : Bun, mã frezezi ?
Bulboacã : Taci, dom’le, ãsta frezeazã numai
cu toporu’.
Dulie : Îuuu ! Nu mai vreau.
Zavate : Da, un coleg de-al lu’ bãiatu’ meu
mai mare, copil de general de politie.
Cicoare : Asa, ce-i cu el ?
Dulie : E intelectual, are douã facultãti.
Pipea : Si ?
Dulie : Si el e analfabet, nici sã se
semneze nu stie. Ori, eu, cu scoala
profesionalã !
Cicoare : Ai dreptate, vecine, sã sti, în
ziua de azi, toti analfabetii sunt
intelectuali, dai banu’ si te-ai fãcut
intelectual.
Bulboacã : Auzi, da’ poate aveau nevoie de
frezat cãpsuni, în Spania ?!
Dulie : Se poate !
Pipea : Nu cred.
Zavate : De ce ?
Pipea : Ãia au zis doar cules cãpsuni.
Cicoare : Are dreptate, vecinu’.
Zavate : Da, si oricum nu puteam, sunt
bolnav.
Dulie : Da, dom’le, e greu, ce vorbesti.
M-am dus o datã la unu’, sã-l întreb dacã
are de muncã, la un patron, d-ãsta.
Bulboacã : Asa, si ce a zis, avea ?
Dulie : Avea !
Pipea : Aoleo !
Zavate : Ce-ai fãcut ?
Dulie : Ce sã fac, l-am întrebat ce are de
lucru.
Cicoare : E, ce avea ?
Dulie : Paznic !
Bulboacã : Paznic ?
Dulie : Da, paznic. Vã închipuiti, eu, cu
mijlocu’ meu fragil, cu probleme ... sã
stau în picioare, sã pãzesc.
Pipea : Nu se putea, asta e, rãmâi somer,
n-ai ce face, orice ai încerca, n-ai ce
face.
Cicoare : Auzi, vecine, dar de ce nu stai
jos ?
Dulie : Auzi, vecine, ori stai jos, ori
pãzesti !
Cicoare : Asta cam asa e !
Bulboacã : Ce sã vã mai spun, eu ... n-am
putut sã o ajut pe sotia mea la sacosele
de la piatã.
Pipea : Cum, vecine, asa sacose grele aveai ?
Bulboacã : Vecine, nu sacosele erau grele,
continutu’.
Pipea : Da’, ce, ai bani de piatã ?
Zavate : Asa este, întretinerea n-o
plãtesti, da’ la piatã te duci.
Bulboacã : Stati asa ... în sacosã aveam ...
o pâine si douã pliculete de ceai.
Cicoare : A, masa noastrã obisnuitã.
Pipea : Auziti, într-o zi, vine pe la mine
un vãr.
Cicoare : Si i-ai dat din ceaiu’ tãu,
vecine ?
Pipea : Nu, i-am dat, adicã l-am servit cu
niste firmituri rãmase de câteva zile.
Zavate : A, da, si eu strâng firmituri, nici
odatã nu sti când te trezesti cu musafiri.
Bulboacã : Si ce vroia vãru, ãsta ?
Zavate : Vroia sã ... ?
Pipea : Vroia sã-l ajut.
Dulie : La ce ?
Pipea : Sã-l ajut ... sã-si care butoiu’ cu
zeamã de varzã, din balcon în baie, sã-l
spele.
Cicoare : Vai, auzi !
Bulboacã : Da’ e posibil !
Zavate : Tocmai noi, cu atâtea probleme pe
cap.
Cicoare : Eu, mã tot gândesc cu groazã la
oamenii, ãia, care s-a dus în Spania.
Dulie : Dom’le, ãia chiar ori muncii acolo?!
Bulboacã : Eu cred cã nu !
Pipea : Da’ ce face ?
Zavate : Stau asa pe marginea tarlalei, ca
noi acum si se uitã la cãpsuni.
Cicoare : E, asa, m-as duce si eu în Spania.
Dulie : Pãi, sã stai pe marginea tarlalei,
vreau si eu.
Bulboacã : Da, dom’le, aer curat.
Pipea : Mai mãnâncã cãpsuni. Noi ... cel
mult bem ceai cu aromã de cãpsuni.
Zavate : Eu am mâncat cu nevastã-mea un ceai
cu aromã de înghetatã de cãpsuni.
Zavate : Da, da’ sã stiti cã strãinii ãstia,
nu sunt oameni seriosi.
Dulie : Ai, dom’le, de unde sti ?
Pipea : O fi auzit si el ?!
