creaţia mea atârnã de frig primãvara
unsprezece bãrbaţi s-au întrupat în gând
sã-mi i-a locul
purificata dragoste ce o scriu din burduf logoreic
în oraşul oracol
unde un cal încordat
mai blând decât ecuaţiile mele
toarnã sfere pe ciuturi
aşa încât
aveam berechet ierburi agãţãtoare de munte
parcã trezeam foamea unei toamne aride
prin fumul pieziş al laşitãţii mele
pãmânturi deşarte descãrcând dureros
pânzei pe gând i se mântuie noaptea
Nr
Comentarii
Comentatori
1.
versuri profunde si calde, asa cum ne-ati obisnuit maestre.final apoteotic- panzei pe gand i se mantuie noaptea.foarte frumos!
între
perfecţiune şi hazard
vis şi realitate
frigul primãverii şi aridul toamnei
se împletesc mugurii cu promisiunea fructului
sãmânţã ce se asunde în crãpãturi de pãmânt
un gând ce se leagãnã în rãsãrit