Tot mai bine era înainte
Bunicul cu nepotul pe prispa casei.
Nepotul : Tataie, am venit în concediu pe la matale.
Bunicul : Bine ai venit, nepoate !
Nepotul : Vreau sã stau si eu putin la tarã, sã mã
odihnesc, sã mai respir si eu un aer curat.
Bunicul : Respirã, nepoate, cã aer avem.
Nepotul : Si cum mai o duceti, ce mai e nou ?
Bunicul : Ce sã fie nou, la noi toate cum le sti, da’ ...
ia zi la oras cum mai e ?
Nepotul : Ce sã fie ?
Bunicul : Cum se schimbã chestiile astea cu politica,
eu n-am prea multã scoalã, cu bãtrânetile, numai
prea mai înteleg ce se întâmplã, ia explicã si mie.
Nepotul : Pãi, ce sã-ti explic, bunicule ?
Bunicul : Bãi nepoate, cum e cu ãstia, uniunea asta ?
Nepotul : Ce uniune ?
Bunicul : Cu europene.
Nepotul : Aaa, uniunea europeanã.
Bunicul : Asa, ce e, mã, cu ãstia, ce vor ãstia, mã ?
Nepotul : Pãi, mãi tataie, nu ei vor, noi vrem.
Bunicul : Îuuu, ce vrem noi, mã ?
Nepotul : Pãi, sã intrãm în uniunea europeanã.
Bunicul : Mãi tataie, eu chestia asta am mai auzit-o,
da’ n-am înteles-o. Cum adicã sã intrãm noi în
uniunea asta ?
Nepotul : Adicã, ei sunt o uniune si noi vrem sã
intrãm, ce-i asa complicat.
Bunicul : Pãi, dacã vrem, de ce nu intrãm odatã ?
Nepotul : A, pãi, nu se intrã asa usor.
Bunicul : Nu ?!
Nepotul : Pãi, nu !
Bunicul : De ce nu se intrã usor ?
Nepotul : Pentru cã e mai greu.
Bunicul : Se intrã greu, ã ?
Nepotul : Pãi, da !
Bunicul : De ce, e asa strâmtã uniunea, asta ?
Nepotul : Cum sã fie, bre, strâmtã ?
Bunicul : Pãi, n-ai zis cã se intrã greu, o fi strâmtã
rãu si d-aia nu putem intra usor.
Nepotul : Taci, bre, din gurã, om bãtrân si spui
prosti.
Bunicul : Pãi, dacã nu-nteleg cum e cu uniunea.
Nepotul : Ce-i, bre, de ne-nteles ?
Bunicul : Ce înseamnã uniunea asta ?
Nepotul : Bre tataie, uniunea asta e mai multe tãri.
Bunicul : Asa !
Nepotul : Adicã Anglia, Franta, Germania.
Bunicul : Asa !
Nepotul : Si noi vrem sã fim cu ãstia.
Bunicul : Adicã vrem sã ne bãgãm slugã la stãpân ?
Nepotul : Îuu, de unde ai scos-o, bre, si p-asta !
Bunicul : Pãi, cum e, mã, cã nu-nteleg ?
Nepotul : N-auzi, bre, ne unim cu ãstia, suntem
egali cu ei. Vin ãstia sã ne ajute, cu fabricile, cu
agricultura, cu cultura, cu armata ...
Bunicul : Cu armata, pãi, zi asa, de când mã chinui
sã-nteleg ceva. Deci, cum era pe vremea mea,
venea ãia cu armata, era imperiu, te bãtea, îti
lua ce aveai si erai de-al lor, sluga lor, imperiu.
Nepotul : Nu, bre, nu ne ocupã, ne ajutã !
Bunicul : Îuu, ne ajutã ... sã ce ?
Nepotul : Sã ne apere de alti dusmani !
Bunicul : Care alti dusmani, când ei au venit cu
armata peste noi, care alti dusmani ?
Nepotul : Ai, bre, cã nu-ntelegi deloc !
