Între apus si rãsãritul meu
Agale un nebun târa o scarã
Plângând şi dojenind pe Dumnezeu
Cã iarãşi luna l-a uitat afarã
Mãicuţa mea prin somn a tresarit
Iar eu din pântec am simţit dojana
Nebunului târãnd spre rãsãrit
Agale si plangand, spre lunã scara
Departe-n zãri s-a stins durerea mumii
Şi ochi pe ochi privind se-mpreunarã
Sfioasã-şi dezgolea mãicuţa sânii
Iar eu sorbeam iubirea-ntâia oarã
Cãrãri, cãrãri se împletesc pe cale
Nebuni nebuni înalţã scãri la lunã
Şi leagãn legãnând iubiri agale
Din rãsãrit învatã sã apunã
Intre apusul meu si rãsãrit
Neant si zbor chemare ce-nfioarã
Petrec lumina care-n asfintit
Nebunilor le-a dãruit o scarã
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
nebunii lunii,nebuni de legat si noua de cantat,si mie imi plac poeziile tale,ma delecteaza,invioreaza poate chiar intristeaza ,revino!(acum am invatat sa fac schimb si de altfel de pareri nu numai de retete de prajituri)
