De când mã ştiu
M-au dezamãgit oamenii
Unii c-aşa au vrut
Alţii cã altfel
N-au putut.
Şi, de fiecare datã,
Cel care a plecat
Mi-a luat un petec
De suflet
Deşi nu-i trebuia
Şi nu-l voia.
Între timp, în timpane,
Mi-au crescut flori de soare
Galbene, frumoase,
Miraculoase.
Şi acum...nu mai aud
Durerea
Nu mai simt sfâşierea
Chiar dacã încã
Hoţii de suflet
Umblã slobozi
Pe strãzi.