Bunicul : Nu-nteleg, nu-nteleg !
Nepotul : Bre, eu vorbesc singur ?
Bunicul : Nu, mãi nepoate, da’ eu cu bãtrânetile, nici
scoalã multã n-am; da’ sã-ti explic cum înteleg
eu.
Nepotul : Ia zi, bre !
Bunicul : Fii atent, pe vremea mea ...
Nepotul : Asa !
Bunicul : Venea, ãstia, englejii, frantujii, nemtii, cu
armata.
Nepotul : Asa !
Bunicul : Noi, cu armata noastrã.
Nepotul : Asa !
Bunicul : Ne bãteam, dacã ne bãteau ãia, ne fãceau
colonie.
Nepotul : Asa !
Bunicul : Si veneau si-ti lua aia, aia, fãceau legile
cum vroiau ei, n-aveai decât sã faci cum zic ei.
Acuma nu-i mai zice imperiu, îi zice uniune. Acuma
vin ãstia englejii, frantujii, nemtii, peste tine si tu
îi primesti. Ãia spun, bã, faci asa, faci asa, aia
vinzi, aia nu vinzi, închizi fabricile, si tu asa faci
si esti fericit.
Nepotul : Nu, bre, n-ai înteles !
Bunicul : Da cum e, cã mã doare capu’ de cât mã
gândesc, da’ nu pricep.
Nepotul : Pãi, fii atent, uitã-te la mine, nu te mai
gândi aiurea. Aoleo, om bãtrân si nu-ntelegi deloc.
Bunicul : Pãi !
Nepotul : Bãi tataie, ãstia, dacã intrãm în uniune.
Bunicul : Asa ?!
Nepotul : O sã ne dea, ãia, bre, de mâncare.
Bunicul : Aaa, d-aia vin ãstia, ca sã ne dea !
Nepotul : Da !
Bunicul : Nu ca sã ne ia ?
Nepotul : Nu !
Bunicul : Aa, bãieti buni, ãstia, dom’le. Pãi nu ? Sã
vinã ei sã ne dea. Deci dacã ne integrãm ne dã
ãia ?
Nepotul : Da !
Bunicul : Pãi, atunci sã ne integrãm mai repede, sã
vinã sã ...
Nepotul : Nu vin ãia, bre !
Bunicul : Nu ?!
Nepotul : Bre, nu vin ãia sã ne dea, ne ducem noi
sã ne luãm de la ei. Si apoi, ca sã intrãm, trebuie
sã îndeplinim anumite conditii.
Bunicul : Ce conditii ?
Nepotul : Pãi, numai în anumite conditii intrãm.
Bunicul : Cine a pus conditiile astea ?
Nepotul : Ei !
Bunicul : Aaa, ei ordonã, noi executãm si suntem
fericiti ... asta înseamnã cã ne-a eliberat. Ne-a
eliberat, ne-a dat dreptul de a face cum spun ei.
Acuma nu le mai zice porunci, acuma le zice
conditii.
Nepotul : Oooo ! Da’ greu de cap esti, tataie ! Cum
sã-ti mai explic ... tataie, eu am venit la tarã sã
mã odihnesc, nu sã mã înebunesti cu prostiile
matale, bre. Nimic nu-ntelegi, ai de capu’ meu.
Bre, am sã-ti mai explic odatã ... mãi omule,
ãstia, cu uniunea ...
Bunicul : Da !
Nepotul : Vrea noi membri, întelegi, adicã sã ne
integrãm si noi, ca sã ne dea. Lumea la noi e
sãracã, n-are, a închis fabricile, a furat flota, a
pus agricultura pe butuci, a ... bun, si vin ãstia
de la uniune sã ne dea si zice : ,, Voi sunteti
amãrâti, la noi la uniune, vã dãm noi de mâncare ’’.
Întelegi ?
Bunicul : Asa, de-a moaca ? Uniunea asta e o
cantinã, d-aia, care dã de mâncare la amãrâti ?
