De cateva zile, tu zaci trist pe masa,
Iar scanteia divina iti e departe...
Totusi, eu te-astept langa petale moarte,
Te-astept plin de speranta sa vii acasa...
De la plecarea ta brusca-n nefiinta,
Camera ta, vaza alba, o tin in colt...
E pustie si te-asteapta sa-i dai iar mot,
Cand noi doi plangem vrand a ta biruinta...
Scriindu-ti, trebuie sa iti marturisesc
Ca vaza ta de nervi am spart-o si-i cioburi,
Ca mi-a fost greu si-am rupt ale tale noduri,
Ceea ce inseamna ca nu te mai doresc...
Dar, privind pe fereastra, primesc regretul,
Pentru ca vremea e tare mohorata,
Pentru c-amintirea ma bate c-o bata,
Pentru c-ai roze, dar si spini ca demonul...
De ce te-ai ofilit sentiment din roze?
Oare nu ti-am dat eu apa de la munte?!
Oare nu ti-am dat eu luminile scumpe?!
De ce te-ai ofilit sentiment din roze?
