Umblã slobozi nebunii prin perimetrul UPU, îmbrãcaţi în halate, albe, verzi, roşii, bleu, ca sã treaca drept ceea ce nu sunt. Doctori, asistente, brancardieri.
E a doua oarã în timp de o sãptãmânã când vin aici. Ştiu procedura deja. Mã înregistrez. Amabilã, femeia de la ghişeu confruntã cartea de identitate cu posesorul. Primesc un compliment cu care sunt obişnuitã deja. « Nu vã arãtaţi vârsta ». Are cu 10 ani mai puţin decât mine, îmi mãrturiseşte. Sã vi-i trãiţi frumos, îi urez. Vrea sã-mi dea fişa în mânã, dar se rãzgândeşte când observã graba cu care scormoneam în buzunar. Ea se ridicã, eu rãsuflu uşuratã cã am gãsit ultimul şerveţel nazal pitit la îndemânã într-un fund de buzunar, iese închizându-mi uşa în nas. Îmi şterg nasul apãsat ca sã uit de contactul lui cu uşa şi ies. Zãboveşte o vreme dincolo de uşile speranţei. Când revine, mã trimite autoritarã spre sala de aşteptare. Douã rânduri de scaune pe douã laturi ale sãlii. Scaune de plastic, toate având urmele vremii sau ale durerii pe ele. Cine sã mai ştie? Sunt câţiva nefericiţi ca şi mine care aşteaptã la rând. Data trecutã ei aveau chef de vorbã, iar eu nu. Acum e invers. Eu abia am venit, ei stau de macar trei ore. Tristeţe, obosealã şi durere, e tot ce pot citi pe chipurile lor. O femeie semãnând cu Nichita noastrã, mã bagã în subiectul ei preferat : revolta. â€ţEu sunt operatã de cancer, mã ştiu ãştia de nebunã şi tot mã lasã sã aştept de 4 ceasuri. Ultima datã m-am întors cu seringa în cur şi i-am tras uneia douã labe.†Dinspre uşa speranţei, o voce cenuşie strigã un nume. Nichita se ridicã şi purcede în direcţia chemãrii. I-a venit rândul. Mã adun toatã într-un adânc al sufletului meu. Acolo eşti doar tu şi eu. Îţi mãrturisesc tot ce mã frãmântã.
Orologiul din sala de aşteptare numãrã mãrunţişul din buzunare. Nici o speranţã. Doar of şi vai, la fiecare monedã netezitã sã-i afli valoarea. Pastila costã, fiola costã, zâmbetul nebunei cu seringa în mânã, costã.
Istrate ! aud dinspre uşa speranţei. Mã ridic. Junghiul mã ţine, tusea mã nãruie.
Doi tineri în halate nu chiar albe, mã privesc compãtimitori, încurcaţi. Spuneţi, ce vã aduce pe aici. Le spun istoria, le dau foaia de sãptãmâna trecuta, se uitã la mine şi mai încurcaţi. Radiografia, electrocardiograma, sunt în mâinile lor, le ridicã, le coboarã, nu ştiu ce sã facã.
Intrebãrile vin pe rând, când de la unul când de la celãlalt. Ascultã amândoi atenţi dar ştiu cã nu inţeleg nimic dupã felul în care se privesc. Aş vrea sã-i întreb ce cautã ei acolo singuri, fãrã doctorul cel cu experienţã. Mã opresc la timp. La ce le-ar folosi experienţa lui ? Poate ar învãţa sã fie atenţi la … Lasã, e mai bine aşa. Ei mãcar ascultã. Unul din ei mã îintreabã dacã am copii. Am, am doi flãcãi mai mari ca voi. Mã privesc surprinşi. E rândul lor sã mã compare cu mama de acasã. În încãpere intrã experienţa, cu studii medii. Îi simte încurcaţi. Le sare grabnic în ajutor. Sã meargã sã-si ia o fiolã de Ketorol, mai punem noi ceva şi-i facem în venã. Tinerii aprobã. Mergeţi. Ok, le zic şi plec.
Farmacia e aproape, program non-stop. In slujba bolnavului. Aiurea, altã poveste bunã de pus pe hârtie.
Fiola e de 2 lei. Farmacista mã întreabã, numai atât ? Da, îi rãspund, restul pun ei. Mã întorc la UPU. Experienta cu studii medii mã ia în primire. Îi dau fiola, se retrage s-o înnobileze cu â€ţrestul punem noiâ€.
Începe metamorfoza.
Mã aplec sã-mi inspectez poşeta. Începe sã simtã, simte cã mã doare, rana mea e deschisã, suculentã. Bâzâie de harnicã ce-i. E gata sã mã salveze, e gata sã mi se aştearnã la picioare cu seringã, cu zâmbet cu tot.
Scot din poşeta un şerveţel nazal.
Metamorfoza ia dimensiuni cosmice.
Urlã, cã nu mi-am dezgolit încã fesa în care sã-mi înfigã ea calmantul. Işi şterge marmelada zâmbetului de pe faţã şi-şi instaleazã dispreţul faţã de mine şi poşeta mea doldora de şerveţele nazale.
Umblã slobozi nebunii prin perimetrul UPU.
De departe cel mai profesionist dintre toţi e agentul de pazã. El nu te întreabã ce te aduce aici, el doar vegheazã, vegheaza la liniştea lor, a nebunilor slobozi din perimetrul UPU.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
nu pot decat sa ma intristez ca ai trecut prin asemenea momente si in acelasi timp nu pot sa nu ma revolt vis a vis de felul in care suntem tratati in asemenea institutii care stau in picioare doar sustinute de "pilosii" care din pacate n-au nici cunostinte nici experienta si mai grav e ca sunt doar calaii ce ne insotesc pe esafodul neputintelor trupesti si sufletesti;iti doresc insanatosire grabnica si sa treci cu bine peste toate- in semn!
e de recomandat sã nu vã naşteţi
ori dacã faceţi imprudenţa
ar fi de preferat sã nu vã îmbolnãviţi
dar sã plãtiţi asigurarea
şi
din când în când
sã mai şi muriţi...