Nepotul : Cum de-a moaca, bre.
Bunicul : De unde ia apucat p-ãstia dãrnicia, sã vinã
sã ne dea nouã ?
Nepotul : Bre tataie, la mata aici la tarã, drumu’ cu
noroi. A dat o ploaie d-aia scurtã de varã, intri-n
mocirla pânã-n gât. Pe câmp, bãlãriile mai mari
decât copacii, zici cã-i pãdure. Lumea toatã e
lihnitã. De furat s-a furat si ce nu era, de n-a
mai rãmas nimic. E, oamenii, ãia, de al uniune,
vrea ca voi, adicã noi, sã trãim mai bine.
Bunicul : Mai bine ca ei ?
Nepotul : Mai bine ca noi !
Bunicul : Care noi ?
Nepotul : Aoleo, m-ai înebunit !
Bunicul : Ce sã fac, n-am decât patru clase, acu’ si
cu bãtrânetile.
Nepotul : Cum îl fac eu sã-nteleagã ?
Bunicul : Mãi tataie, da’ uniunea asta, nu munceste
pentru mâncarea pe care ne-o dã nouã ?
Nepotul : Ba da !
Bunicul : Mã, dacã vor ceva în schimb ?
Nepotul : Nu vor, bre, nimic !
Bunicul : De la uniunea, ailaltã, care a fost, n-a mai
fost din ãstia asa darnici.
Nepotul : Care uniune, care din ãia darnici ?
Bunicul : Cum care, uniunea sovieticã, si ãia tot ca
sã ne dea au venit. În ultima vreme toti vin sã
ne dea.
Nepotul : Pãi ce, bre, ãia au dat ?
Bunicul : La fel ca ãstia !
Nepotul : Ce a dat, bre ?
Bunicul : Directive !
Nepotul : Acum le zice conditii europene !
Bunicul : Mi-e-mi pare cã conditiile de la uniunea
asta, seamãnã cu directivele de la unuinea
cealaltã, doar cã acum le zice altfel.
Nepotul : Nu, bre, e diferentã mare !
Bunicul : Dacã diferenta e asa mare, ce cautã, mã,
ãia cu armata de ocupatie peste noi ?
Nepotul : Aoleo, om bãtrân si nebun ! ... De unde ai,
bre, asa idei ?
Bunicul : Pãi, vãd si eu ce se întâmplã ... si mã mir.
Nepotul : Mirã-te, bre, pânã numai poti ... da’ cu
armata de ocupatie, de unde ai scos-o ?
Bunicul : N-am scos-o de nicãieri !
Nepotul : Tataie, armata, aia, e ca sã ne apere, sã
ne elibereze si e de la NATO, nu de la UE.
Bunicul : I-auzi, si nu-i tot aia ?
Nepotul : Nu ! ... Unii-s unii si altii-s altii.
Bunicul : Asa zii, bravo, acu’ am înteles ! ... Dar
care-s unii si care-s altii ?
Nepotul : Bre tataie, uniunea e economicã, adicã se
ocupã de economie.
Bunicul : Adicã strânge bani ?
Nepotul : Nu, tataie, se ocupã de economie, adicã
de mâncare.
Bunicul : Aha, uniunea e cu mâncarea, cantina aia
de sãraci.
Nepotul : Ce cantinã, bre ?
Bunicul : N-ai zis, mã, cã dã de pomanã la amãrâti ?
Nepotul : Dã, bre, da’ nu-i cantinã.
Bunicul : Bine, dacã zici tu.
Nepotul : Si NATO e o aliantã de armate.
Bunicul : Ale cui armate ?
Nepotul : Ale celor care sunt în uniunea cu economia.
La economie îi zice uniune, la armate îi zice
aliantã.
Bunicul : A, da, gata am înteles ! Da’ de ce ne mai
ocupã cu armatele dacã suntem aliati cu ei ?
Nepotul : Nu ne ocupã, ne aparã !
