Iar o dat dihania asta de iarnã peste mine bãdiţã şi mi-o intrat în suflet, în ciubote, în mãduva oaselor, pânã şi-n cãlimarã mi s-o bãgat pustia, cã trebuie din când în când s-o ţin deasupra lumânãrii de parcã mi-aş încãlzi mãdularele ca sã mai pot sã umlu. Cã asta simt eu când peniţa-mi alunecã pe hârtie dând grai poveştilor, cã zburd pe poteca copilãriei mele şi nici pârdalnica asta de inimã nu mã mai poate opri din neastâmpãr.
Mi-i anevoie bãdiţã sã purced pânã la ferestruica matale s-o dezghet cu rãsuflarea gândurilor mele, drept pentru care, te primesc în culcuşul sufletului meu, cãlduţ ca un cuibar de pe care abia ce s-o rãdicat cloşca - plin ochi cu dragoste de matale.
...
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
am citit cu mult drag, mi-a placut foarte mult stilul in care ati scris si ati transmis atata dragoste cu aceste randuri...felicitari!
