În ciuda tuturor bǎnuielilor
privitoare la originile sale şi a
supoziţiilor de tot felul , Papaşa venise pe
lume într-un mod cât se poate de natural .Se
nǎscuse . Întâmplarea se petrecuse cu multe
zeci de ani în urmǎ , în ultima zi a lui
Iulie ,undeva în Oltenia dogoritoare şi
prǎfuitǎ . Al treilea copil , din patru , al
familiei , n-a apucat să ia prea bine seama
la pǎmântul crǎpat al satului natal .
Sǎrǎcia şi nevoile de tot felul i-au mânat
pe toţi ai lui cǎtre Bucuresti , pe când
micul Papaşa încǎ nu împlinise patru ani .
S-au aşezat într-una din
renumitele mahalale bucureştene . Strada lor
era mărginitǎ la un capǎt de o cizmărie şi o
potcovǎrie doldora de clienţi , iar la
celǎlalt de o cârciuma vestitǎ alăturată
unui mare depozit de lemne şi cǎrbuni aşezat
faţǎ în faţǎ cu o vale pururi verde ,
plinǎ de iarbǎ , copaci şi tufişuri , toate
crescute în abundenţǎ şi neorânduialǎ .
Locul cel nou le avea pe
toate la îndemânǎ .Oameni învǎţaţi mai ales
sǎ n-aibǎ , proaspǎt sosiţii se minunau cǎ
era de ajuns sǎ traversezi strada şi sǎ
ajungi la Doina , la bǎcǎnie sau la
mǎcelaria lui Ţicu , locuri de unde te
puteai întoarce în zece minute cu tot ceea
ce aveai nevoie . Li se pǎrea nefiresc de
uşor sǎ umpli gǎleţile cu apǎ proaspǎtǎ doar
apǎsând pe mânerele groase ale cişmelelor
aflate pe marginea drumului , la câţiva paşi
de casǎ . Nu departe întâlneai terenuri
pline , cât vedeai cu ochii , de grǎdini cu
zarzavat întreţinute de nişte bulgari
pripǎşiţi de curând pe-acolo , verdeţurile
fiind aşadar totdeauna la îndemânǎ . Când
ploua noroiul ajungea la glezne , dar chiar
şi-aşa , strada aceasta pǎrea noilor veniţi
un fel de mamǎ de-a doua .
Papaşa era acum un copil
rǎsǎrit , cu un pǎr lung , auriu , numai
bucle , care se bucura de toate câte i se
înfǎţişau ochilor curioşi . Copilǎria
bucureşteanǎ a trecut ca un vis frumos
printre zecile de atelaje de culoare verde
pentru cǎrat lemne şi cǎrbuni numite pe-
atunci â€Ţcamioane" , încǎpǎtoare şi
lucioase , toate cu jenti de tablǎ şi
anvelope de cauciuc ."Camioanele" erau
trase de cai voinici , asudaţi , strânşi în
hamuri bogate , mânate fiind de echipaje de
câte trei bǎrbaţi agitaţi şi gǎlǎgioşi .
Treceau neîncetat , dinspre sau cǎtre
depozitul de la capǎtul strǎzii iar
seara ‚’’camionagii’’ umpleau cârciuma
vecinǎ , se îmbǎtau şi sfârşeau prin a se
lua la bǎtaie în faţa cârciumii , oferind
tuturor spectacole greu de uitat.
Petrecuţi cu joaca la
cişmelele masive de metal , vorbele hâtre
ale pǎgubosului meşter cizmar ,
poreclit â€ŢCiuciulei" şi zarva zilnicǎ a
acelui du-te-vino între casǎ , bǎcǎnie şi
piaţǎ , anii l-au purtat grabnic pe Papaşa
la vârsta adolescenţei .
Nu se împǎcase niciodatǎ bine
cu şcoala şi cǎrţile iar cu fraţii nici
atât , aşa cǎ vestea obligaţiei de a mearge
la muncǎ , la paisprezece ani ,ca sǎ mai
aducǎ un salariu acasǎ l-a mulţumit .
Hoinarul din prietenoasa vale înverzitǎ
descoperea altǎ faţǎ a marelui
oraş .Furnicarul miilor de muncitori care
intrau sau ieşeau din
schimb ,fabrica ,tramvaiele ,maşinile ,
fetele şi mai ales banii . Banii cu tot ce
puteau ei sǎ facǎ şi sǎ desfacǎ .