Bunicul : Da’ de ãstia care au venit sã ne apere,
cine ne mai apãrã ?
Nepotul : Pãi, dacã vrea careva sã ne ocupe, asa.
Bunicul : Desi nu eram ocupati de nimeni, ei au
venit sã ne elibereze. Pãi, de cine sã ne mai
apere, dacã ei ne-a ocupat ?
Nepotul : Asa, în caz cã poate, vreodatã, sã vinã
cineva sã ne batã.
Bunicul : I-auzi, si cu cine ne bãteam noi, când au
venit ãstia sã ne apere ?
Nepotul : Cu nimeni, da’ de-acum o sã ne batem.
Bunicul : A, asta e bine, pãi, noi le aveam pe toate,
doar rãzboi ne mai lipsea.
Nepotul : Tataie, asa e cu armata modernã.
Bunicul : Ce-i aia, armatã modernã ?
Nepotul : Acum, nu mai ia tinerii la armatã; acum,
bagã profesionisti.
Bunicul : Profesionisti, adicã strungari, frezori,
tubulatori, electricieni ...
Nepotul : Alo, ce-i asta, uzinã ?
Bunicul : Pãi ...
Nepotul : Pãi, ... soldat profesionist, adicã angajat,
care sã tragã cu pusca, care sã ...
Bunicul : Auzi ... da’ soldatii, ãstia, profesionistii,
adicã modernii.
Nepotul : Asa !
Bunicul : Ce-i asa modern la ei ?
Nepotul : Pãi, asa e modern acu’, cu soldati
profesionisti.
Bunicul : Pãi, asa modern era si pe vremea mea si
pe vremea lu’ Burebista si pe vremea lu’ Mihai
Viteazu.
Nepotul : Cum sã fie, bre, si atunci cu sodati
profesionisti ?
Bunicul : Da, doar cã atunci se numeau altfel.
Nepotul : Cum se numeau, bre ?
Bunicul : Atunci, se numeau, soldati ... mercenari !
Nepotul : Mercenari ?
Bunicul : Da, ãia care se angajau la armatã sã lupte
în colo – în coace, se numeau, mercenari.
Nepotul : Acum se numesc profesionisti.
Bunicul : A, pãi, e ca la conditiile alea. Pânã acu’ se
numeau porunci, acu’ se numesc conditii, pânã
acu’ se numeau mercenari, acu’ se numesc
profesionisti.
Nepotul : Bunicule, vorbesc degeaba, nimic
nu-ntelegi.
Bunicul : Ce sã-i faci, mã tataie, om bãtrân si eu.
Nepotul : Bãtrân, bãtrân, dar bati câmpii.
Bunicul : Dacã nu pricep cum e cu armata de
profesionisti, ce vrei ?
Nepotul : Bre, ãia sunt niste soldati, care se duc sã
lupte cu ...
Bunicul : Soldatu’, trebuie sã lupte pentru apãrarea
patriei, dacã vine cineva sã ne ocupe si nu sã
lupte cu ãia sau ceilalti, cã ãia care se luptã asa
se numesc, cum ti-am mai spus , mercenari.
Nepotul : Tataie, nu-ntelegi nimic, spui numai
prostii.
Bunicul : Mã tataie, auzi, pe vremea mea ...
Nepotul : Asa !
Bunicul : Ãia care aducea sau sustinea aducerea de
trupe strãine în tarã se numea trãdãtori; acu’
cum se numeste ?
Nepotul : Aoleo, bre, ai mâncat ciuperci otrãvite,
ce-ai ?
Bunicul : Pãi, dacã sustin aducerea de trupe strãine
pe teritoriu tãrii, nu esti, mã, trãdãtor de neam
si tarã ?
Nepotul : Bre, ai înebunit de tot, oamenii ãia vin cu
armata sã ne ajute, vor construi infrastuctura
necesarã ...
Bunicul : Ce-i aia ?
