"Am privit moartea... Era
din metal sordid, greoi, blazat... si
stralucea...
Am privit moartea in ochi...
Ii avea albastri precum marea... si nu mi-a
fost teama...
Traversand soseaua, m-a
orbit stralucirea ei si, pentru o clipa, am
ramas suspendat in nemiscare, calm,
intelegator, dar sperand. Cine ar fi oprit
timpul pentru mine?
Incremenirea clipei a
surprins nuantele celeste ale momentului de
adevar din existenta mea, ascuns de materia
otravitoare in ungherul de negasit al
fiintei mele. Se parea ca nu il voi
contempla niciodata, dar iata ca astazi ceva
sau cineva a rupt lacatele uitarii. Amintiri
navalesc dezarmant, deprimant, nostalgic!
Iar eu retraiesc fotografii ce sfideaza
barierele impuse la inceputul creatiei...
Zambesc trist... Fericirea,
implinirea reala, sentimentul de inceput
adevarat de drum, promitator, oarecum
linistitor gandind in avans la rezultate,
toate imposibile aici, dincolo m-au invaluit
sincronic si desavarsitor, renascandu-ma din
propriile mele ruine, ratacite in paduri
necercetate, si, ridicandu-ma, innoindu-ma,
iubindu-ma, m-am convins ca sunt, in final,
liber... Si lovitura care a urmat, repetandu-
se in reluarea cea mai lenta cu putinta, m-a
eliberat...
Imponderabilitate si
transparenta depline... In sfarsit, liber!!!
Evadare din sclavia materiei! Sunt liber!...
Lanturile singuratatii, tristetii si
limitarii au fost sfaramate de rugaciunile
mele nesfarsite si de catre moarte...
Acum, vazand cum trec
nestingherit prin materia ca si inexistenta
pentru noul eu, nu pot decat sa ii arat
acestei prietene leale enorma gratitudine.
In rest, numai zambete...
Caci am trecut prin multe
experiente sublime, inefabile,
indescriptibile - orice incercare nu ar reda
vreodata cu fidelitate realitatea, acea
realitate, cea care conteaza, unica
adevarata!
Dupa un timp, un tunel
intunecat s-a conturat treptat, din energie
cosmica din care toata creatia decurge, iar
un curent permanent, inexpugnabil,
ademenitor intr-un fel, ma chema, imi
atragea spiritul redus la o mica sfera
luminoasa, de o culoare nemaipomenit de
frumoasa! Am zburat realmente prin acel
tunel in care se auzeau voci neintelese,
grave, inalte, ispititoare, timide,
infricosatoare! Dar mie nu-mi era teama -
ceea ce imi doream fervent, obsedant,
patologic, disperat, era prea aproape, mult
prea aproape sa se indeplineasca incat sa
dau atentie unor astfel de detalii, care, de
ce sa nu recunosc, ma fascinau si, totodata,
ma aruncau in imbratisarea unui delir
nemaiintalnit.
Zburam asa cum nici nu
visasem, si desi viteza ma naucea, tunelul
din energie cosmica parea fara iesire. Dar
am perseverat! Din cand in cand, curentul
parca isi schimba directia, impiedicandu-ma
oarecum sa inaintez. Totusi, dupa un timp,
un altfel de timp, mult mai aproape de
adevar decat cel cunoscut anterior pe
pamant, darzenia spiritului meu a invins
intrucat am vazut in departare o lumina
clara, destinatia mea imediata si poarta
catre lumea mea noua... Catre ea zburam,
zburam, zburam!
Am ajuns... Lumina este de
parca cinci sori lumineaza in acelasi timp!
Sau chiar mai multi! Cu toate acestea insa,
nu este orbitoare... In jurul meu, totul
este verde... si albastru... Oh, Edenul!
Edenul...
Am pasit fascinat, cucerit
de feerie, de muzica padurilor, poienilor,
raurilor, pasarilor, cerului, lemnului
umed... O fragranta unica, incantatoare se
raspandea precum aburul diminetii... Ah! Si
cate alte minunatii nu traiesc intr-o
fractiune de timp! Sunt atat de multe incat
nu pot sa le individualizez, nu pot sa le
analizez, nu pot sa le descriu! Nu pot
pentru ca le percep exact asa cum sunt,
direct, nemijlocit de simturi, ca pe pamant!
Si, simultan cu acest gand, strig cat ma
tin... - era sa zic plamanii, uitand ca aici
nu am nevoie de asa ceva:
- Daaa! apoi izbucnesc in
ras...
