Frunzulitele moarte zac stinghere pe crengi.
Adieri reci le ia-n zare, nu le lasa-ntregi.
Peste pamantul brun-roscat se astern toate,
Cantand note triste in fiecare noapte...
Si cand ele luneca printre lumi ascunse
Eu le privesc si-admir dansul final si
dulce...
E un dans cu dansatori in haine aramii,
Pe portative - triluri pline de duiosii...
Acum, trec pe un drum fara sfarsit si pustiu,
Cu plopi ce se inalta cu parul aramiu;
Pasind pe covorul care-mi trece de-ncaltari,
O mireasma prafuita fuge pe carari.
Cate-o frunza rar mai cade pe umarul meu,
Iar eu o iau si-o-ngrop posac in al ei cavou.
Cu acest pumn de pamant, pierd o amintire,
Devin rece, fara nici un fel de sclipire...