Zavate : Nu, n-am auzit. Am fost în
Germania, acu’ câtiva ani la muncã.
Cicoare : În Germania la muncã ?
Dulie : Si te-ai întors viu ?
Zavate : Viu-viu, da’ vãtãmat.
Bulboacã : Pãi, cred si eu, în Germania la
muncã, mã mir c-ai supravietuit.
Pipea : Domnu’ vecin, esti un erou al
timpurilor noastre.
Cicoare : Sã te întorci viu, de la ... Muncã
în Germania !
Zavate : Da, da’ nu era oameni seriosi nici
nemtii, ãstia.
Dulie : De ce, vecine ?
Zavate : Sã vã povestesc.
Bulboacã : Asa, zi !
Zavate : Într-o zi, îmi dã de lucru sã sap
un sant.
Cicoare : Aoleo !
Dulie : Un sant ?
Zavate : Da-da, un sant !
Bulboacã : Si ce-ai fãcut ?
Zavate : Ce puteam sã fac, eram în
Germania ...
Cicoare : Vai, sãracu’ vecinu ...
Zavate : Santu’ era de doi metri lung, un
metru adânc si juma de metru lat.
Cicoare : Atât de mare ?
Dulie : Incredibil, dom’le !
Bulboacã : Si ?
Zavate : Dupã douã sãptãmâni ...
Pipea : Groaznic !
Zavate : Deci, dupã douã sãptãmâni, santu’
nu era sãpat nici pe jumãtate.
Cicoare : Pãi, era si normal !
Dulie : Cum, ditamai sãntãlãu’ !
Bulboacã : Un singur om, nu poate asa ceva
într-o viatã.
Pipea : E irealizabil, dom’le, vã spun eu !
Zavate : Deci, dupã douã sãptãmâni ... vine
neamtu’ si-mi zice cã numai are nevoie,
sã plec acasã.
Cicoare : Nu se poate !
Dulie : Si ce-ai fãcut ?
Zavate : M-am dus sã-mi fac bagaju’.
Bulboacã : Si neamtu’ ?
Zavate : Pe el nu l-am luat.
Pipea : Nu, neamtu’ ce a fãcut ?
Zavate : A, l-a adus pe fii-su, un pusti
neamt, la vreo paispe ani, asa.
Dulie : Si pustiu ce a fãcut ?
Zavate : Cât mi-am fãcut eu bagaju’ ...
Bulboacã : Asa !
Zavate : Pustiu’ ... a terminat santu’.
Cicoare : Ai lasã-mã !
Dulie : Numai spune !
Bulboacã : Incredibil !
Pipea : Dom’le, nemtii ãstia, masini,
dom’le !
Zavate : Dacã nu vroia sã-i termin santu’,
de ce a mai zis sã încep ?
Dulie : Neseriosi, dom’le !
Cicoare : Pãi, da, cã pânã la urmã îl
termina vecinu’.
Zavate : Pãi ... în doi, trei ani era gata.
Dulie : Vezi, dom’le, asta e, noi suntem
oameni seriosi da’ ... strãinii ãstia.
Bulboacã : Da, dom’le, auzi tupeu, noroc cã
am intrat noi în UE, sã-i mai scoatem
din ...
Pipea : Desi avem tot felul de probleme, de
sãnãtate ...
Cicoare : Da, e greu sã stai, bine c-am
intrat noi în UE sã-i învãtãm noi si
p-ãia sã stea, cã nimeni nu stã ca noi.
Dulie : Da, e foarte greu sã stai, trebuie
experientã, nu glumã, e foarte greu, eu
abia mai stau.
Bulboacã : Nici nu stiu cum mai suport, mi-e
foarte rãu, m-a rupt statu’.
Pipea : Nu mai pot de stat, sunt complet
terminat.
Zavate : Am nevoie de tratament, cã m-a rupt
statu’, eu si când muncesc stau.
Vine un alt vecin.
Gherase : Bunã ziua !
Cicoare : Bunã ziua, vecine !
Gherase : Vã rog, mã ajutati si pe mine.
Cicoare : Aoleo !
Dulie : Suntem bolnavi !
Bulboacã : Nu putem !
Pipea : Abia ne tinem pe picioare !
Zavate : Suntem terminati, ce sã mai ...
Gherase : Vã rog, stiti cã lucrez pe
santier, azi am prins o masinã si am
furat si eu câtiva saci cu ciment, da’
trebuie sã-i descarc repede sã duc masina
înapoi la santier.
Dulie : Asa zi !
Zavate : Ne-am speriat, am crezut cã-i de
muncã, da’ dacã-i de furat ... cu
plãcere !
|