Toate i-au plǎcut şi s-a
simţit în lumea nouǎ care se deschidea sub
ochii lui , ca peştele în apǎ. În doi ani de
zile ucenicul stângaci , reţinut şi taciturn
s-a transformat într-un prinţ al saloanelor
de dans , vorbǎreţ şi spilcuit .Chiar aşa
era poreclit pe strada lui :’’ Prinţul ’’ .
Zâmbea subţire când ţaţele mahalalei îşi
strâmbau gâtul dupǎ el ca sǎ-i comenteze
pantofii cei noi , costumul din stofǎ scumpǎ
sau pur şi simplu sǎ-l scuipe , ca sǎ nu-l
deoache de frumos şi ţanţos ce era . Aprecia
din ce în ce mai mult coniacul şi ţigǎrile .
Partea lui din banii câştigaţi se ducea pe
haine şi încălţăminte la modă , baluri ,
escapade amoroase.
Steaua lui Papaşa urcase în
înaltul cerului şi cu puterea ei teribilă
îl purta către un nou şi neînţeles destin .
Avea succes .Era priceput şi apreciat la
lucru iar în rest făcea o bună impresie
întotdeauna , înalt şi subţirel , pus la
punct la orice oră a zilei . Pe deasupra un
iscusit dansator , găsea mereu o fată căreia
îi făcea plăcere să petreacă o seară alături
de el , pe ringul de dans . Toată
învolburarea de întâmplări a făcut ca mintea
lui să înceapă a toarce un fir subţire şi
albicios care , puţin câte puţin , a început
să-l înfăşoare pe Papaşa şi să-l separe de
restul lumii în care trăia .
Începuse să creadă că e puţin
mai altfel decât cei din jurul său . Parcă
ceilalţi deveniseră dintr-o dată ceva mai
proşti , mai neîndemânatici , mai
neştiutori şi chiar mai urâţi decât erau
înainte . Constata că ştia mai multe decât
ei ,se îmbrăca mai bine ca ei ,era mai
priceput şi mai chipeş decât ei . Aşa că
treptat a înţeles că răspunsurile vin mereu
de la el pentru că e mai bun decât toţi cei
din jurul său .
La douăzeci de ani devenise un
foarte bun meseriaş . Se pricepea de minune
să folosească dispozitivele , sculele şi tot
felul de maşini din atelierul în care venise
cu ani în urmă , ca umil ucenic . Nu exista
mecanism cǎruia să nu-i dea de cap . Se
certa însǎ cu toţi , fără să conteze dacă
era şef sau coleg .Ori făcea ca el , ori nu
mai făcea deloc . Ajunsese să fumeze câte
doua pachete de ţigări pe zi şi-i plăceau
tare mult barurile şi restaurantele
scumpe .Prietenia cu coniacul se măsura acum
în multe sute de grame .
Totuşi apariţia câtorva
ciudăţenii în purtările lui îi punea pe
gânduri pe cei din jurul său .Un prim aspect
era cel al pantofilor . Avea pantofii
proaspăt facuţi cu cremă şi lustruiţi şapte
zile din şapte . Fără nici-un fel de
excepţie , cu o rigoare absurdă şi o
precizie de ceas atomic . Zile,
săptămâni ,luni , ani în şir.Dar nu erau
fǎcuţi oricum , puteai sǎ-ţi priveşti
chipul în luciul lor .Jurai cǎ sunt de lac.
Şi treaba asta era fǎcutǎ de Papaşa
personal , pentru cǎ nu accepta nici-un fel
de interpuşi, într-un ritual zilnic , pe
care nu-l putea întrerupe nici-un cataclism.
O altǎ anomalie era purtatul
cravatei .În orice ocazie , dar absolut în
orice ocazie purta cravata .Nu exista pentru
el o ţinutǎ lejerǎ .Chiar dacǎ era în
pulover , salopetǎ sau bluza de trening
avea cravata la gât .
În fine o ultimǎ curiozitate
era aceea cǎ nu mai reuşea nimeni sǎ-l
convingǎ cǎ a greşit .Era de neclintit .
Chiar şi atunci când evident o dǎduse în
barǎ , nu voia sǎ accepete eşecul şi era în
stare sǎ jure , cǎ altcineva fusese de
vinǎ . Mereu , invariabil , altcineva .El ,
niciodatǎ .
