Desi este umed, moale si nesigur
Tot nisipul,
Iar vantul bate tare, de unul singur,
Mai tot timpul,
Un copil face un castel din carti de joc
Pe o plaja.
Se ridica apoi si, cu obraji de foc,
Sta de paza...
Pe tarm se spulbera zgomotos si mahnit
Cate un val,
Si soarele incalzeste locul ravnit,
Ca de cristal.
Prin zarile nedeslusite privirea
Vrea sa-l piarda,
Printre stanci departate vrea uimirea
Sa-l dezmiarda.
Cand rabdarea cu fiece val si raza
I se stinge,
Copilul, pumni stransi, grozav se maniaza
Si invinge!
Cu fiinta cuprinsa-n fior de moarte -
Moment extrem,
El a indepartat o singura carte -
Gestul suprem...
Acum, castelul acela din carti de joc
S-a destramat...
Acum, celelalte carti chiar nu mai au scop,
In vant crispat...
Copilul, cu un ochi rade, cu-altul plange,
Nelinistit.
Mai incolo, la un alt castel ajunge -
E fericit...
|
