Mai adu-mi un cer de tacere, iubite,
Pragul ce-l trec incepe sa doara
Cu aripi de fluturi zidind necuvinte
Sub scoarte de lut ma strecoara.
Mai adu-mi un viscol pe tample, iubite,
Copil despletit, sa m-ascund in livada
Din flori de cires, intre doruri cernite
Maicuta din ceruri ma stie, ma vada.
Mai da-mi o farama de tihna, iubite,
In palma o vreme s-o las sa dospeasca
O azima calda, s-o-mpart la ursite,
Cu tine, o litra de vin sa goleasca.
Asterne-mi iertare pe cale, iubite
Si stropul de vin de pe marginea canii
Din mine sa plec presarata-n cuvinte
Las tie iubite, chemarile marii.