Palate
Într-o sufragerie, masã întinsã. În capul mesei
stã tatãl, în celãlalt capãt Gore, pe o laturã unchiul
Marinicã cu mãtusa Margareta, pe cealaltã parte a
mesei stã sora Nuti, lângã ea un loc liber unde vine
mama cu un platou de fripturã. Mama pune platoul
de friptrã pe masã si se aseazã la locul ei. Toti
mãnâncã si ascultã uimiti povestirile lui Gore,
proaspãt reîntors din Italia.
Gore vorbeste cu gura plinã:
- Bã, eu la Roma, ... ce sã mai vorbim, ... locuiam la
palat.
Unchiul Marinicã rãmâne cu gura cãscatã si cu ochii
larg deschisi de uimire.
- La palat, mã ? se mirã si tata.
Gore completeazã:
- Da, nu la vilã, bã, la palat !
Nuti gesticulând cu furculita în mânã:
- Si cum era, mã, asa, sã locuiesti la palat ?
- Bãi, sti cum era ... era frumos tare ...
Unchiul Marinicã îsi revine din uimire, cãtre mãtusa
Margareta:
- Auzi, Margareto, nepotu’ Gore sta la palat în Italia.
Mãtusa Margareta rãmâne cu gura cãscatã, uimitã de
faptul cã nepotul ei locuia la palat în Roma.
Unchiul Marinicã îl întreabã pe Gore:
- Bãi nepoate, da’ cum ai ajuns tu, bã, sã locuiesti la
palat, auzi ?
Gore rãspunde cu gura plinã:
- Bre unchiule, cum sã-ti explicitez, eu, lu’ mata ...
sti cum vine vremea ...
- Ce vreme, maicã ?! se mirã mama.
Nuti intervine si ea, vorbind cu gura plinã:
- Zi, mã, ... cum ai ajuns ... la palatu’, ãla ... ?
- Ce sã mai, p-acolo, oamenii seriosi si muncitori si
de viitor si dãstepti, asa ca mine ...
Mãtusa Margareta strigã cu glas pitigãiat:
- Ce, Gore, tu esti destept, cã la scoalã ai rãmas
repetent de atâtea ori cã ne-am plictist noi.
- Ai, bre, matale ai venit sã faci atmosferã, aici,
rãspunde Gore supãrat.
- Nu, nepoate, am venit cã ne-a chemat pãrintii tãi,
cã ne-a venit nepotu’ din Italia, sã-l vedem si noi,
îl îmbuneazã mãtusa Margareta.
- Da, si eram si noi curiosi sã vedem ce-ai fãcut pe
acolo, copleteazã si unchiul Marinicã.
Tata se ridicã cu un pahar în mânã, se întinde peste
masã sã ciocneascã cu toatã lumea:
- Noroc la toatã lumea !
Ciocnesc toti. Nuti bea si întinde paharul spre tata,
acesta o întreabã:
- Ce vrei ?
- Tatã, mai bagã si mie un vin, se miorlãie Nuti.
- Pleacã, fãi, cã te-mbeti, o respinge tata.
- Las-o, dragã, cã nu sã-mbatã, ca mâncat,
intervine mama.
Tata îi umple paharul lui Nuti.
- Si, s-asa m-a ametit Gore cu povesile lui cu palate
din Italia, completeazã Nuti.
Tata vorbind cu gura plinã:
- Bãi, Gore, da’ dacã stai la palat, bã, cal alb n-aveai,
mã ?
Gore înghitind:
- Ce sã am, bre, ... ce, cal alb îmi treb’e mie.
Nuti gesticulând cu furculita si cutitul:
- Si zi, mã, mai departe, cum era palatu’ din Italia.
Marinicã scãrpinându-se în cap:
- Eu tot n-am reusit sã înteleg, cum a ajuns Gore sã
aibã palat, când el aici nici mãcar servicii n-are si
nici n-avea.
Tata intervine supãrat:
- Ce, bãi, ti-e ciudã, ã, te roade invidia, ã, ce bãiatu’
meu nu poate sã aibã palat, mã.
- Pãi, si-au mai fãcut si altii, da’ vile nu palate direct,
rãpunde mãtusa Margareta.
- E, uite cã Gore, al nostru, e mai dãstept si a sãrit
direct la palat, intervine si mama.
Marinicã ridicând mâinile:
- Eu tot nu pot sã înteleg.
Tata continuã pe un ton supãrat:
- Bãi, Marinicã, ai venit aici sã ne zãpãcesti de cap,
bãiatu’ e destept, muncitor, p-acolo care munceste
are, e, uite cã a muncit de si-a fãcut palat, nu vilã,
palat, esti multumit.
