M-am trezit brusc din somn, într-o
stare de luciditate totală. Ca şi cum cineva
ar fi apăsat pe tasta '’play’’ şi tot ceea
ce sunt ar fi început să funcţioneze la
parametri normali, instantaneu. M-am
apropiat de fereastră şi am privit cerul
nopţii. Era limpede, fără greşeală, cu o
ţesătură de stele uimitoare în diversitatea
si bogăţia ei strălucitoare. Luna
portocalie, ca o imensă felie de dovleac
strecurată între oglinzile cerului,
desăvârşea clipa.
În secunda următoare am simţit
nevoia să-mi cer iertare. Pentru ceea ce
doream sa fac, şi spun asta fără cea mai
mică urmă de ironie, mi s-a părut cum nu se
poate mai potrivită emisiunea '’İartă-
mă!’’. Chiar aşa, o dorinţă intensă,
mistuitoare de a o chema la '’İartă-mă !’’.
Voiam să-mă fac de rahat dar rău de tot. Aş
fi vrut sa fiu kitch, să fiu penibil dar să
spun răspicat totul, să ştie toată lumea că
nu mai vreau să am nimic de ascuns. Doream
ca ea şi tot restul galaxiei să ştie că am
de gând să pun capăt minciunii. Aş fi vrut
ca toată duplicitatea mea şi continuitatea
în această greşeala existenţială să fie
spălate de penitenţa publică. În încercarea
de a-mi recăpăta într-un fel puritatea,
simţeam că oprobriul public poate juca rolul
durerii fizice din ritualurile de
autoflagelare musulmane sau hinduse. Trebuia
să spun tututror că nu ne mai putem ascunde
după iubirea noastră scâlciată.
De la prima întâlnire toţi mi-au
zis că trebuie s-o iubesc. Părinţii,
prietenii, colegii. Cinci ani de tatonări.
Superficialitatea şi entuziasmul tinereţii
au fost drogurile care m-au făcut să
continui. Uneori mi se părea atrăgătoare şi
potrivită pentru mine, alteori urâtă cu
adevărat şi imposibil de înţeles. Momentele
când totul părea că merge bine alternau cu
perioade când simţeam că scoatea la
suprafaţă, tot ce era mai rău in mine.
Toate eforturile de veni unul către
celălalt, de a ne înţelege şi de a ne
apropia erau dublate în permanenţa de o
senzaţie de respingere. O forţă pe care nu
am încetat să o simt, mă făcea să o iau la
sănătoasa în direcţia opusă tocmai când ţi-
era lumea mai dragă. Eram o cascadă care ar
fi vrut să cadă în sus.
Cu toate astea am făcut greşeala
decisivă: după cinci ani ne-am luat cu acte.
Acum lucrurile au devenit mult mai concrete,
toate intervenţiile s-au făcut pe viu, fără
anestezie, la intensitate maximă. La început
am devenit globetrotter. Special pentru ea
călătoream, o dată pe lună, omiedouăsute de
kilometri cu trenul. Gândeam câ suntem
tineri, merge. Pentru ea am locuit într-un
bloc numit '’vila fără gânduri’’, un paradis
al gunoaielor fizice şi spirituale, unde
aveam apă caldă un sfert de oră pe
săptămâna. Tot ea m-a învăţat ce înseamna
şpanul, vaselina, murdăria unsuroasă care
îţi intră sub unghii, în piele şi pe care nu
o mai poţi scoate săptămâni în şir, oricât
te-ai spăla. Ea mi-a arătat cum este să
desenezi şi să faci calcule când ai buricele
degetelor amorţite pentru că în camera în
care lucrezi sunt cinci grade Celsius, iar
în afara ei sunt doua grade Celsius .Sau cum
este atunci când ai mâinile negre de
murdărie şi te speli cu zăpadă pentru că n-
ai apă.
Puţin câte puţin lucrurile au
alunecat şi nu mi-a mai acordat nici măcar
atenţia din primii ani. Am fost nevoit sa
fac pentru ea lucruri pe care n-aş fi crezut
că sunt în stare să le fac, să cobor mult
în subteranele firii, să fiu o slugă, o
minge de ping–pong în jocurile fiţoase a fel
de fel de cocoţaţi ai zilei, unii numiţi şi
prieteni .
Căutam satisfacţii, pasiune,
realizări si primeam dezamăgiri, acreală şi
stagnare. Toate câte au fost s-au strâns
meticulos într-un biloi de condamnat pe care
adeseori simţeam că nu-l mai pot căra. Erau
zile când o uram cu sălbăticie. Treptat, am
început să răspund şi eu pe măsura. Nu mă
mai interesa, aveam o relaţie eminamente
mecanică. Trăgeam cu ochiul şi nu numai, în
altă parte.
O minţeam şi asta zilnic. Mimam
afecţiunea, sinceritatea. Flacăra pasiunii
era un decupaj de carton murdar, călcat în
picioare.
Clipa de luciditate născută în
puterea nopţii m-a făcut să înţeleg că toată
această arhivă sentimentală profund
dezagreabilă şi detestabilă trebuie pierdută
definitiv în oceanele uitării. Am simţit
nevoia de a trage o linie fermă între : EU
şi EA .
Îndrăzneam să spun răspicat că
între noi lucrurile nu mai trebuie să
continue aşa şi să mă bucur că am puterea să
ies din compromisul acesta îndelungat şi
dezonorant. Dar undeva în mine un alt eu nu
vrea să o abandoneze, doreşte să o iubească
aşa cum a visat să o iubească şi cutează a
oferi cu maximă generozitate sinceritate,
emoţie, pasiune, har.
Pe de o parte simt nevoia să-mi
strig bucuria de a refuza odată pentru
totdeauna zilnicul şantaj şi pe de altă
parte simt dorinţa de a plange si a implora
să mi se permită să o iubesc. Nu mai pot
trăi cu ea cea de astăzi dar nu nu pot
exista fără ea cea de mâine. Mi-aş dori să
învăţăm din toţi anii petrecuţi împreuna ,
să tragem uriaşe, grele porţi peste un
trecut obscur şi mediocru oferindu-ne unul
altuia o a doua şansă. Cu siguranţă că ea,
viaţa mea profesională merită acest cadou.
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
As vrea sa am si eu siguranta din finalul textului...
Scrii frumos!