Dupǎ o tristǎ experienţǎ de
doi ani în armatǎ , din care rǎmǎsese cu o
singurǎ mângâiere şi anume faptul cǎ totul
se petrecuse într-un mare şi frumos oraş
ardelean , Prinţul se însurǎ . Luase , la
îndemnul insistent al pǎrinţilor , o fatǎ
bogatǎ , din vecini .Dupǎ câteva luni de la
nuntǎ s-a rǎzgândit brusc, a lǎsat totul
baltǎ şi i-a anunţat pe toţi cǎ vrea sǎ
divorţeze şi sǎ se cǎsǎtoreascǎ cu o colegǎ
de serviciu , o fatǎ de douǎzeci de ani abia
venitǎ de la ţarǎ , care se uita la el ca la
soare şi care îl asculta orbeşte .Zis şi
fǎcut . De data asta a fost foarte mulţumit
de alegere iar lucrurile aşa au şi rǎmas .
Uriaşul carusel al vieţii de
familie începuse sǎ se roteascǎ nebuneşte
iar Papaşa împreunǎ cu aleasa lui se
învârteau odatǎ cu el . Deveni tată , îşi
completă cele opt clase cu o şcoală de
maiştri făcută la seral. Împins de nevastă
încuviinţă şi participă chiar la cumpărarea
unui apartament , undeva la marginea
oraşului ,într-unul din suprapopulatele noi
cartiere apărute . Îşi schimbă serviciul de
câteva ori , oprindu-se în cele din urmă la
cel de maistru-instructor la un liceu.
Se putea observa uşor că se
înmultiseră atât de mult acele imperfecţiuni
de comportament apărute în tinereţe , încât
deveniseră acum majoritare , transformând
starea de normalitate a lui Papaşa într-un
amalgam greu de definit dar destul de
departe de reacţiile unei fiinţe sută la
sută umane .
Nu traversa strada decât pe
zebră , oricât de departe ar fi fost ea şi
oricât s-ar fi grăbit .Întotdeauna pe zebră
orice s-ar fi întâmplat , ca şi cum ar fi
fost anume programat să facă asta , fără a
avea o opţiune alternativă . Nu circula
niciodată cu tramvaiul ,autobuzul sau
troleibuzul dacă nu cumpăra bilet , problemă
de viaţă sau moarte să fi fost.Nici măcar o
singură dată . Acum începuse să poarte
cravata şi la pijama , peste care îşi arunca
grăbit un pulover cu anchior , atunci când
era luat prin surprindere de vreo vizită
neaşteptată .
Acasă simţea că trăieşte
numai dacă se transforma într-o creatură
care se hrănea cu denunţarea , desfiinţarea
şi în final negarea oricărei acţiuni
întreprinse de nevastă şi de copil .
Închidea uşile în urma celorlalţi doi , fără
să-l intereseze ce rost avea acea uşă
deschisă , stingea becurile din diversele
camere ale casei chiar dacă ceilalţi mai
aveau nevoie de lumină .Dacă vedea o
picătură prelingându-se , strângea
robinetele astfel încât le puteai deschide
doar cu două mâini iar jaluzelele le cobora
în toate ocaziile posibile . Toate acestea
cu apostrofările de rigoare :
- N-ai închis bine robinetul de la
baie !
- N-ai închis uşa de la cămară !
- N-ai stins lumina în bucătărie după
ce ai mâncat !
- N-ai tras bine apa la W.C. !
- Aşa se curăţă cartofii !
- N-ai şters praful bine !
Repetate de zeci de ori pe
zi . Aceleaşi şi aceleaşi replici în
aceleaşi şi aceleaşi situaţii .
Îndeosebi cu lumina avea ce-avea .Nu
numai că nu era nici-un bec
aprins atunci când el era acasă , dar lăsa
şi toate jaluzelele astfel încât casa era
cufundată într-o beznă anapoda indiferent de
oră . Sursa de lumină necesară desfăşurării
activităţilor casei era televizorul , pentru
care avea o mare apreciere. Cel mai mult îi
plăcea sa stea în faţa televizorului ,în
pijama .
Nu scăpa nici-o ocazie de a
le arăta celorlalţi că nu fac bine ce fac şi
că lucrurile ar trebui să se desfăşoare
după cum credea el de cuviinţă , pentru că
el alegea mereu soluţia cea mai bună .
