… merg în picioare
şi-n mãduva zilelor
fiicele mele sunt şuvoiul de luminã
şi muzica Soarelui
dintr-un rãsãrit
sunt starea de veghe în vara sufleteascã
a unui interior
însãşi aerul hranã
o trãire fluidã la pieptul aşezat
cu râs încremenit în existenţã
pe poteca unui drum
ce n-a rãmas un primitiv
pe strãbãtutul cuib din fire de ursite
şi-n şoptitul împletit
se despletesc de hãţişuri peste timp
dintr-un apus
cu verdele ecou în parcul vieţii
stau pe o bancã din poteca albã
ce va rãmâne întru timp
pentru mine fiicele mele
şi esenţa unui mers
în picioare.