Ecoul strigatului meu
eliberator si tamaduitor ma conduce prin
paduri pline de viata dumnezeiasca, pe langa
rauri intr-adevar limpezi, in luminisuri
splendide, peste vizuini de iepurasi pufosi,
catre... pod...
Il vad... E un pod lung,
lung, din lemn, peste prapastia de unde se
ridica victorios susurul inegalabil al
apelor repezi, spre un alt taram, poate
chiar casa Domnului nostru, a lui Iisus
Mantuitorul si Fecioarei Maria, a
arhanghelilor, heruvimilor si serafimilor, a
sfintilor si ingerilor, a stramosilor
nostri, a ostasilor ce-au pierit ca sa tina
mereu sus steagul national fluturand, a
parintilor nostri intelepti, a putinilor
conducatori demni si viteji, a saracilor, a
celor drepti, a celor curati cu inima, a
celor ce-au suferit sub talpa grea a
oamenilor nelegiuiti... Si gandul meu daca
eu oare sunt indreptatit sa iau loc la masa
lor se stinge succesiv precum adierile ce
mangaie jucaus funiile si scandurile acestui
pod... Dorinta mea e foarte aproape sa se
indeplineasca si nu pot lasa un gand
stingher sa ma orbeasca si sa renunt!
Astfel, si mai ambitios, si
mai dornic, si mai infocat, trec pe partea
cealalta... O privire in urma nu arunc. Dupa
cateva stanci, dau de o vale impodobita cu
flori multicolore, atat de intinsa incat
nici macar nu se uneste cu cerul, atat cat
pot eu cuprinde cu spiritul meu! Dupa ce
uluiala isi mai pierde din intensitate, caci
niciodata nu se sfarseste, observ destul de
aproape de mine, asa mi s-a parut initial, o
fiinta de lumina care ma cheama cu o voce
blanda. Alerg catre ea, alerg! Vreau sa ma
invaluie lumina ei plina de pace si
intelepciune!.. Alerg de neoprit! Alerg
dornic sa o imbratisez, sa simt pacea ei, sa
imi primesc farama de intelepciune!... Si
cand fiinta de lumina deschide bratele
scanteietoare catre mine, numai atunci ma
apropii de ea si ii cad pe brate, extenuat
parca dupa efortul depus ca sa ma intorc la
izvorul meu nesecat de putere si credinta...
In acel moment, ma contopesc
cu ea intr-o singura energie pulsatila,
frematatoare, inaltatoare, prodigioasa,
vivace, vitala, lasandu-ma sa cad intr-un
delir cosmic si divin, incat fost-am om si
om nu mai sunt... In acea clipa de...
nefiinta, Domnul a fost in preajma... Din
conditia noastra umana, ignoranta, umila,
inferioara, El ne-a ridicat si ne-a conectat
la toate vietile noastre trecute de la
crearea scanteiei noastre... Atunci, noi ne-
am vazut casa, casa noastra adevarata, si
regasirea s-a implinit...In sfarsit, aceasta
este casa noastra dupa care tanjim atatea si
atatea vieti pamantene! Si in acest loc al
regasirii, toate vietile ni se desfasoara pe
un ecran imens, in culori foarte vii, totul
fiind retrait mai intens decat a fost la
timpul sau... Iar la sfarsitul fiecarei
scene se aude aceeasi intrebare telepatica a
constiintei mele superioare, fiinta de
lumina, care dirijeaza toate elementele ce
ma compun:
- Crezi ca ai facut bine?
ecourile fiind cele care infatiseaza faptele
si apoi te lasa pe tine sa te judeci si sa-
ti dai singur pedeapsa...
Toate erau acolo, regasindu-
ma, desavarsindu-ma, catre uimirea mea
totala deoarece ceea ce pe pamant era vis,
doar vis considerat nebunie, aici este
adevarat, iar ceea ce este pe pamant aici
este considerat nebunie...
La sfarsit, ecranul s-a
rasfirat, a disparut, lumina din jur s-a
diluat, fiinta de lumina indepartandu-si
bratele scanteietoare, si totul a revenit la
cum vazusem prima oara: vale impodobita cu
flori multicolore...
Apoi, fiinta de lumina ma ia
cu ea in zbor peste vale; aflu raspunsuri la
intrebari pentru care oamenii n-au nici
macar intrebari... Eram incantat pe deplin
de periplul meu, posibil doar din ingaduinta
acestei fiinte de lumina, constiinta mea
superioara, si a altor entitati ce purced de
la Domnul... Le sunt recunoscator pentru
permisiunea acordata mortii de a ma lua,
precum un vehicul catre realitatea
invizibila, singura realitate adevarata...
