Minti bolnave, suflete chinuite,
sensuri pierdute... Toate acestea indica o
evidenta degradare a civilizatiei noastre.
Sigur, folosesc termenul de "civilizatie"
pentru ca sunt nevoit, dar asta nu inseamna
ca sunt de acord cu acesta. Dimpotriva, ceea
ce noi numim civilizatie nu a fost niciodata
nici macar ceva apropiat de semnificatia sa
exacta. Tocmai aici este problema: bazele
presupusei noastre civilizatii au fost
gresite, intr-o masura mai mult sau mai
putin importanta, in functie de punctul
fiecaruia de vedere. Iar acum este imposibil
sa construim o alta lume, intrucat trebuie
ca mai intai sa moara aceasta din prezent.
Si momentul final nu este prea departe...
Marius nu mai intelege nimic.
Perplex de incompetenta sa, care ii sfasie
mandria, rasfoieste pagina dupa pagina intr-
o maniera automata, mecanica, renuntand sa
se mai straduiasca sa mai inteleaga ceva,
fie acest ceva chiar si de o natura
derizorie. Ideile sale, si mai putin ale
sale, as adauga eu, sunt amestecate,
imposibil de deslusit, desisul lor
provocandu-i o stare generala de asfixiere,
de ameteala, de neputinta. Intr-un gest plin
de o explozie de energie stranie, el
rastoarna masa cu toate cartile, cu toate
colile, cu toate condeiurile, un zgomot
zdravan izbind peretii acoperiti de o
culoare lenesa, gata, gata sa se sfarame.
Rasufland alarmant de repede, cu muschii
inclestati, cu fata rosie, Marius sta
neclintit, deasupra macelului. Parul valvoi
se proiecteaza intr-o umbra diforma pe
podeaua scartaitoare, acum tacuta, in urma
luminii lampadarului trandafiriu. Hainele ii
sunt murdare, cu fire lungi pe-afara, roase,
rupte, si stau pe trupul sau schilod ca
hainele unei sperietori pe o bucata lunga si
ascutita de lemn. Cunoasterea absoluta pe
care doreste sa o atinga l-a ingenuncheat.
Poate ca a fost prea exigent cu el insusi...
Sau poate ca a facut foarte multe erori...
Nici el nu mai stie, si chiar daca ar vrea
sa reia procesul, sa vada unde a gresit,
efortul ar fi cu adevarat imposibil de dus
pana la capat.
Apoi, Marius se repede la usa, o
deschide, fuge pe hol, descult, sare peste
trepte, zboara, aerul vajaindu-i pe langa
urechi. Vrea sa iasa afara, intr-o campie
vasta, sa simta libertatea totala, ignoranta
comuna, sa evadeze de sub povara cunoasterii
materiei... Vrea dincolo de ce se vede, cu
ochiul liber sau cu cel al microscopului...
Vrea dematerializarea lumii sale! Si vede
campia... cu iarba parjolita de focul
poluarii, al civilizatiei false,
autointitulata astfel, cu o aroganta
universal nemaiintalnita.
-Vreau dincolo!!! urla Marius, satul
de ce vede, izbucnind in lacrimi.
Palatele zaceau zdrobite, drumurile
de marmura alba erau crapate, oasele
fiintelor erau zdrobite de caini clonati,
cerul ardea ca o valvataie uriasa, totul era
scrum...
-Asta-i civilizatia?!!! urla Marius,
satul de ce vede, inabusit de suspin.
Cate un trup jerpelit mai trece prin
fata lui, catre vreo strada posaca care
pleaca din piata cunoscuta sub numele de...
-Ah! Am uitat cum se numeste..., se
lamenteaza Marius smulgandu-si fire de par
negru. Cum se numeste... (a vrut sa-l
intrebe pe unul dintre trupurile jerpelite,
dar a renuntat caci a vazut cum maldarul de
materie s-a prabusit brusc la pamant,
aruncat de vantul strasnic) ...aceasta
piata? a reluat el deprimat.
Acum, vede un porumbel negru cum isi
infige ghearele in piatra unei fantani
arteziene nefunctionale. Are o privire
stranie... Altfel mi-e foarte greu s-o
descriu. Marius ingenuncheaza in fata
pasarii fara semnificatia de alta data. Intr-
un colt al pietei, o biserica se afla in
ruine, cu crucea sfasiata de vantul ce bate
cu peste 200km/h zilnic. Temperaturile ating
aproximativ 50 de grade celsius in fiecare
zi a celor 6 luni de vara si -30 de grade
celsius in cele 6 luni de iarna. Apa nu mai
este de mult hranitoare, culoarea verde a
naturii a murit de mult, la fel si albastrul
cerului, devenit acum doar rosu aprins, ca
al unui apus perpetuu... Totul este scrum...
De ce Marius trebuie sa suporte toate
acestea?! Trebuia sa moara si el cand
Marele "6" a ucis peste trei sferturi din
populatia globului. Acum, virusul il mananca
incet, dar sigur, pe dinauntru, si toata
agonia asta pentru ca trupul sau a fost mai
puternic decat al altora. Dar pana cand? Iar
caldura devine insuportabila...
In fata civilizatiei, Marius sta in
genunchi, exasperat de cercetarile sale
asupra materiei, cercetari fara final si
fara a se afla intregul atat de dorit. Intr-
un moment de nebunie temporara, isi
zdrobeste capul de pavajul pietei, gestul
fiind ignorat complet de un alt trup
jerpelit ce trece pe langa el, cu ochii
adanciti in orbite, cu pielea fetei
acoperita de canioane pustii si dureroase,
cu gura stramba de cuvinte multe, multe,
fara sens dupa atata si atata timp in care
au fost utilizate de fiecare individ al
acestei civilizatii... Ce mai inseamna
astazi iubirea cand auzim zilnic in jurul
nostru acest cuvant devenit simplu si usor
de rostit, fara a mai fi sfant?! Ce mai
inseamna astazi credinta cand nu mai auzim
zilnic in jurul nostru acest cuvant devenit
neinteresant si pustiu, fara a mai fi
sfant?! Ce mai inseamna omenie, civilizatie,
respect, demnitate, moralitate, dreptate,
onestitate, fericire, cunoastere, etc., cand
nu mai auzim sau mai auzim aceste cuvinte in
jurul nostru devenite simple si abstracte,
fara a mai sfinte?!
-De ce?! se intreaba Marius,
ridicandu-si privirea catre cerul de foc,
sangele curgandu-i siroaie pe frunte si pe
chipul asemanator cu cel al unui inger
cazut, buzele sale gustand din bautura
animalului feroce. De ce ne-am jucat cu
cuvintele?! (acum, un cutremur de 6 grade pe
scara Richter, unul dintre cutremurele
obisnuite, zguduie lumea din temelii
imaginare si false, facand totul praf si
pulbere, praf si pulbere ce se inalta catre
inaltimile desarte) Asta-i civilizatia?!
continua el ametit de unduirile teribile ale
pamantului scarbit de om. Astea-s roadele ei
benefice?! Eu nu sunt fraierul vostru ca sa
ma mintiti intr-un asemenea hal! M-ati
auzit?! (si sangele i se scurgea pe chipul
ravasit de nebunie)
Iar clipa ramane pe loc, blocand
timpul... Camera de filmat se ridica pana in
ceruri, receptand declinul la o scara
macroscopica: totul este praf si pulbere...
Adica minti bolnave, suflete chinuite,
sensuri pierdute, adica civilizatia
noastra... Si Marius moare, afland, in
sfarsit, raspunsul...