Treptat a început să ordone şi în ceea ce
priveşte activităţi la care nu se pricepea
deloc sau pe care nu le făcuse încă în
viaţa lui , cum ar fi gătitul , spălatul şi
călcatul rufelor ,pusul murăturilor , al
verzei , cusutul . Era convins pe deplin că
vorbele lui sunt de ajutor celorlalţi doi şi
că fără ele viaţa lor ar fi fost un talmeş-
balmeş . Dupǎ ce-i desfiinţa , de fiecare
datǎ , simţea aşa , un fel de uşurare undeva
înăuntru , o mângâiere blândǎ.
În această lume complicată ,
pentru Papaşa conta un singur om şi acela
era chiar el . Avea convingerea că trăieşte
înconjurat de o populaţie de vinovaţi iar
menirea sa era de a găsi pentru fiecare vina
potrivită .Nu avea obiceiul de a asculta
vreun sfat , iar discuţiile în
contradictoriu cu el n-aveau nici-un rost
pentru că declanşa certuri violente şi nu se
schimba nimic în purtările lui . Eşecurile
cauzate de hotărârile luate nu au lăsat nici-
o urmă asupra lui . Nu avea niciodata
remuşcări pentru faptele sale . Nici-o
lecţie primită de la viaţă nu a fost destul
de usturătoare pentru a schimba ceva in el .
Dincolo de activitatea intensă
de amendare a celor doi subalterni casnici
pe care îi avea , Prinţul mai stabilise o
regulă nouă . Trebuia să i se ceară voie .
Pentru mers la piaţă ,pentru plătit
telefonul ,pentru mers la film , pentru
orice cumpărătură , pentru tuns sau coafat ,
pentru mers la joacă . Treaba asta cu
cerutul de voie îl făcuse să descopere o
senzaţie nouă . Plăcerea puternică pe care i-
o dădea cuvântul NU . Refuzul îl făcea să se
simtă cu adevărat important , să dispună
după placul său de destinele celor două
fiinţe din apartamentul în care locuia . Îi
plăcea la nebunie să spună NU.
Curând cei doi condamnaţi ai
minilagărului instituit de el , observară că
sfaturile lui nu prea erau de folos ,
rezultatele fiind proaste dacă le urmau cu
sfinţenie precum li se pretindea , aşa cǎ
rezolvau problemele dupǎ cum îi tăia capul
dar continuau sǎ-i dea lui Papaşa
rǎspunsurile pe care le aştepta . În
schimb , Papaşa era mulţumit cǎ lumea se
învǎrte dupǎ adânca lui pricepere iar toate
câte sunt , le ţine strâns în pumnul sǎu
hotǎrât .
Activitatea domesticǎ a lui
Papaşa se oprea de regulǎ la nivelul
discursului , nu obişnuia sǎ ia parte la
desfăşurările practice ale casei , i se
pǎrea suficient sǎ spunǎ cum şi ce trebuie
fǎcut . Talentele sale profesionale nu
reuşeau sǎ treacǎ decât foarte rar pragul
cǎminului şi atunci dupǎ îndelungi
insistenţe . Drept urmare devenise total
dependent de acţiunea celorlalţi doi şi îl
auzeai adesea întrebând :
- Mi-ai cumpǎrat ţigari ?
- Mi-ai luat ciorapi ?
- Avem pâine ?
- Mi-ai fǎcut patul ?
Era de la sine înţeles cǎ altcineva trebuie
sǎ facǎ , iar el doar sǎ spunǎ .
În mod obişnuit, în casǎ ,
arbora o figurǎ nemulţumitǎ , acrǎ cu
adevǎrat şi vorbea rǎstit şi tare ,aproape
cǎ ţipa .Motiva cǎ a fǎcut armata la
artilerie şi zgomotele puternice ale
serviciului militar i-au produs aceastǎ
deformaţie .
Dialogurile cu familia
constau în rafale seci de reproşuri şi
observaţii . Dacǎ se întâmpla şi se întâmpla
rar, sǎ fie musafiri vorbea aşa de mult şi
tare cǎ ceilalţi nu se mai puteau înţelege .
În general , dacǎ vorbea cu altcineva decât
membrii familiei sale , stilul sec obişnuit
se tranforma într-o logoree teatralǎ ,
imposibil de oprit . De altfel se purta
total diferit în afara casei , o mulţime de
cunoscuţi având o pǎrere foarte bunǎ despre
el , caracterizându-l ca pe un adevǎrat
domn , foate manierat , cu o prezenţǎ dintre
cele mai plǎcute şi apreciate . Când vorbele
acestea ajungeau la ai lui , ciuleau
urechile şi bulbucau ochii neputând înţelege
cǎ se vorbeşte despre aceeaşi persoanǎ pe
care o cunoşteau cu totul şi cu totul
altfel .
