Am intalnit un geniu intr-o carte
Cu aripi prinse de o tragica moarte
Si l-am citit avid, fara odihna
Uitand de timp,de soarta si de tihna.
Mi-e teama ca am cunoscut absolutul,
Mi-e teama sa ma duc cu gandul
Acolo unde geniul a ajuns...
Pentru ca e un loc de nepatruns.
Geniul e oare dumnezeirea?
Sau poate e insasi menirea
De a fi absolut peste toate
Peste oameni,peste uitare si noapte?!
...Mi-e rece de spaima si comun
Si ma infioara acest geniu bun.
niciodata nu ma deranjeaza draga zenobia daca cuiva nu-i place ce scriu dar sa stii ca existenta oamenilor ca moromete ma deranjeaza ptr ca e o existenta pur vulgara.salutari!
