simt ca sufletul meu s-a spart in mii de bucati si ca fiecare bucata a luat-o in alta parte lasand in urma o rana atat de dureroasa...as vrea sa plang, sa plang incontinuu, as vrea sa fug, as vrea sa fac ceva sa nu mai doara. viata mea se prabuseste, eu ma prabusesc si nu stiu incotro s-o iau, ce sa fac, mi-e sufletul greu si bolnav, mi-e inima plina de ura si creierul e ca o bomba care sta sa explodeze. ma simt abandonata, singura, disperata...vreau sa fac ceva, stiu ca trebuie sa fac ceva, dar ce? icotro sa apuc? ce sa fac? cum sa trec peste tot ce ma incearca acum? cum sa mai adun bucatile ravasite din sufletul meu si sa le pun la loc? ma aude cineva? sau e doar ecoul cuvintelor mele?
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
Nu este doar ecoul cuvintelor tale, este chiar conturul sufletului tau. Acela care te desavarseste si te purifica prin insasi suferinta. Daca ai lacrimi, plangi, daca nu, invata sa te uiti in oglinda din nou, astfel incat sa-ti poti vedea interiorul, sa-l accepti si sa incepi sa te recompui. Precum pasarea Phoenix ce a renascut din propria cenusa. Eu fac acelasi lucru si, chiar daca nu-mi iese prea bine scriu si alerg, alerg si scriu, nu stiu ce altceva sa fac. Scrie si alearga...iubirea ramane, eterna.
sigur ca te auzim si faptul ca simti ca nu esti singura cu siguranta iti da putere sa treci,iti intind mana mea si gandul meu prietenesc intr-un sprijin chiar daca virtual dar sincer si adevarat,as vrea sa-ti ofer umarul meu dar pana atunci capul sus,stii - ce nu te doboara te intareste,fii puternica si adevarata,cu prietenie!
toate bucatile sparte reprezinta identitati trecatoare in care ai investit sentimente de sine. aceste bucati, fiind prin natura lor ceva trecator, reprezinta o iluzie iar cand ele se prabusesc, datorita sentimentelor de sine investite in ele, durerea este mare. dar aceasta e iluzia. incearca sa observi si sa aduci la constiinta, ceea ce a mai ramas dupa ce toate formele s-au prabusit. aceea esti tu cu adevarat, esenta vietii dincolo de forme si continutul efemer.
