Mama nu ştia sã mã sãrute în somn. Ea îmi sãruta perna înainte de culcare şi peste sãrutarea ei mã învãţa sã fac semnul crucii. Tata nu ştia sã mã înjure. El doar îşi încrunta sprâncenele dacã la rãsturnatul mãmãligii nu eram printre cei şase în jurul mesei. Bunicul a învãţat târziu sã-mi spunã “draga buniculuiâ€. Abia când a înţeles cã nu mai puteam cumpãra zece biscuiţi cu un leu. Singurã bunica, având uneori umbrã de furnicã uriaşã, torcea lumina opaiţului în imbrãţişãri tãcute.
M-a prins un dor de nestãvilit de masa cu picioare scurte pe care trona mãmãliga şi de bunicii care erau atât de buni cum eu nu pot fi. Ai înviat umbre!