Nepotul : Adicã vor face drumuri, vor face ... multe
lucruri care ne vor fi si nouã folositoare.
Bunicul : A, da ?
Nepotul : Da !
Bunicul : Asa, i-auzi, ce nenorociti, ce trãdãtori, ce
josnici, ce ...
Nepotul : Cine, bre, sunt trãdãtori si josnici ?
Bunicul : Pãi, ãstia, de-alde Burebista, Decebal.
Nepotul : Tataie, ai turbat, ai mâncat nebunele de
foame, cum poti, bre, sã spui asa ceva ?
Bunicul : Pãi, la noi la Drobeta e un picior de pod,
construit de romani. Deci, romani veneau la noi
sã ne aducã pacea romanã, sã ne contruiascã
poduri si castre, si trãdãtorii, ãia, de Burebista si
Decebal îi bãteau si îi alungau.
Nepotul : Bre, te-ai drogat cu cânepã, cum poti sã
spui asa ceva ?
Bunicul : Pãi, la noi la Giurgiu, în centrul orasului
este un turn cu ceas, construit de turci. Deci, turcii
veneau sã ne construiascã turnuri cu ceas, sã ne
construiascã cetãti, si trãdãtorii, ãia, de Mircea cel
Bãtrân ia bãtut la Rovine, Stefan cel Mare ia bãtut
la Podu’-nalt, Mihai Viteazu la Cãlugãreni, da’ e
posibil asa ceva. Oamenii, ãia, veneau sã ne
contruiascã poduri, turnuri cu ceas si trãdãtorii,
ãia, auzi, sã îi scoatã doi dintii lu’ Sinan Pasa.
Cum se mai ducea el la fetitele de pe centura
Cãlugãrenilor, ã, lua pâinea de la gurã fetelor de
pe centurã, periclita economia nationalã.
Nepotul : Taci, bre, din gurã cu aberatiile, ai
îmbãtrânit si te-ai tâmpit, cum poti sã debitezi
asemenea ineptii.
Bunicul : Pãi, cum e cã nu-nteleg. Dacã, ãia, care
venea atunci, venea sã ne construiascã poduri,
turnuri cu ceas, infra ... cum i-ai zis.
Nepotul : Infrastructurã, bre !
Bunicul : Asa, infrastructurã, dar noi ne bãteam cu ei
si-i alungam, iar acum vin ãstia sã ne
construiascã infrastructurã, d’asta, si noi îi
primim cu bratele deschise , stau si mã-ntreb
care sunt, mã, trãdãtorii, ãia de atunci sau ãstia
de acum ?
Nepotul : Tataie, întreabã-te, bre, altceva !
Bunicul : Bine, mã-ntreb altceva !
Nepotul : Aoleo, bre, ai mâncat ciuperci otrãvite, ai
înebunit de tot, cum poti sã spui asa ceva, dacã
ne aude cineva, ne leagã pe amândoi.
Bunicul : De ce sã ne lege, ce nu-i libertate ?
Nepotul : Ba da !
Bunicul : E, vorbesc si eu ce-mi trece prin cap, cã-i
libertate si democratie.
Nepotul : O fi, bre, democratie, da’ nu vorbesti asa.
Când era comunistii, vorbeai frumos de
comunisti, acum când sunt ãstia cu democratia,
vorbesti frumos de democratie, ai înteles ?
Bunicul : Da, am înteles !
Nepotul : Daca-i înteles ca pânã acum , tot degeaba.
Bunicul : Pãi, nu s-a schimbat vremurile ?
Nepotul : Ba da, s-au schimbat !
Bunicul : Cum ?
Nepotul : În bine !
Bunicul : Aoleo !
Nepotul : Ce, aoleo, nu te-ai lãmurit, mai vrei
sã-ntebi ceva ?
Bunicul : Da !
Nepotul : Ce ?
Bunicul : Pe vremea mea au fost comunistii. Ãstia
de acum zic cã comunistii erau rãi si ei sunt buni.
Nepotul : Da, comunistii erau rãi si ei sunt buni.
