Rea, de astă dată, se ascunde.
Vrea să ne pedepsească pentru
iarna care s-a lepădat de frig, zăpadă,
îngheţ. Îi place să ne vadă zgribuliţi,
tânjind după adierea îndulcită de soarele
filotim. Verdele nou şi viu, floarea de
zarzăr s-au ivit dar parcă pe ascuns,
ruşinat strecurate printre zile
neprimitoare.
Nu ne putem bucura de nimic, aşa,
îndesaţi în haine, cu mâinile uitate în
buzunare. Nici să ne uluim în voie nu e
permis, Primăvara nu vrea să ne lase, dă
totul măsurat, strop cu strop.
La margine de oraş, în locul unde
pământul cu o mie de vieţi întâlneşte
asfaltul plicticos, şuieră un vaier vineţiu.
İuţi şi deşi, picurii de ploaie cad de-a
latul, smintit împletiţi în aer. Bolta a
coborât până pe creştetul zilei. E soare,
vânt, ploaie, pe rând şi împreună. Văzduhul
rece e încercănat de nori. Prin înserarea
nefirească a amiezii miroase a reavăn, a
muguri şi a veste bună.
Peste tot flutură coame brumării
în larmă de nechezat. Herghelii de armăsari
sălbăticiţi, cu trupuri de dor, gonesc
barbar la orizont. Dinspre apus spre
răsăritul inimii, zdrobesc totul, mărunt-
mărunt, sub copitele îngreunate de amintiri.
Câmpul îşi trimite chemarea pe
deasupra brazdelor aburinde, printre
crengile care se zbat delirant, de o parte
şi de alta a drumului. Un cânt cu voce gravă
care sperie şi cheamă, laolaltă. Ridici
gulerul, tragi şapca pe ochi dar n-ai cum să
nu-l auzi, n-ai cum să-i rezişti. Dar mai
ales, n-ai cum să nu înţelegi
Locurile te leagă. Numele îţi e
deja îngropat aici. Câmpurile au plămădit în
pântecele lor de lut, odată cu naşterea ta,
rădăcini care ţi se potrivesc doar ţie.
Şi totuşi….Parcă mai e ceva……
O senzaţie de corp străin strică
totul.
Din cauza ei primăvara începe să
miroasă a closet, hergheliile poposesc la
abator, cântul devine lălăială iar
rădăcinile se transformă în scobitori
înfipte-n mici putreziţi.
Ea e vinovată, Mioriţa. Toţi spun
aşa.
Dar nu, nu-i adevărat că e curvă,
cum a zis filosoful. E turbată, cheală şi
roz, în zilele acestea.
Din cauza cipului înfipt în
ureche nu mai jeleşte ci bubuie wagnerian.
Normal, dacă te gândeşti că i se cere să dea
laptele pătrat, ca să intre direct în tetra
pak. Iarba nu-i mai place dar a prins a
muşca în stânga şi-n dreapta cu gură de lup
de mare. Zi de vară până-n seară, fuge ca
lovită de streche, mânată de hoarde întregi
de nibelungi şi yankei pentru că baciul
moldovean e în Spania, cel muntean, la birt
iar cel patriciano-tăricean s-a
finkelsteinizat de tot.
Boala ei face ravagii, e mai
urâtă decât aviara, o zoonoză sufletească ce
trece de la animale la oameni cu o
zburdălnicie fatală. Otrăviţi de Mioriţa
lor, românii cad pradă unei maladii
întunecate care le spurcă minţile şi-i face
să pângărescă tot ce
ating.
