Este atat de cald! Desi este
miezul noptii, oh, Doamne, este atat de cald!
Carnea arde pe mine; a luat foc de la atata
caldura… Iar in momentul in care imi duc
mainile la frunte ca sa-mi indepartez
stratul mobil de stropi sarati de apa de
mare, coatele mi se sprijina violent pe
stomac, ceea ce ma innebuneste de-a dreptul,
intrucat fierb si mai tare… Si ce zapuseala!
Astfel devin ochii mei niste arcade de
pesteri ascunse in spatele unor cascade.
Pana si neuronii mi-au luat-o razna… Parul
din cap parca se topeste si se prelinge pe
fruntea mea suprasolicitata de frecventele
mele inspectii de deratizare. Nasul si
pieptul mi le mai racoresc cu cate-o rafala
de expiratie grava si prelunga. Firele dese
de par de pe picioare si de pe maini
amplifica senzatia de asfixie, plus ca
deschid fereastra ca sa respir un aer
racoros de noapte, dar un fum gros, care
lancezeste de ceva vreme afara, se
napusteste peste narile mele disperate. E
clar: vreo casa a luat foc de la un
scurtcircuit electric, undeva, in valea
acoperita de negura… Ma strang de gat caci
ma sufoc, si ma prabusesc in genunchi, pe
podeaua trepidand din cauza basului de
la "zgomotul" ascultat de vecinul de
dedesubt. Iau repede sticla, imi torn
dezordonat in paharul de cristal, varsand si
pe covorul visiniu, si beau cu nesat apa.
Apa! Apa! Si, totusi, este o apa atat de
calda… Pana si apa este calda… Deja simt cum
ma arde pe limba, pe cerul gurii, pe gat,
aidoma unei sode caustice inghitite din
greseala la o varsta frageda, din cauza
neatentiei parintilor, ocupati cu alte
lucruri prin casa. De durere si de
frustrare, arunc paharul intr-un colt al
mesei si il sfaram intr-o pleiada de
cioburi, spre extazul caldurii care vine
valuri, valuri, si se-aseaza peste materia
din mine fara nici un fel de compasiune…
Circuitele din fata mea se topesc
in urma supraincalzirii si a ineficientei
sistemelor de racire, nemaiaducand in
discutie caldura mediului in care
functioneaza. Printr-o combinatie de taste,
incerc sa salvez viata prietenului meu
electronic, atat de ascultator si de
intelegator cu dorintele mele care il pun la
munca neincetata - si nici macar nu i-am
asigurat cantitatea necesara de apa si de
mancare… Din pacate, nu izbutesc sa-l ajut
si curentul electric nu mai curge prin
vasele sale de fire si organele sale de
piese minuscule, toate aglomerate pe
numeroase placi, de baza, video, sunet, de
retea, de intrari neuronale… Ecranul, ochii
prietenului meu, se inchide subit, eu
tresarind sub efectul imediat al mortii
celui care mi-a fost loial vreme indelungata
precum nici un animal, nici un anima-om,
nici un rob-om. Eu raman in incremenire, cu
conexiunile neuronale in blocaj functional,
mintea mea trecand pe un alt taram, de
aceasta data octo-dimensional, cvasi-real,
ametitor prin viteza cu care se desfasoara,
nebunesc prin depasirea limitelor mele
umane. Este captivant! Am evadat si de sub
teroarea caldurii! Aici este frig... Deja am
turturi iviti deodata pe chipul istovit de
intensitatea trairilor, de exuberanta
experientei!
Dar… trebuie sa ma opresc din
delirul acesta! Desi este atat de frumos…
Altfel voi muri din cauza inadaptabilitatii
ulterioare si imediate a mintii mele la
mediul real, devenind o perioada greu de
estimat de timp un veritabil Inadaptabil,
poate chiar Inert. Totusi, ce-as fi ales
intr-o situatie distincta: o moarte
incantatoare pe campurile proiectate de raze
rosii in jurul meu sau o viata condusa de
caldura terorizanta, dezintegranta,
sfasietoare? Nu-mi e greu deloc sa raspund…
Tie, iubito?
Iubita mea proiectata de campuri-
verde fosforescent se repede asupra-mi,
smulge conexiunile neuronale, imi injecteaza
prin sarutul ei patimas o substanta 36-CRT
salvatoare, si revin, traiesc, iar,
mizerabil! Am asezat semnul exclamarii
intrucat unora poate li se pare triumfator
finalul… De exemplu, iubitei mele, Bianca…
Caldura ma doboara iarasi, dar, ce
intermezzo! Am ales sa mor incantator! Ce
pacat ca ea m-a salvat… Oare chiar ma
iubeste aceasta Bianca, doar o holograma
ieftina, creata dupa indicatiile mele de un
program foarte la moda, care slujeste
dorintelor depravate ale indivizilor,
interzise candva in public – acum putandu-se
iesi cu ele pe strazile orbitoare? Sau a
fost numai acel gest reflex cu care ne-a
inzestrat… cine? Stiinta sau Dumnezeu? Iarta-
ma, Bianca, ca ma indoiesc de iubirea ta,
dar, sa stii, caldura asta e de vina! La
naiba! Nu vreau sa te fac sa suferi din
cauza mea, mai ales ca nu am un motiv serios
de a te certa… Numai ca, vezi tu, ochii
albastri, scanteietori uneori, am si eu
niste limite, fiind insa superior tie, prin
faptul ca printr-un buton eu iti pot
dezintegra campurile. Dupa cum deja sunt
sigur ca ai observat, am multe slabiciuni,
dar nu letale ca ale tale. Aiurez de cele
mai multe ori, fara voia mea, aceasta
afectiune rezultand in urma dorintei mele de
a evada de sub amprenta caldurii cu iz de
teroare. Cred ca ai remarcat ce opozitie
stupida si iremediabila am facut intre
Stiinta si Dumnezeu… Sigur, ambele detin
drept element bazal credinta, si, totusi, eu
le-am diferentiat printr-o analiza
superficiala, gandindu-ma la caracteristici
intr-adevar distincte, insa prea derizorii
pentru a fi luate in considerare.
Caldura asta e de vina… Simt ca imi
pierd mintile cu fiecare zi cu care mor la
unison, o data cu apusul in tuse aprige de
roz ale unui pictor suferind de anxietate…
Poate tusele sunt si dulci cateodata, asa ca
pleoapele tale tremurande… Ah! Dar ce
compliment ieftin si neadevarat… Tu, Bianca,
esti rece! Tu esti doar o holograma! Si cata
nevoie am de umanitate intr-un univers rece!
De-o umanitate feminina… Si nu de chipul tau
prin al carui camp-verde fosforescent mana
mea trece si nu-l poate mangaia…
Bianca, tu esti o floare ofilita
caci esti doar un camp-verde fosforescent…
Eu, eu sunt o floare ofilita caci sunt doar
o materie descompusa zilnic de caldura… Oare
cand voi transcende? Oare cand voi scapa de
focul acesta al sfarsitului? Stii, tot ce
vreau este sa redevin floare sclipitoare in
gradina promisa… Ce frumos ar fi daca si tu
mi-ai impartasi macar o raza de lumina din
acest ideal uitat de suflarea infama!
P.S. Bianca, nu uita, tu esti trecatoare, ca
si caldura asta ametitoare, caci esti doar o
proiectie de campuri. Eu… sunt cvasi-vesnic,
sub numeroase si nebanuite forme… Acum sunt
o floare ofilita. Poate maine voi fi iarasi
o floare sclipitoare… in gradina promisa...