Zâmbea sau râdea rarisim şi
asta se întâmpla numai la serviciu . Nu
promitea niciodatǎ nimic aşa cǎ nici copilul
şi nici nevasta nu puteau spune despre el cǎ
i-a dezamǎgit vreodatǎ . Nu dǎruise nimǎnui
nimic, nevestei nu i-a adus niciodatǎ o
floare , nu-şi mângâiase încǎ odrasla pe
creştet deşi ajunsese la adolescenţǎ ,
nimic nu reuşea sǎ-l emoţioneze .
Mirarea mare era cǎ în postura
nouǎ de dascǎl , Papaşa avea un neobişnuit
succes .Era un pedagog şi un diriginte
foarte apreciat ."Tembelii" ,cum îi numea ,
profesional , pe elevii de liceu , îi purtau
un respect profund câştigat de Papaşa cu
preţul multor lovituri cu palma , pumnul sau
piciorul , aruncate cu dǎrnicie în cadrul
unui proces educaţional cu totul şi cu totul
personal . Totuşi era omul potrivit la locul
potrivit pentru cǎ elevii acelui liceu
spuneau în cor despre dirigintele lor ca
este aspru dar drept .
Recunoştinţa discipolilor faţǎ
de maestrul lor lua o datǎ pe an forme
materiale .De ziua lui Papaşa primea fel de
fel . Sacoşe pline cu rude de salam şi tot
felul de mezeluri , damigene cu vin , pulpe
de porc sângerânde , pachete cu cafea ,
sticle cu coniac , cartuşe cu ţigǎri dar
mai presus de orice , bibelouri . Figurinele
de ceramicǎ şi alabastru curgeau cu
nemiluita .Fiind nǎscut in zodia Leului ,
primea lei de toate mǎrimile şi toate
culorile dar şi multe alte animale , astfel
încât în micul sǎu apartament se strânsese o
consistentǎ menajerie .Din cauza lipsei de
spaţiu dar şi a numǎrului mare de exponate
oriunde îţi aruncai ochii dǎdeai peste tot
felul de animale gata sǎ se încaiere .Colo
un ditamai calul cǎlca în picioare coama
zburlitǎ a unuia dintre nenumǎraţii lei ,
dincolo un elefant stǎtea sǎ altoiascǎ o
trompǎ pe spinarea altui leu , rǎtǎcit de
leoaica mamǎ , în altǎ parte un pinguin se
avânta voios în gura larg cǎscatǎ a
omniprezentului rege al junglei.
Dar viaţa de zi cu zi , care
pǎrea sǎ-i provoace lui Papaşa numai şi
numai nemulţumire , în infinite forme , i-a
trimis şi o binemeritatǎ
recompensǎ . La
patruzecisicinci de ani , Papaşa a întâlnit
iubirea vieţii sale . O dragoste târzie dar
cu atât mai mult , una pasională .Era un
automobil , o maşinǎ , bineînţeles de
culoare roşie .
â€ŢBerlineza" a primit din
partea lui cu mult mai mult decât a primit
vreunul din ceilalţi doi membri ai
familiei . Atenţie, timp ,bani ,înţelegere ,
toate cu maximǎ generozitate .Mâna lui
dibace a desfǎcut-o şi a fǎcut-o la loc de
zeci de ori . Reparatǎ , grunduitǎ,
vopsitǎ , antifonatǎ , unsǎ ,
ştearsǎ ,spălatǎ ,curăţatǎ ,mângâiatǎ şi
descântatǎ într-un ciclu care s-a încheiat
cu greu dupǎ aproape douǎzecişicinci de
ani . Nu mergea cu ea aşa aiurea peste
tot .Numai pe traseele cunoscute , douǎ la
numǎr : la serviciu şi la pǎrinţi .Sǎ
circule altundeva i se pǎrea periculos
pentru cǎ semnele de circulaţie se schimbau
des în oraş şi ţinea prea mult la permisul
de conducere ca sǎ rişte prosteşte. Mergea
numai ziua şi numai pe şosea uscatǎ . Aşa se
face cǎ sacii cu varzǎ ,ceapǎ şi cartofi
erau aduşi cu tramvaiul în caz cǎ vreuna din
condiţiile obligatorii nu erau îndeplinite .
