Afara ploua dezumanizant, cerul
fiind un sipot colosal si nemarginit.
Materia este beatificata de atatea lacrimi.
Este inserare magica...
In camera mea obscura, mobilata
rudimentar, un sentiment cuceritor si
neinfricat imi intuneca ratiunea, o caldura
molesitoare imi cuprinde fiinta si imi
pustieste padurile aramii cu mirajele acelea
nepamantene. Difuzoarele imi urla in urechi,
redand o muzica trepidanta si sensibila.
Coarda de vioara a inimii mele se intinde la
maxim, gata, gata sa se franga sub impactul
vibratiilor joase si inalte. Atmosfera din
jurul meu atinge cote insuportabile pentru
un om.
Puteri nebanuite se insinueaza in
trupul meu firav si in mintea mea fara
vointa, transfigurandu-le. Greu de
controlat, noua mea conditie, de erou
mitologic, imi ia mintile. As demola acum
civilizatii intregi si as esafoda pe oricine
imi sta in cale! Insa presimt ca nu acesta
este scopul metamorfozei mele, desi imi
surade ideea necurata. Trebuie sa aflu cine
a declansat totul, cine este promotorul
acestei revolutii launtrice! Si aflu, mi se
sopteste... IUBIREA este culpabila! Oh, da!
Iubirea... Cat uitasem de ea!
Dupa primii ani de ascetism din
viata asta, Dumnezeu m-a iertat pentru toate
crimele comise impotriva inocentei din
fiecare viata precedenta. Caracterul meu
proteic este vinovat! Nu eu! Ce sa fac daca,
dupa atata penitenta, bestia din mine cere
iarasi varsare de sange nevinovat... La un
moment dat, va trebui sa aleg odata. Stiu.
Pana atunci, insa, voi pendula intre bine si
rau. Chiar m-am obisnuit. Oricum, ii
multumesc Domnului pentru mare mila Sa si
pentru sansa sublima de a gusta cu sete
nepotolita din cupa scaldata de apa iubirii!
Ma bucura faptul ca mi-a imbogatit sufletul,
si nu trupul... Acum, mai mult ca oricand,
ma simt infinit indatorat Domnului luminos,
milos, nesfarsit de generos cu pacatosul de
mine...
In fiecare seara, inainte de
culcare, aprind o lumanare la icoana sfanta
a Fiului Sau, care s-a jertfit pe cruce si
pentru mine, Robert pacatosul. Ca sa
multumesc Creatorului pentru darul Sau
neprecupetit, ce pot face altceva decat sa
ingenunchez, sa-mi plec capul greu, de la
atatea ganduri spurcate, si sa ma rog, sa ma
rog fara oprire... Lumanarea raspandeste
mireasma placuta Lui printre moleculele
materiei degradate. Potente purificatoare
imi inunda incaperea, icoana Mantuitorului
lasand lacrimi sfinte de mir sa curga,
minunand ochi orbi! Cu mainile impreunate,
tinand un lantic cu o cruce mica intre
degetele moi, sunt umil, dominat de
gratitudine pentru Dumnezeu pentru primirea
darului cel mai de pret: iubirea... Iubirea
curata, placuta Lui, binecuvantata de Duhul
Sfant... Si lacrimi sfinte de mir curg peste
chipul meu, picatura cu picatura, si nu ma
pot sa nu ma gandesc:
"-Nu merit sa vad minuni... Nu merit
sa primesc darul suprem. Nu merit sa fiu
ascultat. Merit doar pedepse aspre! De ce nu
sunt pedepsit? Vreau sa fiu pedepsit!"
-Ba nu vrei, aud... de undeva.
(tresar, mainile se desfac din inclestare,
capul se ridica din merenie) Ti-ai platit
destul pacatele... Nu crezi ca este corect
si drept sa ai si tu parte de ceva frumos in
viata ta? Chiar vrei doar suferinta si rau?
