E noapte acum... Totul pare un hasur de
creion.
Si privesc spre cer si vad constelatia Orion.
Cand pamantul adoarme sub ale mele picioare
Ma trezesc si scrutez linistea pana-n
departare...
Ma straduiesc sa percep o fiinta printre
umbre...
Poate am norocul s-o zaresc pe sub bolti de
frunze,
Poate ma asteapta pe langa pomi cu tulpini
scunde,
Sau poate va veni purtata de cosmice unde.
Timpul trece acum... Mica mea stea nu-mi mai
clipeste...
Daca nici ea nu ma vede, cine ma mai iubeste?
Cerul se misca, pamantul tresare - moarte
in crang,
Toate pentru ca lacrimi se strecoara... si
eu plang, plang!
Oare cine isi va aminti de mine intr-o zi?
Fiinta din energie subtila chiar va veni?
Clipele acestea interogative le detest -
Suspine in loc de raspunsuri care tot
pribegesc...