Poate cǎ nu întâmplǎtor tocmai
aceastǎ creaţie tehnică din metal , plastic
şi cauciuc a reuşit sǎ scoatǎ din Papaşa un
sunet duios şi straniu pentru el , ceva ce
semǎna cu pasiunea . Tot ceea ce n-au
reuşit miile de oameni perindaţi prin viaţa
lui a reuşit ea , maşina . Dar poate că
totul avea o logică şi întâlnirea aceasta
era prilejul mult aşteptat al alăturării
capacităţilor tehnologice a două civilizaţii
cosmice . Oricum , era încă unul dintre
motivele pentru care era privit cu , din ce
în ce mai multă , circumspecţie .
Trecerea stelei sale pe bolta
cerească se apropia de marele final.
Bătrâneţea i-a adus lui Papaşa o schimbare
totală . Androidul primise comanda de
conservare a energiei , reîncărcare a
bateriilor , în aşteptarea momentului când ,
într-o altă galaxie , ciclul va fi reluat .
Rupsese legăturile cu lumea exterioară . Nu
mai cobora din apartamentul său decât în
zilele când se ducea la policlinică, la
spital sau la farmacie .İntervalele dintre
ieşiri erau de ordinul săptămânilor . După
câte o astfel de aventură se întorcea
gâfâind , istovit , dezorientat .
Îşi petrecea ziua la
orizontală în faţa televizorului , alternând
perioade de somn cu cele de veghe . Părea a
avea o conexiune aproape organică stabilită
între ochi şi ecranul televizorului pentru
că şi atunci când nu mai era în faţa lui se
purta de parcă urmărea programele în
continuare , nereuşind să ia parte la
discuţiile care se derulau lângă el şi îl
priveau direct . La masă mânca cu privirea
aţintită înainte acţionând mental
telecomanda pe postul dorit . İeşea pe hol ,
bâjbâind prin întuneric , fantomatic , într-
un etern contratimp cu cei ai casei. După ce
moţăia toată ziua , noaptea dormea buştean ,
fără complicaţii.
Până şi ciudăţeniile
caracteristice se dereglaseră .Chiar dacă
apăsa încă toate întrerupătoarele din casă
în căutarea întunericului dorit , uita să
stingă lumina când îşi termina treburile la
baie sau bucătărie . Adeseori uita să tragă
apa după ce folosea WC-ul . Din ţigările şi
coniacul tinereţii nu mai rămăsese absolut
nimic . Acum consuma nouă feluri de pastile
de trei ori pe zi . De altfel singurele teme
de discuţie care îl scoteau din apatie
erau : bolile ,analizele medicale şi
medicamentele . Ba în două rânduri a
încercat sa se opereze cu forţa . Medicii l-
au convins cu greu că părerea lor e mai
importantă decât a lui .
Discursul autoritar de
odinioară se mai radicalizase . Puţin .
- Azi am închis apa după tine de trei
ori , a patra oară te dau cu capul de
robinet !
- Ţi-am zis să nu mai laşi papucii în
mijlocul casei , aşa că i-am aruncat la
gunoi!
- Nu trebuie să instalaţi două
televizoare în casă , e ilegal !
Sumedenia de certificate medicale pe care le
avea îl sufoca cu
diagnostice . Renunţase acum la realitatea
care-l nemulţumise o viaţă şi se mutase
integral în propria realitate în care îşi
rezervase rolul principal .
Pentru mulţi prezenţa lui
depăşise total marginile nefirescului ,
lăsând deschisă ipoteza amestecului , unei
alte mâini decât cea divină , în creaţia
acestui fenomen puţin probabil pur
pământean .
Tot ce ar mai putea fi spus în
final este faptul ca personajul descris nu
are nimic în comun cu ficţiunea , el şi
faptele prezentate având acoperire totală în
realitate . Rămâne doar insatisfacţia că
această cale de redare a celor petrecute ,
nu reuşeşte să aducă nimic din starea de
perplexitate care te îneca , atunci când
aveai contact direct cu aceasta formă de
viaţă .
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
N-am reusit sa-mi sterg primul raspuns asa ca mentionez ca la data cand l-am scris era dezlegare la cacofoniilipite cu prenadez.