Bunicul : Asa, am înteles ... da’ de ce pe vremea
când erau, ãia, rãii se trãia bine si acu’ când sunt,
ãia, bunii se trãieste rãu ?
Nepotul : Cum sã se trãiascã rãu ?
Bunicul : Pãi, înainte mai mâncam o mãmãligã, un
salam cu soia, acu’ nici p’alea nu la mai avem.
Nepotul : Da’ aveai, bre, vile pe islaz aici în sat ?
Bunicul : N-aveam !
Nepotul : Îti treceau pe la poartã masini de lux toatã
ziua ?
Bunicul : Nu-mi treceau !
Nepotul : Pãi vezi ce bine e ?
Bunicul : Nu !
Nepotul : Acum te-a lãsat si vederea.
Bunicul : Pãi, dacã avem vile lângã sat si masini de
lux, care ne împroascã cu noroi când trec, de ce
ne mai trebuie si integrare ?
Nepotul : Asteaptã, bre, sã vezi când vine, acum,
uniunea, ce bine o sã fie.
Bunicul : Dacã n-am porc, o sã-mi dea uniunea porc ?
Nepotul : Da, o sã-ti dea.
Bunicul : I-auzi, si trebuie sã-i fac si pasaport ?
Nepotul : Da, asa zice uniunea.
Bunicul : Da’ ce-i trebuie porcului meu pasaport ?
Nepotul : E lege de la parlament, îi faci pasaport.
Bunicul : Da’ ce-l trimit la Paris ?
Nepotul : Probabil c-o sã-l trimiti si la Paris.
Bunicul : Auzi, porc intelectual, stai ! ... M-am prins !
Nepotul : Îu, tin-te bine !
Bunicul : Stiu de ce, ãia, din parlament trimit porcii
la Paris.
Nepotul : De ce ?
Bunicul : Cine se aseamãnã se adunã.
Nepotul : Da, la Paris.
Bunicul : Probabil ... taci cã stiu !
Nepotul : Bravo, bre, vãd ca-i început sã mai
întelegi câte ceva.
Bunicul : Ai zis cã nu ne dau, mergem noi sã ne
luãm. Si cum facem, mergem la, ãia, la Paris, la
Londra si le luãm gãini, curci ce are omu’ prin
curte ?
Nepotul : Nu, bre, nu !
Bunicul : De ce, ce, ãia, la Londra n-are gãini ?
Nepotul : Nu stiu, bre, o avea !
Bunicul : Pãi, trebuie sã aibã multe, dacã mãnâncã
ei si ne mai dã si nouã.
Nepotul : Eu stiu câte gãini ori mai fi si la Londra ?!
Bunicul : Da’ la Berlin ?
Nepotul : Bre, mata, crezi cã eu am stat sã numãr
gãinile la Berlin ?
Bunicul : A, vezi, d-aia trebuie pasaport la gãini si la
porci.
Nepotul : De ce ?
Bunicul : Deci, când treci gãina de la Berlin, cum o
treci prin granitã, dacã n-ai pasaport ?
Nepotul : Pãi, treci gãina prin vamã cu pasaport ?
Bunicul : N-ai zis tu, cã a zis uniunea, cã ne dã gãini ?
Nepotul : Ba da !
Bunicul : E, vezi, asa le trimite, cu pasaport.
Nepotul : Bine, bre !
Bunicul : Da’ de ce trebuie eu sã mã feresc cu coasa
de hârciogi sã nu-i lovesc, ce hârciogii nu stiu sã
se fereascã si singuri ?
Nepotul : Tataie, dacã oamenii, ãia, din parlamentu’
european a dat lege sã-i feresti, îi feresti c-asa
zice legea.
Bunicul : Dar de ce au dat o astfel de lege ?
Nepotul : Pãi, ce crezi cã oamenii, ãia, stau pe
salarii exorbitante, prin clãdiri luxoase, degeaba,
trebuie sã munceascã, dau legi.