Marinicã nu se lasã:
- Da’ n-a muncit nimic sau n-a zis cã ar fi muncit
ceva.
Nuti gesticulând cu furculita si cu cutitul:
- Bãi nene, da’ lasati-l si pe omu’, ãsta, sã
povesteascã, cã pânã acu’ numai la-ti întrerupt.
Mama intervine blând:
- Asa, Gore mamã, ia zi, cum era palatu’, ãsta, al
tãu.
Gore vorbind cu gura plinã:
- Asa, ... era mare ... mai mare ca blocu’ nostru ...
Tata uimit:
- Ai lasã-mã !
- Da ! Era o clãdire mare cu vitrine, d-alea, cum le
zice.
Nuti rãspunde veselã:
- Cred cã vitralii.
- E, asa, cu vitralii, d-alea, uriase.
- Aveai vitralii cu termopan ? se mirã unchiul Marinicã.
- E, ia uite-l si p-ãsta, unchiule, ce vitralii cu
termopan, intervine Nuti.
Gore bea, lasã paharul si continuã:
- Ããã, aveam si ceas mare, mare pe perete.
- Cât de mare ? întreabã mãtusa Margareta.
- Mai ceva ca mata, asa mare era. Aveam niste
televizoare ...
- Mai multe televizoare, nu unu’ ? întreabã unchiul
Marinicã.
- Bre, unchiule, pãi, la palat s-un singur televizor,
mata nu gândesti.
- Asa-i ! aprobã tata.
- Televizoare pe toti pereti, d-alea de un metru-doi,
diagonala, pe ce perete te uitai, televizoru’. D-alea
cu plasmã.
- Mamã, ce cool ! aplaudã Nuti.
- Ce-i aia plasmã ?! se mirã mãtusa Margareta.
- E ca o marmeladã, asa, explicã Gore.
Mama rãmâne uimitã:
- Televizor cu marmeladã ?
Unchiul Marinicã întreabã în continuare:
- Si ce mobilã aveai, Gore ?
- Ce mobilã sã am, canapele, mãsute d-alea de
sticlã, fotolii, unde te asezai aveai s-un televizor
sã te uiti.
Nuti miorlâindu-se:
- Ai, mã tatã, nu ti-am spus, eu, sã facem si noi asa.
Tata rãspunde pe un ton grav:
- Da’ ce, fãi, noi avem palat ca Gore.
Mãtusa Margareta vorbind cu gura plinã:
- Auzi, nepoate ... ããã ... da’ dacã era asa mare
palatu’, nu te lua lesinu’ de foame pânã ajungeai
la bucãtãrie sã mãnânci ceva ?
- Nu, tanti, cã aveam pe peste tot biscuiti, ciocolatã,
sucuri, cafea.
- Sta, asa, tãvile pe mese ?! se mirã unchiul Marinicã.
- Nu, bre, era în niste masinãri, sã le tinã reci,
automate de sucuri sau de cafea.
- Mamã, ce benga, automate de cafea, ciocolatã, se
extaziazã Nuti.
Unchiul Marinicã întreabã în continuare nedumerit:
- Benga, benga, da’ dacã palatu’, ãsta, era asa
mare, nu oboseai pânã urcai la etaj ?
Tata intervine:
- Cum sã oboseascã, cã bãiatu-i sportiv.
- Nu, cã aveam scãri, d-ãlea, rulante, ca la
magazinu’ universal, ãla nouu’.
Nuti sare fericitã:
- Mamã, ce beton, scãri rulante.
Mãtusa Margareta îl laudã pe Gore:
- Nepoate, da’ stiu cã te-ai aranjat, nu glumã.
Mama îl laudã si ea:
- Pãi, da, mânca-l-ar mama !
- Numai oamenii de succes ajung asa bine !
Unchiul Marinicã rãmâne în continuare uimit:
- Bãi, nepoate, da’ dacã era asa bine, de ce te-ai
mai întors ?
- Da, era foarte bine, desi !
- Desi, ce ? se mirã si tata.
- Erau si unele neajunsuri.
Unchiul Marinicã fericit cã a înteles:
- Plãteai întretinerea, cãldura, astea, prea mult ?
- Pãi, noi de-abia ne descurcãm la douã camere cu
întretinerea, da’ la ditamai palatu’ ! concluzioneazã
tata.
- Nu, nu plãteam nimic.
- E, altã lume, la ãia-n UE nici la palate nu plãteste
lumea întretinerea, completeazã tata.
- Nu plãteam ! rãspunde Gore
- S-atunci ? întreabã unchiul Marinicã.
- Era cam înghesuialã, uneori ! rãspunde Gore.
- Cum adicã ? întreabã Nuti.
Gore rãspunde mândru:
- E, de, lume multã ... ca-n garã !
|
