Regasindu-ma in multimea sufocanta,
Imi tremura trupul ca si cum as fi infrant.
Si ochii mei disperati vor sfera inalta!
Dar, nevrednic ca toti, ma rapune semnul
sfant.
Jos, intins, gust tarana din care sunt
facut...
Imi deschid si inchid pleoapele-n zambet
amar,
Cand, deodata, eu cred ca am ramas fara trup!
Fara folos incerc acum sa vad totul clar...
Din nimic m-am preschimbat in acelasi nimic
Si nu mai intrevad mister, metafizica,
Mai ales ca vantul ma-mprastie cate-un pic,
Prin multimea grea, spre-o lume simpla,
tihnita...
