Vanez o umbra care pare sa fie a mea.
Uneori, are inaltimea potrivita, alteori se
alungeste dupa soare si dupa amurg dispare.
Cand imi respecta inaltimea, vorbeste cu
mine de la egal la egal. Cand soarele ii da
ce nu-i al ei, cum ma priveste, asa imi si
vorbeste, de sus, foarte de sus. Si cand n-
o vad, nu ma vede si nici de vorbe nu are
vreme. Vanez o umbra, care pare sa fie a
mea. Ieri am surprins-o stand la taclale cu
toamna. Ii povestea despre mine. Cum pot eu
sa-i ador vesmantul, mireasma, dulceata. Si
toamna, ii spunea ca ma cunoaste, ca-i
numar frunzele in fiecare an. Vanez o umbra
care pare sa fie a mea.
Se simte incoltita si tot fuge... si fuge.
Teama ca as putea-o ajunge o mana mereu.
Vanez o umbra, care pare sa fie a mea. As
ucide-o cu o imbratisare.