(vocea ma rascoala pe dinauntru si ajung
fiare contorsionate de o forta superioara)
Stiu ca ti-ai dorit iubire sublima. Acum o
traiesti la maxim. Ce-ti mai doresti mai
mult de-atat? Spune-Mi, nemultumitule!
-Oh, Tu, cel care-mi vorbesti calm
si intelegator, iarta-mi ingustimea mintii,
dar corectitudine si dreptate n-am mai vazut
de mult pe-acest pamant si chiar nu le mai
inteleg sensurile, ele ramanand numai in
dictionare prafuite si ticsite, alaturi de
alte si alte cuvinte inexistente in
realitate... Sunt invatat sa ascult judecati
arbitrare, voci aspre, sa vad pedepse
groaznice, gesturi murdare... (imi aplec
privirea) Dar, Tu le stii mai bine... Ce
rost mai are sa continui?
-... Nu te mai indoi, Robert (numele
meu m-a facut sa-mi opresc respiratia pentru
o clipa), de tine si de fiinta ta! Nici nu
stii tu cate lucruri fara rost pentru voi,
oamenii, au, de fapt, cel mai mare rost...
Asa si tu, pentru lume, esti doar un
individ, banal, neinteresant, simplu
platitor de taxe, dar pentru Domnul poti fi
mai pretios decat toti oamenii la un loc
deoarece, printr-o revelatie divina pogorata
asupra ta, tu poti deveni cel mai luminos
om, mai presus de orice imaginatie,
tamaduind suflete mai ceva decat un fin
psiholog, tamaduind trupuri mai ceva decat
cel mai bun doctor, si toate acestea numai
prin atingerea mainii tale si prin cuvantul
sfant! (ma cutremur si o lacrima mi se
strecoara pe striatiile obrazului zvacnind;
simt cum transcend, simt cum sunt iubit si
inteles, simt ce nu credeam ca e cu putinta
sa simt vreodata, inefabil, din pacate...)
Deci, Robert, nu te mai indoi, de tine si de
fiinta ta, si nici de Dumnezeul mare care
stie si vede si aude tot si toate, de-acolo
din lumea Sa nevazuta, dar adevarata, de-
acolo din aparenta Sa latenta pentru voi,
manifestarea Sa fiind indeosebi subtila si
mai putin brutala si la scara mare. Oamenii
nu mai merita minuni, chiar tu ai spus-o,
inspirat de cine trebuie. De aceea, sa nu va
minunati cand vor reaparea minunile in lumea
voastra, ci sa va temeti si sa va rugati
zile-n sir, caci ele nu prevestesc altceva
decat sfarsitul... Asa ca roaga-te, Robert!
Icoana Fiului Domnului plange cu lacrimi
sfinte de mir... (un fasait se aude prin
aerul camerei, apoi liniste de morminte...)
Imi plec capul, imi inclestez
mainile, ingenunchez, si, inainte sa incep
sa ma rog, am un gand venit de departe, din
lumi materiale necunoscute de ridicolele
noastre telescoape, din lumi spirituale
necunoscute de sufletele noastre: daca mai
exista o ultima sansa de a ne mai salva,
aceasta este categoric iubirea, iubirea
curata, placuta Lui, binecuvantata de El, in
casa Sa sfanta. Numai cand iubesti frumos
poti sa te identifici cu cele mai inalte si
mai stralucitoare sentimente, apropiindu-te
de Dumnezeu prin interiorizarea sensurilor
lor sublime.
Adevarat va spun ca nu ma mai
indoiesc de mine, cel putin astazi!
Neinsemnat ma simteam in intinderea aceasta
de praf si pulbere, de energie si putere,
numita Univers! Ce bine, totusi, ca iubirea,
darul suprem, ma face sa cred ca printr-o
imbratisare a iubitei, eu pot primi si
imbratisarea Universului, devenind cvasi-
intreg si cvasi-constient!
Si rugaciunea incepe, si lumanarea
lumineaza, si icoana Mantuitorului plange cu
lacrimi sfinte de mir...
