Rãtãcea prin vernilul amurg al sãlii de bal,
Eşuata strãinã, la pieptu-i purtatã de-un
val.
Urmele paşilor mici strãluceau pe podea,
Azurii, îngânau cântece de "nu mã uita".
Fãrã voie pornea, surâzând, orologii
stricate,
Prea curând, sub castelul de lemn, imprudent
îngropate.
Dregãtori şi curtenii de neam se-nclinau
împreunã,
Desfãtaţi cu a chipului palid lucire de
lunã.
Odihneau, în candida plutire, sub conduri
de sidef,
Temãtoare, dorinţe-mpletite de al firii
gherghef.
Cavaleri şi domniţe fericeau anonima reginã,
Ursitã ale slãvilor taine sã poarte seninã.
Scânteia purpurie între negrele torţe
fierbinţi,
Rãsfirând neclintirea-ngropatã în gânduri
cuminţi.
Cu al glasului susur şi-a privirii oglindã,
şuvoi,
Lãcrima rãsãritul, chiar ea, Neuitata de joi.
