O clipã de tãcere m-aruncã în trecut
Tristeţea iar adoarme cu mine-n aşternut
Izvorul de sub geanã mã-ndeamnã sã renunţ
Scânceşte dintr-o ranã pridvorul meu desculţ
Şi temelia toatã prea şubredã-n proptele
Se-apleacã sã sãrute ţãrâna maicii mele
Nici cãprior, nici grindã nu par a mai cunoaşte
Cãldura cea divinã ce-mbrãţişarea naşte
De sub rugina clanţei tresar din veghe-adâncã
Rãni vechi din palma tatei nevindecate încã
Albastrul din fereastrã prea scorojit dezbracã
Pãtratul de oglindã prin care toate pleacã
Zãvorul se-nvoieşte la ruga-mi din ciocan
Şi îmi deschide uşa închisã de un an
Un foşnet se prelinge prin trista încãpere
De straie ce îmbracã un duh şi-o adiere
Icoana neclintitã cu mine se desfatã
Nu te-am vazut de-o vreme, pe unde-ai fost plecatã?
Închin un semn de cruce mã-nalţ sã mã cuprindã
M-opreşte-o ţesaturã întinsã pânã-n grindã
Înnod un pas în lãturi şi unul înapoi
Plâng pozele din ramã, chiar ai uitat de noi?
Pe buze-mi mor cuvinte-nainte sã se nascã
Plecat-am fost, sã caut un om sã mã iubeascã
Dar m-am întors flãmândã de casã, de pridvor
De codrii cu poiene, de apa de izvor
Cuminte iar m-oi face, copilã-ntre copii
Cât stele se vor naşte, cât zorii vor zori
M-oi scutura-n livada cu iarbã de cosit
S-aştept sãrutul coasei sã plec cãtre zenit
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
frumos poem, emotionant :"M-oi scutura-n livada cu iarbã de cosit
S-aştept sãrutul coasei sã plec cãtre zenit"
