cochetez cu norii
poate-mi vor infia radacinile
sa devin calatoare
sa ating naframa mamei
sa stau la sfat cu ai mei in miez de clipa
sa-mi numar bobocii din luna plina
sa-mi umbresc umbra
cu norii cochetezi
plutind fãrã aripã
pe-un gând zãlud ce te ridicã
din clipã-n clipã fãrã o mãsurã
acoperi umbra umbrei tale
şi rãtãceşti seninã pe sub astre
având ca azimut iubirea
de cei ce-au fost şi vor renaşte
şi cap compas pus fericirea
la omul drag ce te întoarce
cu norii cochetezi duios
dar te aşteaptã cel de jos