Singuratatea mi-a demonstrat ca nu
e parsiva si ca doar datorita ei am retrait
clipe de care ma indoiam ca mi se vor mai
arata vreodata…
Am retrait nopti nedormite
ascultand amintiri, soptite pe tonuri
suave, nostalgice, acompaniate de licariri
difuze pe fundalul opac de iarna. Cunosc
pasiunea fara a trai si dragostea, iubirea
se taraste sarpe alunecos din fata mea,
fara a lasa remuscari sa erupa din dara
cleioasa pe care o scuipa in urma. Dispare
asemeni bratelor ademenitoare din spuma de
mare si ma intreb daca a existat ea
vreodata in sufletul meu atat de zbuciumat
si atat de potolit totodata, cum numai
ratiunea unui alienat poate fi…
Imi rostesc propriile creatii si
suna fals, ca o moneda calpa in palma
experta a evaluatorului, si imi scapa cum s-
ar putea naste asemenea monstrii in
capsorul adolescentin al unei viitoare
Maria Magdalena, acum femeie de relative
success efemer in strambul sistem de valori
ale societatii.
Tristetea si euforia se unesc abur
erotic in amalgam de dorinte, pasiuni si
idealuri stravezii, strapung incrancenate
dogme stravechi de etica si schimba soarta
muritorilor care se ratacesc in casuta de
turta dulce in care pandeste mancatoarea de
oameni.
Esti incatusat in casuta mea cu
pereti din zahar, te privesc de la distanta
de secole si ma subjuga un sentiment de
mila, pasiune si sila ! Sentiment dulceag
lasa gust de fiere in invelis de fondanta,
imi infranez pornirile si imi doresc sa te
pot lasa sa pleci fara sa privesti cum pe
adorata faptura angelica o parasesc
aparentele scanteietoare si ramane hidosul
in toata forta lui malefica.
Iti cuprind ceafa cu bratele si si imi
ascund fata in parul tau rasfirat pe umeri,
respiri pasiune prin toti porii, agonia ma
incatuseaza cu degete lipicioase si
simturile se dezlantuie, inhalez lacom izul
tau de barbat tanar, imi infig coltii in
pielea ta proaspata si simt arterele
zvacnind sub atingerea mea. Iti sfasii
pielea si ma razbun pentru toate umilintele
care ma inabusa dupa ce ma parasesti in
asternut moale de muschi si flori de
primavera.
Imi trezesti cele mai rele si
primitive porniri, simt cum nu pot rezista
tentatiilor animalice si le las sa imi
domine ratiunea si vointa, sunt slaba si nu
ma pot impotrivi tie, instinctualitatea
domina intelectul si ma intreb la ce naiba
au folosit educatia stricta de la parinti
si atatia ani de scoala si mastere, cand nu
pot pune stavila dorintei animate de doi
carbuni in flacari care scapara pasional in
luciri metalice si stii ca daca nu m-ai
dori cu atata disperare……
Plesnesc din bici si lumea creata
de mine dispare, raman cu nuca de aur in
mana si stiu ca la un semn al meu se
creeaza din nou univers fictiv feeric, in
care eu sunt frumoasa din padurea adormita
si negresit ma gaseste printul meu inainte
sa ma seduca zmeul focos din castelul de
arama…