Si in aceasta calatorie, cu
cat ma apropiam de mai multe adevaruri, cu
atat eram mai captivat. Realizam totodata ca
oamenii mai au mult de evoluat pe plan
spiritual ca sa atinga nivelul minim de
intelegere a acestor adevaruri... Mai avem
mult de parcurs pe calea credintei intru
Dumnezeu ca sa aflam si sa explicam
adevarurile pe care eu am putut sa le
primesc din ingaduinta si pe care nu as avea
cum sa le impartasesc vreodata in cuvinte
atat de restrictive ca putere de cunoastere,
ci doar printr-o cunoastere directa,
spirituala, ce se obtine numai de la
Dumnezeu, prin taria credintei fiecaruia.
Insa, dupa o perioada, cele
ce se desfasurau in jurul sferei mele de
lumina au devenit de neinteles. Nu mai aveam
evolutia spirituala necesara pentru a
pricepe urmatoarele adevaruri. In cateva
momente, totul s-a destramat precum
spargerea unei oglinzi care reflecta un
tablou al peisajului.
- Timpul tau nu a venit
inca..., imi transmite telepatic fiinta de
lumina. Nu esti pregatit sa ramai aici...
Trebuie sa te intorci si sa-ti indeplinesti
misiunea... Tot ce ai vazut te va ajuta
subtil in acest sens... Acum intoarce-te,
intoarce-te, intoarce-te...
Si odata cu ecoul cosmic m-a
incercat o unda de regret si confuzie cand
tunelul a inceput sa se formeze si sa ma
atraga cu un curent puternic. In timpul
procesului de revenire, eram revoltat si
neputincios - mi se respinsese brusc si sec
cererea mea de a fi in sfarsit acasa, in
dimensiunea mea. Ma consideram amagit si
tradat. Era nedrept pentru mintea mea umana
si ingusta. Parca plangeam si, zburand, am
adormit trecand prin tunel. M-am trezit apoi
pe un pat de spital, singur, trist..."
Petre isi repovestea, tacut
pe dinafara, plin de viata in interior,
toate aceste intamplari in timp ce privea
porumbita de pe pervazul ferestrei de la
etajul doi al liceului. Se apropia sfarsitul
orei de clasa...
Se suna de iesire...
- Buna ziua! spuse
profesorul de istorie. Ne vedem maine... Sa
invatati ca va ascult!
- Buna ziua..., raspund doar
cativa elevi.
Ceilalti se pregateau de
plecare, numai Petre statea privind cum
porumbita gratioasa isi ia zborul catre o
ramura de brad verde vesnic ca o primavara
in bratele reci ale iernii...
O revolta mistuitoare il
cuprinsese si nutrea in sinea sa tulburata
amintiri deblocate de o singura imagine
dulce, inocenta, rarisima... A fost amagit
cu buna stiinta! Iar deziluziile il ucid mai
sangeros si mai chinuitor decat sentinta la
esafod... De aceea, se va razbuna, se va
razbuna teribil... pe... Dumnezeu... La ce-i
folosesc toate cele dezvaluite atunci,
dincolo, daca a fost trimis inapoi, departe
de casa sa, doar ca sa indeplineasca cine
stie ce prostie de misiune pe care nici
macar nu o intuieste?!
Cazut in ura si deznadejde,
isi musca buzele crapate si se incrunta
funest. Inclestarea fiintei sale degaja o
forta uriasa, negativa, infioratoare! Acum
nu are decat un gand. Desi stie, totusi, ca
nu are cum sa invinga, va lupta pana la
capat! De ce de dorinta sa nu s-a tinut cont?
- Haide, Petre, ca intra
clasa de dupa-amiaza! ii striga un coleg
surprins de inertia lui.
Se ridica greu ca o stanca,
strange grabit rechizitele, se imbraca si
iese repede, sub privirile iscoditoare ale
celorlalti.
Paseste hotarat... Cu
fiecare pas al sau, moartea din metal
sordid, greoi, blazat straluceste in cadre
scurte, tot mai intense, se apropie
vertiginos! Inima ii bate speriata! Pasii si-
i grabeste! Mai are putin! Marginea soseaua
e-atat de aproape!... Aaa! Si moartea ia
infatisarea unui camion care scrasneste din
fiecare surub! Il izbeste si-l arunca intr-
un sant plin de buruieni!... Pentru o clipa,
viata s-a estompat...
Iar Petre, cu ochii
intunecati, se pierde prin multimea
galagioasa si vesela de elevi din curtea
liceului spre iesire...