Bunicul : Si ia gãsit grija de hârciogi ?
Nepotul : E, cineva trebuie sã aibã grijã si de
hârciogi.
Bunicul : Lumea moare de foame si de frig si ei nu
mai pot de grija hârciogilor.
Nepotul : Pãi, trebuie sã-si justifice si ei cumva
salariile exorbitante.
Bunicul : Pãi, dacã-i asa, sã-si adune taxele din
care-si plãtesc salariile, de la hârciogi, dacã tot
au grija lor, si sã lase oamenii în pace, sã
trãiascã linistiti.
Nepotul : Tataie, astea-s conditiile de la uniune.
Bunicul : Si ce alte conditii mai vor, ãia, la uniune ?
Nepotul : Cu coruptia, bre, cu coruptia.
Bunicul : A, da, pãi, la noi toti sunt corupti, ba în
genunchi, ba în coate, ba în ...
Nepotul : Bre, corupti, nu rupti.
Bunicul : Da, unii sunt mai peticiti, da’ altii, li-se
vede toatã coruptia.
Nepotul : Bre, corupti, adicã, ãia, care furã.
Bunicul : Sãracii oamenii, dacã n-au ce mânca, furã
si ei, taicã.
Nepotul : Aoleo, unii au furat de foame, pânã si-au
fãcut palate si si-au luat Rolls-Royce.
Bunicul : E, pânã începi e mai greu, da’ si dupã ce
te-ai apucat, numai te poti opri, de, s-a-nvãtat
asa.
Nepotul : Da, dar, ãia, de al uniune au zis sã numai
fure.
Bunicul : De zis, o fi zis, da’ de prins pe vreun’ d’ãla
mare, a prins ?
Nepotul : D’ãla mare, nimic !
Bunicul : Sti ce zic eu ?
Nepotul : Ce ?
Bunicul : Noi, amabili, când a venit, ãia, de la uniune ...
Nepotul : Asa, zi !
Bunicul : Ãstia care fura p’acilea, a împãrtit si cu ãia
de la uniune.
Nepotul : Aoleo, bre, iar ai luat-o razna, si care
credeam c-ai mai înteles câte ceva. Cum sã
împartã hotii nostrii cu, ãia, de la uniune ?
Bunicul : Asa, cã la noi moare lumea de foame si de
frig, si ei ne trimit pe câte unu’, sã ne
povesteascã cât de bine e la noi si ce progrese a
fãcut lupta împotriva coruptiei la noi.
Nepotul : Asa, si ?!
Bunicul : Cã noi eram tâmpãiti si nu stiam cum trãim,
trebuia sã vinã ãla de la uniune sã ne spunã cât
de bine trãim, cã noi de aici nu stiam.
Nepotul : Bre tataie, acu’ cu vremurile astea
moderne, poate sã-ti fie asa bine cã nici nu-ti
dai seama.
Bunicul : Aoleo, eu trãim bine si nu stiam, noroc cu
ãstia cu integrarea si cu uniunea.
Nepotul : Acum sunt vremuri noi, moderne, e
democratie, matale, om bãtrân, n-ai cum
sã-ntelegi.
Bunicul : Mãi nepoate, sti ce zic eu ?
Nepotul : Ce, bre, ce zici ?
Bunicul : La porunci le zice conditii, la mercenari le
zice profesionisti, la armata de ocupatie îi zice de
eliberare, la tâlhari le zice democrati, la ...
Nepotul : Bre, ajunge cu la-urile !
Bunicul : Mãi nepoate, sti ce am eu impresia ?
Nepotul : Ce, tataie, ce impresie ai ?
Bunicul : Cã vremurile a rãmas aceleasi, doar
cuvintele s-a schimbat.
Nepotul : Bre tataie, acum sunt timpuri moderne, nu
mai e ca înainte.
Bunicul : Tot mai bine era înainte !
Nepotul : De ce ?
Bunicul : Eram si eu tânãr !
|
